Arhive lunare: noiembrie 2015

Pregăteşte-te din timp pentru examenele de admitere în profesiile juridice

Noii cursanţi ai Academiei de cursuri Lupu & Partners s-au întâlnit vineri, 6 noiembrie, cu lectorii pregătiţi să îi sprijine în vederea înţelegerii corecte a modului de interpretare a subiectelor, prin modalităţi practice de abordare a testelor.

IMG_4483Cursurile sunt susţinute de cei mai renumiţi lectori practicieni: magistraţi şi judecători de carieră în activitate, cadre didactice universitare, formatori INM, psihologi, fiecare având o vastă experienţă atât didactică cât şi practică.

Cursurile sunt concepute astfel încât orice persoană, absolventă de studii în domeniu să poată participa, cu condiţia de a-şi asuma să înveţe şi să depună eforturi şi în particular pentru a sedimenta informaţia prezentată la cursuri. Cursurile se desfăşoară în grupe restrânse de cursanţi pentru ca fiecare să primească atenţia şi suportul necesar pregătirii pentru examen. Deoarece locurile sunt limitate, rezervarea locului se va face în ordinea înscrierilor.

Avantajul major al cursurilor organizate de
constă în experienţa şi profesionalismul lectorilor, aceştia fiind profesori universitari şi practicieni de renume, pregătiţi să sprijine cursanţii în vederea înţelegerii corecte a modului de interpretare a subiectelor prin modalităţi practice de abordare a testelor.

Participarea la cursuri nu înlocuieşte pregătirea şi studiul individual, ci ajută la completarea ei, crescând semnificativ şansele de succes.

Înscrie-te în primii 10 şi beneficiază de reducere!

Curs Complet de Pregătire pentru Admitere în Barou
Curs Complet de Pregătire pentru Examenul de Magistratură şi INM
Curs Intensiv de Pregătire pentru Examenul de Admitere la SNG
Curs Intensiv de Pregătire pentru Examenul de Admitere în Notariat

Noul Cod de Procedură Fiscală. Inspecţie fiscală. Litigii fiscale

De la 1 ianuarie 2016 va intra în vigoare Noul Cod de Procedură Fiscală care, alături de Noul Cod Fiscal, marchează cel mai amplu proces de rescriere a legislaţiei fiscale din 2003 încoace. Scopurile declarate ale implementării Noului Cod vizează clarificarea diferitelor situaţii procedurale, precum şi îmbunătăţirea echilibrului dintre contribuabili şi autorităţile fiscale cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora. Există, astfel, noi prevederi care aduc un plus de predictibilitate contribuabilului, dar şi altele, care impun noi obligaţii sau care pot avea un potenţial efect de bumerang pentru acesta.

În contextul apariţiei unei noi legislaţii, dar şi al tendinţei de intensificare a controalelor fiscale, buna cunoaştere şi actualizarea informaţiilor cu privire la zonele investigate cu precădere de inspectori, la drepturile procedurale şi remediile juridice aplicabile sunt decisive. Prevenirea măsurilor vătămătoare şi/sau, după caz, aplicarea cu succes a remediilor juridice specifice au devenit în egală măsură indispensabile.

Seminarul Noul Cod de Procedură Fiscală. Inspecţie fiscală. Litigii fiscale se adresează directorilor financiari, contabililor şi consilierilor juridici şi, în general, specialiştilor din domeniile fiscal- contabil şi juridic şi va trata, într-o manieră multidisciplinară, actualizată la practica curentă, principalele problematici în materie de contencios administrativ-fiscal şi inspecţie fiscală. Seminarul beneficiază de participarea consultanţilor fiscali din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax şi avocaţilor Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care vor prezenta detaliat şi, pe cât posibil, aplicat, modificările aduse de Noul Cod de Procedură fiscală, cu evidenţierea drepturilor şi obligaţiilor pe care le au contribuabilii pe perioada inspecţiei fiscale, a procedurilor prealabile accesului la justiţie şi a procedurilor judiciare necesare pentru suspendarea şi/sau înlăturarea efectelor actelor emise de către autorităţile fiscale. Lectorii invitaţi vor aduce în discuţie problemele cele mai investigate de autorităţi, modalităţile de pregătire a contribuabililor şi alte aspecte relevante din procedura fiscală. Workshop-ul va constitui un bun prilej pentru a răspunde întrebărilor dvs. şi a prezenta problemele şi soluţiile practice ce se pot adopta cu privire la tematica abordată.

În eventualitatea în care consideraţi oportună participarea la acest seminar, vă rugăm să completaţi formularul de înscriere alăturat şi, de asemenea, puteţi trimite speţele şi întrebările dvs. la e-mail events@tuca.ro până vineri, 13 noiembrie 2015 (inclusiv).

Program, teme şi lectori

09.00 – 09.30 – Welcome Coffee Break

09.30 – 11.00 – SESIUNEA I
11.00 – 11.15 – Coffee Break
11.15 – 12.45 – SESIUNEA a II-a
12.45 – 13.45 – Networking Lunch şi prezentarea Galeriei de Artă Artmark
13.45 – 15.15 – SESIUNEA a III-a
15.15 – 15.30 – Coffee Break
15.30 – 17.00 – SESIUNEA a IV-a

/ Modificări relevante aduse de Codul de Procedură Fiscală. Exemple practice.
/ / Prezentarea noilor prevederi referitoare la, printre altele, penalitatea de nedeclarare.
Perioada de prescripţie. Aplicarea principiului „in dubio contra fiscum”. Comunicarea
deciziei de soluţionare a contestaţiei şi calea de atac. Procedura răspunderii în solidar. Termene de soluţionare a cererilor contribuabilului. Termenul de contestare şi susţinerea contestaţiei. Prevederi speciale cu privire la scadenţa şi declararea creanţelor fiscale. Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe venit cu reţinere la sursă

/ Inspecţia fiscală
//Reguli generale de inspecţie fiscală. Momente importante ale inspecţiei. Situaţii practice
//Topul problemelor abordate de inspectorii fiscali în practică. Soluţii şi căi de argumentaţie
//Controale antifraudă. Scop şi particularităţi

/ Litigii fiscale
//Contestaţia administrativă şi acţiunea în anulare: acte care ar putea fi contestate şi termene de contestare; efectele declarării recursului asupra debitului fiscal
//Suspendarea executării actului administrativ: condiţii de acordare a măsurii – analiza practicii în materie; efectele hotărârii judecătoreşti asupra accesoriilor debitului fiscal; corelarea demersurilor de suspendare prevăzute de legislaţia contenciosului administrativ
//Poprirea: obligaţiile terţului în funcţie de situaţiile posibile; efectele suspendării executării silite: demersuri aflate la îndemâna terţului poprit; sancţiuni ce pot afecta terţul poprit

Ioana GELEPU – Partener, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Alexandru CRISTEA – Tax Partner, Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax
Ion CAPDEFIER – Of counsel, Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax

pentru mai multe detalii, descarca comunicatul>>>>

Noul Cod de Procedura Fiscala. Inspectie fiscala. Litigii fiscale

Conferinta internationala „Perspective ale dreptului afacerilor in mileniul al treilea”

CONFERINTA INTERNATIONALA “PERSPECTIVE ALE DREPTULUI AFACERILOR IN MILENIUL AL TREILEA”
20 NOIEMBRIE 2015
– ASE BUCURESTI – editia a V-a –

Ultimele zile de înscriere
Termene limita

  • 5 noiembrie 2015: trimiterea formularului de participare completat. Formularul de participare poate fi completat fie cu titlul si rezumatul lucrarii care va fi sustinuta la Conferinta, fie cu optiunea de a asista la dezbateri, fara inregistrarea unei lucrari stiintifice.
  • 10 noiembrie 2015: trimiterea textului integral al lucrarii stiintifice in limbile romana si engleza. Autorii pot beneficia de serviciul de traducere in limba engleza a lucrarii inscrise la conferinta.
  • 12 noiembrie 2015: confirmarea lucrarilor care vor fi sustinute in cadrul Conferintei.
  • 15 noiembrie 2015: plata taxei de participare.

Tematica Conferintei

Conferinta este o platforma de dezbateri juridice care examineaza dezvoltarile recente si perspectivele de evolutie ale dreptului afacerilor. In cadrul Conferintei pot fi sustinute lucrari din toate domeniile stiintelor juridice, care vor fi inscrise, în functie de continutul lor, intr-una dintre cele trei sectiuni: I. Drept public; II. Drept privat; III. Dreptul Uniunii Europene. Drept internaţional.
La Conferinta se pot inscrie atat persoane care doresc sa sustina o lucrare stiintifica, cat si persoane care doresc doar sa audieze dezbaterile.
Participantii au oportunitatea de a inscrie o a doua lucrare stiintifica platind o taxa suplimentara.

*

TOŢI AVOCAŢII PARTICIPANŢI LA CONFERINŢĂ VOR PRIMI 20 DE PUNCTE DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ.

Locul de desfasurare

Conferinta va avea loc in Academia de Studii Economice din Bucuresti.

Invitati la festivitatea de deschidere

În deschiderea Conferinţei vor lua cuvântul :

  • prof. univ. dr. Pavel Năstase, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti
  • prof. univ. dr. Smaranda Angheni, rector al Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti
  • prof. univ. dr. Verginia Vedinaş, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept
  • dr. Rodica Aida Popa, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
  • avocat dr. Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România
  • lector. univ. dr. Bazil Oglindă, membru în Colegiul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
  • Andrei Cristea, director Revista Romana de Consultanta si Legal Marketing

Moderator
prof. univ. dr. Camelia Stoica, Academia de Studii Economice din Bucureşti

Publicatii

Toate lucrarile sustinute in cadrul Conferintei se vor regasi intr-una din urmatoarele publicatii:

  • În volume in limba engleza publicate de edituri cu prestigiu international in domeniul stiintelor sociale: Cambridge Scholars Publishing, Peter Lang International Academic Publishers
  • în reviste partenere ale Conferinţei indexate in baze de date internationale recunoscute pentru domeniul stiintelor juridice (Scopus, Ebsco, HeinOnline, CEEOL, ProQuest, SSRN): International Journal of Business Governance and Ethics, Acta Juridica Hungarica, Tribuna Juridica, Dreptul, Revista de Drept Public, European Review of Public Law, Central and Eastern European Legal Studies, Perspectives of Business Law Journal.

Reduceri de la taxele de participare

    • Membrii universităţilor/instituţiilor/firmelor partenere ale Societatii de Ştiinţe Juridice şi Administrative beneficiaza de o reducere intre 15 si 20% din taxa de inscriere.
      ! Societatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative este deschisă în vederea încheierii de noi parteneriate cu universităţi şi organizaţii ştiinţifice şi profesionale pentru promovarea excelentei in cercetarea academica.
    • Membrii Societatii de Ştiinţe Juridice şi Administrative beneficiaza de o reducere de cca. 25% din taxa de inscriere la toate evenimentele organizate de Societate.
      ! Daca doriti sa dobanditi calitatea de membru in Societatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative clic aici.

Presedintele Comitetului de organizare
conferentiar univ. dr. Cătălin-Silviu SĂRARU

Organizatori:
Departamentul de Drept al Academiei de Studii Economice din Bucuresti
Societatea de Stiinte Juridice si Administrative

Vizitati site-ul Conferintei >>> http://www.businesslawconference.ro
Pe site gasiti mai multe informatii despre conditiile de inscriere, taxa de participare, posibilitatea de a inscrie doua lucrari stiintifice, cerintele de redactare pentru lucrarile stiintifice, publicatiile conferintei, programul stiintific, parteneri, serviciul de traduceri in limba engleza oferit autorilor.

E-mail: catalin.sararu@businesslawconference.ro
Vă rugăm să adresaţi orice întrebare privind Conferinţa la aceasta adresa de email.

Conferinta internationala „ Perspective ale dreptului afacerilor in mileniul al treilea ”

Conferinta internationala „ Perspective ale dreptului afacerilor in mileniul al treilea ”