Arhive etichetă: UER

Cititul dauneaza grav sanatatii?

Un proiect de lege iniţiat de 84 de parlamentari prevede aplicarea pe fiecare carte a unui timbru literar, care va ridica dramatic costurile

Polirom: Timbrul este similar celui utilizat pentru ţigări şi băuturi alcoolice. Cererea de carte va scădea odată cu suprataxarea, iar accesul la cultură va fi şi mai restricţionat
Editorii: „Taxa pe cultură”, instituită în folosul unor asociaţii de creatori va fi suportată de consumatori, în special elevi şi studenţi

Stimulentele gândite şi acordate în ultimii ani în scopul facilitării accesului românilor la educaţie şi cultură, atât prin diminuarea TVA la 9% pentru cărţi şi publicaţii, cât şi prin diferite programe menite să diminueze cât mai mult cu putinţă numărul analfabeţilor şi al celor care, deşi ştiu să citească, nu par să înţeleagă prea mare lucru – după cum arăta un raport al Comisiei Europene care ne plasa pe ultimul loc în Europa, cu mari dificultăţi de citire şi înţelegere – se duc văzând cu ochii pe „apa Sâmbetei”.

Un proiect de lege iniţiat de 84 de parlamentari, adoptat deja de Senat pe 8 decembrie 2014, iar, după prezentarea în Biroul Permanent al Camerei Depu­taţilor din 15 decembrie anul trecut, avizat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pe 3 februarie 2015, prevede instituirea unei „taxe pe cultură” (asemănătoare „taxei pe viciu” impusă tutunului şi alcoolului în scopul descurajării acestui gen de consum) care ar duce la majorarea cu 250% a preţului mediu al cărţilor editate în prezent.

Cu alte cuvinte, iniţiatorii acestui proiect de lege consideră că gradul ridicat al abandonului şcolar (estimat la aproximativ 67.000 de copii în acest an, care s-ar adăuga celor 260.000 care
n-au fost niciodată la şcoală) nu este îngrijorător, cum nu este ruşinos nici faptul că un studiu al Comisiei Europene arată că în România procentul de elevi în vârstă de 15 ani care sunt analfa­beţi funcţional a crescut de la 41,3% la 53,5%, prin comparaţie cu Finlanda, cu doar 4,8% dintre elevii în vârstă de 15 ani care au dificultăţi în a înţelege ce citesc.
Faptul că acest procent plasează România pe ultimul loc din ţările europene la ştiinţa de carte (pe penultimul loc fiind Bulgaria, cu 51,1% de tineri care nu înţeleg ceea ce citesc), nu le dă deloc de gândit legiuitorilor, ci doar editorilor şi asociaţiilor care activează în domeniul cultural…

Preţul mediu al cărţilor va creşte cu 250%

„Îngrijorarea noastră nu priveşte aspectele tehnice ale proiectului, ci mai ales creşterea fără precedent a nivelului de taxare. Astfel, pentru valoarea timbrului literar (TL) aplicat cărţilor de beletristică, proiectul prevede o creştere de la 2% din preţul de vânzare al cărţilor la o valoare forfetară de 1 leu. Practic, dacă pentru o carte care costă 10 lei valoarea TL este acum de 0,2 lei, prin aplicarea noii legi, aceasta va creşte de cinci ori. Pentru un preţ mediu al cărţilor editate azi în România – de 20 lei –, creşterea va fi de 250%.
Continuarea articolului AICI