Arhive etichetă: legalis

Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 – Drept societar, drept fiscal și insolvența

160x600-conferinta-maiEditura C.H. Beck, în parteneriat cu SCA Piperea şi Asociaţii continuă tradiţia ultimilor 11 ani, cu ediţia a XII-a a Conferinţei Dreptului Afacerilor, în perioada 20-21 mai 2016, la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, sala Aula Magna.

Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 – Drept societar, drept  fiscal și insolvența – constituie un prilej de analiză şi dezbatere a aspectelor de noutate din viaţa societăţilor care sunt confruntate, şi anul acesta cu o nouă modificare masivă a legislaţiei, de data aceasta cea din domeniul fiscal – intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2016 a Noului Cod fiscal.

În deschiderea oficială, discursul de întâmpinare va fi susținut de către domnul conf. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias, Decan al Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti.

 Structurată pe trei paneluri de discuții, drept societar, drept  fiscal și insolvența,  pe parcursul celor două zile, Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 constituie cadru de dezbateri pentru subiecte de actualitate precum abuzul de drept de vot în societățile comerciale, schimbarea prototipului societar: de la societatea pe acțiuni, la societatea cu răspundere limitată, reorganizarea judiciară și ajutorul de stat, recalificarea tranzacțiilor de către autoritatea fiscală, insolvența vs darea în plată, respectiv aspecte inedite cu privire la reorganizarea judiciară

Ediţia a XII-a a Conferinţei Dreptului Afacerilor – Drept societar, drept  fiscal și insolvența,  reunește reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Concurenței Tribunalului Bucureşti, Baroului Dolj, Curții de Conturi, Curții de Apel Brașov și specialişti, cadre didactice şi practicieni în Dreptul Afacerilor (judecători, avocaţi, practicieni în insolvenţă, specialişti bancari) atât din Bucureşti, cât şi din țară.

Conferinţa se adresează tuturor practicienilor dreptului (avocaţi, practicieni în insolvenţă, magistraţi, executori judecătoresti, notari, registratori de proprietate, recuperatori de creanţe), dar şi oamenilor de afaceri, sindicatelor şi patronatelor. Tematica propusă este foarte bogată şi o puteţi consulta în programul conferinţei AICI

Evenimentul, organizat de SCA Piperea și Asociații, Universitatea București, Facultatea de Drept și Editura C.H. Beck, va avea loc în zilele de 20 și 21 mai în Aula Magna a Facultății de Drept din cadrul Universității București și este sponsorizat de Legalis – Biblioteca juridică online.

Conform tradiţiei, toate lucrările conferinței Dreptul Afacerilor 2016 vor fi publicate în Revista Curierul Judiciar într-un număr special dedicat evenimentului.

Acreditări și ore profesionale

  • Acreditare INPPI: în curs de confirmare
  • Acreditare INPPA: în curs de confirmare
  • Camera Consultanților Fiscali: 5 ore de pregătire profesională

Data maximă de înscriere pentru Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 este 15 mai 2016

Detaliile privind programul conferinţei, temele şi modalităţile de înscriere se pot obţine prin email pe adresa marketing@beck.ro sau prin telefon: 021/410.08.47 sau completând formularul disponibil online

Reclame

OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

În Monitorul Oficial nr. 911 din 15 decembrie a.c. a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

În extras

Art. I

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 207, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

„(7) Judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, verifică, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile alin. (2)–(5) se aplică în mod corespunzător.“

2. La articolul 208, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) În tot cursul judecăţii, instanţa verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile art. 207 alin. (3)–(5) se aplică în mod corespunzător.“

3. După articolul 215, se introduce un nou articol, articolul 2151, cu următorul cuprins:

„Art. 2151.

Durata controlului judiciar

(1) În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile.

(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile.

(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

(4) Ordonanţa procurorului prin care, în condiţiile alin. (2) sau (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar se comunică în aceeaşi zi inculpatului.

(5) Împotriva ordonanţei procurorului prin care, în condiţiile prevăzute de alin. (2) şi (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător.

(6) În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depăşească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani.

(7) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile.

(8) În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.

(9) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (8), instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condiţiile legii.“

4. La articolul 216, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Dispoziţiile art. 212–2151 se aplică în mod corespunzător.“
Sursa: legalis.ro

Reduceri speciale Editura C.H. Beck in perioada Targului International Gaudeamus 2014

facebook-articleA început ediţia a XXI-a a Targului Internaţional Gaudeamus (Pavilionul Central Romexpo).

Editura C.H. Beck este prezentă cu cele mai noi apariţii editoriale cu tematică juridică şi economică şi cele mai atractive oferte de reduceri prezente în perioada Targului International Gaudeamus 2014.

Astfel Editura C.H. Beck oferă o reducere de:

  • 20% pentru cărţile aflate în standul Editurii C.H. Beck şi

  • 35% reducere pentru cărţile marca C.H. Beck din librăria online www.beckshop.ro care nu sunt expuse în cadrul Târgului*
  • Exclusiv pentru participanţii la Târgul Internaţional Gaudeamus – reduceri de 25% la toate modulele Legalis®

* excepţie fac abonamentele pentru reviste, ediţiile de colecţie, lucrările aflate în curs de apariţie şi pachetele C.H. Beck.

Sunteţi aşteptaţi la standul Editurii C.H. Beck, situat în Pavilionul central, nivelul 2 (4.50), standul numarul 213!

Publicarea Rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU 2174 (2014)

În Monitorul Oficial nr. 817 din 10 noiembrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 2102/2014 al Ministerului Afacerilor Externe pentru publicarea Rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU 2174 (2014).

În extras

REZOLUŢIA adoptată de Consiliul de Securitate în cursul celei de-a 7251 reuniuni din 27 august 2014

Consiliul de Securitate,

reamintind rezoluţiile şi declaraţiile anterioare privind Libia, de la Rezoluţia 1970 (2011) şi declaraţia Preşedintelui(S/PRST/2013/21) din 16 decembrie 2013,

reafirmându-şi angajamentul susţinut faţă de suveranitatea, independenţa, integritatea şi unitatea teritorială a Libiei, exprimându-şi îngrijorarea profundă legată de actele de violenţă din ce în ce mai numeroase din Libia, în special în apropriere de Tripoli şi Benghazi, condamnând luptele duse de grupările armate şi incitarea la violenţă şi exprimându-şi îngrijorarea profundă în legătură cu impactul violenţei asupra cetăţenilor şi a instituţiilor, precum şi în legătură cu ameninţarea pe care violenţa o reprezintă la adresa stabilităţii şi a tranziţiei spre democraţie a Libiei,

salutând cererile Guvernului libian şi ale Camerei Reprezentanţilor în legătură cu încetarea focului, subliniind nevoia tuturor părţilor de a se angaja într-un dialog politic paşnic şi cuprinzător şi de a respecta procesul democratic şi încurajând Liga Arabă, Uniunea Africană şi pe toţi cei care au influenţă asupra părţilor, în special ţările vecine şi din regiune, să susţină încetarea imediată a ostilităţilor şi implicarea constructivă într-un astfel de dialog,

reamintind decizia din Rezoluţia anterioară 1970 (2011) pentru trimiterea spre judecare a situaţiei din Libia la Procurorul Curţii Penale Internaţionale şi reafirmând importanţa cooperării Guvernului libian cu Curtea Penală Internaţională şi cu Procurorul acesteia,

reafirmând importanţa aducerii în faţa justiţiei a celor responsabili de încălcările drepturilor omului şi abuzurile împotriva acestora sau încălcările dreptului internaţional umanitar, inclusiv a celor implicaţi în atacuri împotriva civililor,

exprimându-şi profunda îngrijorare în legătură cu ameninţarea pe care o reprezintă armele şi muniţia nesecurizate din Libia şi proliferarea acestora, ceea ce reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii în Libia şi în regiune, inclusiv prin transferul către grupările teroriste şi grupările extremiste violente şi subliniind importanţa sprijinului internaţional coordonat pentru Libia şi regiune în vederea abordării acestor probleme,

exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu prezenţa crescândă a grupărilor teroriste şi a persoanelor asociate cu Al-Qaida care acţionează în Libia, reafirmând nevoia de a combate, prin toate mijloacele, în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi cu dreptul internaţional, inclusiv cu drepturile omului aplicabile la nivel internaţional, cu dreptul umanitar şi dreptul refugiaţilor, ameninţările pe care le reprezintă actele teroriste la adresa păcii în lume şi securităţii şi reamintind, în acest sens, obligaţiile impuse de Rezoluţia 2161 (2014),

exprimându-şi determinarea de a folosi sancţiunile ţintite pentru reinstaurarea stabilităţii în Libia şi împotriva acelor persoane sau entităţi care ameninţă stabilitatea Libiei şi împiedică sau subminează finalizarea cu succes a tranziţiei politice,

conştientizând principala sa responsabilitate de a menţine pacea şi securitatea internaţională, conform Cartei Naţiunilor

Unite,

acţionând în baza capitolului VII din Carta Naţiunilor Unite,

1. îndeamnă toate părţile să convină un acord imediat de încetare a focului şi a luptelor şi îşi exprimă sprijinul ferm pentru Misiunea de Sprijin a ONU în Libia (UNSMIL) şi pentru Reprezentantul special al Secretarului General pentru aceasta;

2. condamnă folosirea violenţei împotriva civililor şi a instituţiilor civile şi solicită ca cei responsabili să fie traşi la răspundere;

3. îndeamnă Camera Reprezentanţilor şi Adunarea Constituantă să îşi îndeplinească atribuţiile în mod deschis, şi îndeamnă toate părţile să se angajeze în Libia într-un dialog politic incluziv pentru a contribui la reinstaurarea stabilităţii şi să ajungă la un acord asupra următoarelor etape în procesul de tranziţie a Libiei;

4. reafirmă că măsurile specificate în paragrafele 15,16,17, 19, 20 şi 21 ale Rezoluţiei 1970 (2011), modificate de paragrafele 14, 15 şi 16 ale Rezoluţiei 2009 (2011), se aplică în cazul persoanelor şi entităţilor listate în baza acelei rezoluţii şi în baza Rezoluţiei 1973 (2011) şi de către Comitetul format în conformitate cu paragraful 24 din Rezoluţia 1970 (2011), decide că paragrafele se aplică şi persoanelor şi entităţilor despre care Comitetul consideră că au comis sau au sprijinit comiterea de acte care reprezintă o ameninţare la adresa păcii, stabilităţii şi securităţii în Libia, sau împiedică ori subminează finalizarea cu succes a tranziţiei politice a Libiei, şi decide că astfel de acte pot include, printre altele;

(a) planificarea, direcţionarea sau comiterea în Libia a unor acte care constituie încălcări ale dreptului internaţional al drepturilor omului sau ale dreptului internaţional umanitar sau acte care constituie abuzuri ale drepturilor omului in Libia;

(b) atacuri împotriva oricăror aeroporturi, gări sau porturi din Libia sau împotriva unei instituţii de stat sau a unei instalaţii sau împotriva oricărei misiuni străine în Libia;

(c) sprijin pentru grupările armate sau reţelele infracţionale prin exploatarea ilegală a ţiţeiului sau a altor resurse naturale din Libia;

(d) acţionarea pentru, în numele sau conform instrucţiunilor unei persoane sau entităţi aflate pe listă;

5. reiterează faptul că persoanele şi entităţile faţă de care Comitetul a stabilit că au încălcat dispoziţiile Rezoluţiei 1970 (2011), inclusiv embargoul de arme, sau că i-au ajutat pe alţii să facă acest lucru, pot fi listate şi precizează faptul că în această categorie intră şi cei care sprijină încălcarea măsurilor de îngheţare a activelor şi a interdicţiei de călătorie menţionate în Rezoluţia 1970 (2011);

6. solicită grupului de experţi înfiinţat în conformitate cu paragraful 24 din Rezoluţia 1973 (2011), în plus faţă de mandatul său curent, să furnizeze informaţii cu privire la persoanele şi entităţile care îndeplinesc criteriile de listare menţionate în paragrafele 4 şi 5 ale prezentei rezoluţii;

7. solicită Comitetului să acorde atenţia cuvenită solicitărilor de delistare ale persoanelor şi entităţilor care nu mai îndeplinesc criteriile menţionate în prezenta rezoluţie;

8. decide că furnizarea, vânzarea sau transferul de arme şi de materiale conexe, inclusiv de muniţie conexă şi piese de schimb către Libia conform paragrafului 13 (a) din Rezoluţia 2009 (2011), cu modificările din paragraful 10 din Rezoluţia 2095 (2013), trebuie aprobate, în prealabil, de Comitet;

9. solicită tuturor statelor, în special statelor vecine Libiei, să verifice pe teritoriul lor, inclusiv în porturi şi aeroporturi, în conformitate cu jurisprudenţa şi legislaţia naţională şi în concordanţă cu dreptul internaţional, în special cu dreptul mării şi cu acordurile relevante privind aviaţia civilă internaţională, toate mărfurile care pleacă spre Libia sau se întorc din Libia, dacă statul respectiv are informaţii care oferă motive întemeiate pentru a considera că marfa conţine articole a căror furnizare, vânzare, transfer sau export sunt interzise de paragrafele 9 sau 10 din Rezoluţia 1970 (2011), cu modificările din paragraful 13 din Rezoluţia 2009 (2011) şi paragrafele 9 şi 10 din Rezoluţia 2095 (2013), pentru a asigura punerea în aplicare strictă a acelor măsuri;

10. reafirmă decizia de a autoriza toate statele membre care trebuie să confişte şi să elimine (spre exemplu, prin distrugere, eliminarea din circuit, depozitare sau transfer către un alt stat, altul decât cel originar sau cel de destinaţie, pentru a fi eliminate) articolele interzise de paragrafele 9 sau 10 din Rezoluţia 1970 (2011), cu modificările din paragraful 13 din Rezoluţia 2009 (2011) şi din paragrafele 9 şi 10 din Rezoluţia 2095 (2013) şi solicită, în plus, tuturor statelor membre să coopereze în acest sens;

11. solicită statelor membre ca, la desfăşurarea verificării în conformitate cu paragraful 9 din prezenta rezoluţie, să trimită Comitetului, fără întârziere, un prim raport scris, care să includă, în special, motivele pentru efectuarea verificărilor, rezultatele verificărilor şi dacă au beneficiat de cooperare, precum şi dacă s-au găsit articole al căror transfer este interzis; solicită apoi ca statele membre să trimită Comitetului, la o dată ulterioară, un alt raport scris care să conţină detalii relevante despre verificări, confiscări şi eliminare şi detalii relevante despre transfer, inclusiv o descriere a articolelor, originea lor şi destinaţia vizată, dacă aceste informaţii nu au fost incluse în raportul iniţial;

12. exprimă disponibilitatea de a revizui dacă măsurile cuprinse în prezenta rezoluţie sunt adecvate, inclusiv dacă prin consolidarea, modificarea, suspendarea sau anularea acestor măsuri, şi disponibilitatea de a revizui mandatul UNSMIL, în funcţie de cerinţele impuse de evoluţiile din Libia;

13. decide să rămână în continuare sesizat cu privire la această situaţie.

Sursa: legalis.ro

Biblioteca juridico-economica online Legalis®2.0 – cea mai complexa si cuprinzatoare baza de date existenta pe piata de profil din Romania

Editura C.H.BECK are plăcerea de a vă prezenta Biblioteca juridico-economică online Legalis®2.0 – cea mai complexă şi cuprinzătoare bază de date existentă pe piaţa de profil din România.

Legalis®2.0 este mult mai mult decât o simplă bază de date cu legislaţie şi jurisprudenţă – este o adevărată bibliotecă, pe care un specialist în domeniul juridic trebuie să o deţină. Din punct de vedere funcţional, toate elementele de conţinut se intercorelează până la nivel de articol de act normativ, oferind utilizatorului maximă ergonomie.

LegalisAVANTAJELE utilizării Legalis®2.0

A. Conţinut legislativ şi juridic integrat
• Legislaţia completă, actualizată a României →Actele normative publicate în România până în prezent sunt disponibile integral în Legalis®2.0, în secţiuni clar definite – legislaţie actualizată – LaZi, Monitorul Oficial.
• Jurisprudenţa instanţelor române şi a celor europene → Cu peste 100.000 de decizii, inclusiv conţinutul revistelor Buletinul Casaţiei şi Buletinul Curţilor de Apel, veţi avea o imagine completă asupra cazurilor concrete pe care le aveţi de rezolvat în activitatea dumneavoastră. În plus, jurisprudenţa include şi decizii importante ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi ale Curţii Europene pentru Drepturile Omului.
• Documente UE → Legislaţie şi jurisprudenţă europeană.
• Bibliografie – Cuprinsul cu referinte al celor mai importante 13 publicaţii periodice juridice.
• Doctrină→ Lucrările de doctrină din Legalis®2.0, disponibile integral în format electronic, acoperă materia Dreptului civil şi Procesual civil, a Dreptului Afacerilor, Dreptului muncii, Dreptului fiscal, Dreptului European (U.E. şi CEDO), Drept Penal, precum şi a Dreptului Public.
• Comentarii Online → conţine integral Noul Cod civil. Comentariu pe articole şi Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole.
• Reviste online → conţinut integral în format PDF şi arhiva cu ediţiile revistelor începând cu anul 2009 – Curierul fiscal şi Curierul Judiciar.

Pentru o consultare riguroasă a conţinutului bazei de date, structurat pe module, vă invităm să accesaţi link-ul: https://www.legalis.ro/continutul-legalis/

Hotărârea CEDO în Cauza Branişte împotriva României

În Monitorul Oficial nr. 680 din 17 septembrie a.c. a fost publicată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 5 noiembrie 2013 în Cauza Branişte împotriva României (Cererea nr. 19.099/04).

În extras
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Branişte împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 15 octombrie 2013,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 19.099/04 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ion Branişte (reclamantul), a sesizat Curtea la 23 aprilie 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamantul a fost reprezentat de A. Branişte, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor sale enunţat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, din cauza ocupării de către două societăţi cooperative a unui teren al cărui coproprietar este reclamantul.

4. La data de 7 decembrie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamantul s-a născut în 1929 şi locuieşte în Bucureşti.

6. Printr-o hotărâre definitivă din 17 iunie 2002, Tribunalul Mureş a obligat autorităţile judeţene să elibereze reclamantului şi fraţilor şi surorilor acestuia un titlu de proprietate pentru un teren de 8.700 m2 situat în oraşul Sighişoara şi care aparţinuse înainte de naţionalizare bunicilor acestora. Titlul de proprietate a fost eliberat la 2 octombrie 2003.

7. Reclamantul şi ceilalţi proprietari au fost împiedicaţi să intre în posesia bunului, din cauza existenţei pe o parte a terenului a mai multor construcţii aparţinând celor două societăţi cooperative: Prestarea Sighişoara (societatea P.) şi Sinco Sighişoara (societatea S.). Aceste construcţii fuseseră ridicate înainte de eliberarea titlului de proprietate, pe baza unui drept de folosinţă gratuită în beneficiul societăţilor cooperative.

8. Cererea de înscriere a terenului de 8.700 m2 în cartea funciară a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă pronunţată la 6 octombrie 2006 de Curtea de Apel Târgu Mureş cu motivarea că o parte din teren era ocupată de imobile aparţinând celor două societăţi şi că erau în curs litigii între acestea din urmă şi reclamant (a se vedea mai jos).

9. Cele două societăţi au cerut anularea titlului de proprietate, în cadrul litigiului care îl opunea societăţii P., reclamantul a

formulat o cerere reconvenţională, solicitând plata unei chirii lunare pentru ocuparea terenului. În faţa refuzului reclamantului de a achita taxa de timbru pe motiv că cererile în materie de fond funciar ar fi fost exonerate de aceasta, tribunalul a respins cererea reconvenţională fără a examina fondul acesteia, printr-o hotărâre din 24 mai 2006. Reclamantul nu a formulat apel.

10. Prin două hotărâri definitive din 7 mai 2007 şi 14 februarie 2008, Tribunalul Mureş a respins cererile de anulare a titlului de proprietate şi a confirmat validitatea acestuia,

II. Dreptul intern relevant

11. Dispoziţiile şi practica interne relevante în speţă sunt rezumate în Hotărârea Moculescu împotriva României (nr. 15.636/04, pct. 16 şi urm., 2 martie 2010).

12. Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit a stabilit cadrul legislativ al funcţionării cooperativelor, create în special în domeniul serviciilor. Acestea au dobândit statutul de persoane juridice de drept privat şi au ieşit de sub tutela pe care statul o exercita în timpul regimului comunist. Cu privire la patrimoniul acestora, art. 187 din lege prevede:

„Terenurile transmise în folosinţă, pe durată nedeterminată şi fără plată, în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit, îşi menţin acest regim juridic pe toată durata existenţei construcţiilor respective în proprietatea organizaţiilor cooperatiste.”

13. Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei a intrat în vigoare la 3 martie 2005. Aceasta a înlocuit Legea nr. 109/1996 şi a menţinut dreptul de folosinţă gratuită a terenurilor ocupate de construcţii aparţinând unor societăţi cooperative, cu condiţia ca aceste terenuri să nu fie revendicate.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

14. Reclamantul pretinde că imposibilitatea de a beneficia de terenul al căruţ coproprietar este aduce atingere dreptului său la proprietate. În această privinţă invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, redactat după cum urmează:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, decât pentru o cauză de utilitate publică, în condiţiile prevăzute de lege şi conform principiilor generale de drept internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”

A. Cu privire la problema dacă Curtea a fost sesizată în mod valabil de către membrii familiei reclamantului

15. Printr-o scrisoare din 4 ianuarie 2012, reclamantul afirmă ca a introdus cererea şi în numele fraţilor şi surorilor sale. El argumentează că aceştia au fost de asemenea părţi în procedurile interne şi prezintă un mandat prin care aceştia i-ar fi acordat în 1992 puteri depline pentru a-i reprezenta m faţa autorităţilor naţionale şi a terţelor persoane cu scopul de a recupera terenul care aparţinuse bunicilor lor. Prin urmare, acesta solicită să fie conexată cererea lor cu a sa.

16. Guvernul se opune, motivând că formularul de cerere ar fi fost semnat doar de reclamant.

17. Curtea aminteşte că în temeiul art. 36 § 1 din regulamentul acesteia, reprezentantul unui reclamant trebuie să prezinte „o procură sau o împuternicire scrisă” care îl autorizează să introducă în faţa Curţii o cerere în numele reclamantului. În consecinţă, o simplă împuternicire scrisă ar fi valabilă pentru procedura în faţa Curţii, din moment ce din aceasta reiese că reclamantul a introdus în mod voluntar o astfel de cerere (Velikova împotriva Bulgariei, nr. 41.488/98, pct. 50, CEDO 2000-VI).

18. În prezenta cauză, data introducerii cererii este 23 aprilie 2004, data trimiterii la Curte a formularului de cerere.

19. Curtea observă că acest formular nu a fost completat decât de domnul Ion Branişte. Chiar dacă acesta a anexat la cererea sa mandatul din 1992, care îi legitima demersurile interne în numele membrilor familiei sale pentru a recupera terenul, reclamantul nu a semnalat în niciun fel în cerere intenţia fraţilor şi surorilor sale de a se alătura acesteia şi nici în corespondenţa sa ulterioară cu grefa Curţii.

20. Prin urmare, în măsura în care solicitarea reclamantului poate fi considerată ca exprimând intenţia membrilor familiei sale de a sesiza Curtea cu o cerere, este necesar să se stabilească data de 4 ianuarie 2012 ca dată a introducerii acesteia.

21. Ţinând seama de faptul că în speţă deciziile interne definitive au fost pronunţate în 2007 şi 2008, Curtea consideră că cererea membrilor familiei reclamantului este tardivă, în sensul art. 35 § 1 din Convenţie, şi că aceasta trebuie respinsă, în temeiul art. 35 § 4 din Convenţie [a se vedea, mutatis mutandis, Vasilescu împotriva României (dec.), nr. 60.868/00, 26 mai 2005].

B. Cu privire la admisibilitate

22. Guvernul invocă, în primul rând, neepuizarea căilor de recurs interne. Acesta susţine că reclamantul avea posibilitatea de a introduce o acţiune în scopul de a obţine stabilirea de către instanţele interne a regimului juridic al raporturilor dintre coproprietarii terenului şi cele două societăţi cooperative care foloseau acest teren.

23. Guvernul afirmă apoi că reclamantul a omis să solicite celor două societăţi cooperative daune-interese pentru folosirea terenului. El îi reproşează părţii interesate că a renunţat la cererea reconvenţională împotriva societăţii P. şi că nu a formulat o astfel de cerere împotriva societăţii S.

24. Reclamantul repetă că este coproprietarul legitim al terenului şi că nu poate să beneficieze de acesta din cauza ocupării lui de cele două societăţi cooperative şi a refuzului instanţelor de a admite cererea sa de înscriere în cartea funciară. Cu privire la omisiunea de a cere daune-interese, afirmă că motivul acesteia a fost cuantumul excesiv, după părerea sa, al taxei de timbru.

25. Curtea reaminteşte că art. 35 § 1 din Convenţie nu prevede decât epuizarea căilor de recurs care sunt în acelaşi

timp legate de încălcarea incriminată, disponibile şi adecvate. Acestea trebuie să aibă un grad suficient de certitudine, nu doar în teorie, ci şi în practică, fără de care le lipsesc accesibilitatea şi efectivitatea necesare; revine statului pârât să demonstreze că aceste condiţii sunt întrunite. În plus, unui reclamant care a folosit o cale de drept aparent efectivă şi suficientă nu i se poate reproşa că nu a încercat să utilizeze şi altele care erau disponibile, dar care nu prezentau deloc mai multe şanse de reuşită [Aquilina împotriva Maltei (MC), nr. 25.642/94, pct. 39, CEDO 1999-III].

26. În speţă, Curtea observă că, în data de 2 octombrie 2003, reclamantul a fost recunoscut coproprietar al terenului ocupat de imobile aparţinând celor două societăţi cooperative. Deoarece Legea nr. 109/1996 le conferea acestora din urmă un drept de folosinţă a terenului cu titlu gratuit, Curtea consideră că introducerea unei noi acţiuni îndreptate împotriva acestor societăţi vizând stabilirea regimului juridic al ocupării terenului era inutilă atât timp cât legea sus-menţionată era în vigoare.

27. În schimb, Curtea notează că Legea nr. 109/1996 a fost înlocuită de Legea nr. 1/2005. Dreptul de folosinţă gratuită a terenurilor ocupate de construcţii aparţinând cooperativelor nu a fost menţinut decât cu condiţia ca aceste terenuri să nu fie revendicate. În consecinţă, persoanele care, precum reclamantul, revendică terenuri ocupate de societăţi cooperative au posibilitatea de a cere acestor societăţi o indemnizaţie pentru imposibilitatea de a-şi folosi terenurile. Or, reclamantul nu a introdus un astfel de recurs.

28. De altfel, Curtea observă că reclamantul a introdus o cerere reconvenţională prin care a solicitat o indemnizaţie pentru folosirea terenului, dar că a renunţat ia aceasta, omiţând să plătească taxa de timbru şi să introducă apel împotriva Hotărârii din 24 mai 2006.

29. Prin urmare, asemenea Guvernului, Curtea consideră că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2005, reclamantul a omis să epuizeze căile de recurs interne pentru a solicita celor două cooperative o indemnizaţie pentru ocuparea terenului.

30. Cu privire la respingerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară care condiţionează beneficierea deplină de atributele dreptului de proprietate, Curtea consideră că în prezent, după respingerea cererilor de anulare a titlului de proprietate, nimic nu ar trebui să se opună dreptului de acces al reclamantului la o instanţă cu scopul unei astfel de înscrieri.

31. Cu privire la aceste considerente, Curtea consideră că este necesar să admită parţial, pentru perioada posterioară intrării în vigoare a Legii nr. 1/2005, excepţia de neepuizare a căilor de recurs interne ridicată de Guvern. Prin urmare, această parte a capătului de cerere este declarată inadmisibilă, conform art. 35 § 1 şi 4 din Convenţie.

32. Pentru perioada circumscrisă între data eliberării titlului de proprietate şi intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2005, Curtea constată că în temeiul art. 35 § 3 din Convenţie capătul de cerere nu este vădit nefondat şi că nu întâmpină niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea îl declară prin urmare admisibil.

C. Cu privire la fond

33. Reclamantul consideră că ar fi trebuit să beneficieze de toate atributele dreptului de proprietate recunoscute prin titlul de proprietate.

34. Guvernul susţine că reclamantul era răspunzător de situaţia creată în cauză că ar fi revendicat de la autorităţile locale restituirea terenului care a aparţinut bunicilor săi pe amplasamentul original, chiar dacă ştia că o parte din acest teren era ocupată de clădirile celor două cooperative.

35. În orice caz, acesta consideră că ingerinţa în exercitarea de către reclamant a dreptului său de proprietate era legală şi că aceasta păstra un echilibru just între necesităţile interesului general al comunităţii şi imperativele drepturilor fundamentale ale persoanei în cauză!

36. Curtea constată că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel cum a fost recunoscut prin titlul de proprietate din 2 octombrie 2003, era absolut şi exclusiv şi că nu putea face obiectul niciunui dezmembrământ sau condiţii (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citată anterior, pct. 28). Cu toate acestea, reclamantul a fost privat de posibilitatea de a beneficia de bunul său şi de a obţine beneficiile acestuia, în temeiul Legii nr. 109/1996 care stabilise un drept de superficie gratuit în favoarea societăţilor cooperative.

37. Prin urmare, a existat o ingerinţă în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea bunurilor.

38. Curtea nu se îndoieşte de faptul că recunoaşterea în favoarea societăţilor cooperative a dreptului de superficie avea o bază legală în dreptul intern, adică Legea nr. 109/1996, şi că aceasta urmărea un scop de interes general, şi anume menţinerea activităţilor economice şi a serviciilor furnizate de către aceste societăţi.

39. În această situaţie, în lumina principiului general al respectării proprietăţii, consacrat de prima teză a primului paragraf al art. 1 citată anterior, Curtea este obligată să verifice dacă autorităţile române au asigurat un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A, nr. 52, pag. 26, pct. 69).

40. În această privinţă, Curtea constată că legislaţia internă excludea complet orice posibilitate de a pune în balanţă interesele comunităţii şi pe cele ale proprietarilor ale căror terenuri erau ocupate de construcţii aparţinând societăţilor cooperative (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citat anterior, pct. 34).

41. Având în vedere faptul că reclamantul nu a putut beneficia pe deplin de dreptul său de proprietate asupra terenului în timpul ocupării spaţiului de către societăţile cooperative, Curtea consideră că situaţia astfel creată nu a asigurat justul echilibru între apărarea dreptului de proprietate şi cerinţele de interes general (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citată anterior, pct. 35).

42. De altfel, Curtea consideră că nu i se poate reproşa reclamantului faptul că a cerut restituirea pe acelaşi amplasament a terenului care a aparţinut înaintaşilor săi, aşa cum afirmă Guvernul, din moment ce cererea acestuia era

fondată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, iar instanţele interne au admis-o.

43. În consecinţă, Curtea concluzionează că reclamantul a suportat, înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 1/2005, o sarcină specială şi excesivă, pe care numai posibilitatea de a cere o despăgubire ar fi putut să o legitimeze.

44. Prin urmare, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

45. Art. 41 din Convenţie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

46. Reclamantul solicită 371.925 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, ceea ce corespunde, după părerea acestuia, imposibilităţii de a beneficia de teren de

la data cererii de restituire. Acesta solicită, de asemenea, 150.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

47. Guvernul se opune acestor cereri. Acesta consideră că sumele solicitate sunt speculative şi cel puţin excesive.

48. Curtea reaminteşte că singura bază de acordare a unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în faptul că, temporar, reclamantul nu a putut să beneficieze în niciun fel de bunul său. În aceste condiţii, Curtea consideră că persoana în cauză a suferit în mod incontestabil un prejudiciu material în relaţie directă cu încălcarea constatată a art. 1 din Protocolul nr. 1.

49. Având în vedere totalitatea elementelor de care dispune, Curtea îi acordă reclamantului 13.000 EUR pentru toate prejudiciile reunite.

B. Cheltuieli de judecată

50. Reclamantul nu a prezentat în termenul stabilit de Curte o cerere de rambursare a cheltuielilor de judecată.

C. Dobânzi moratorii

51. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte perioada cuprinsă între 2 octombrie 2003 şi 3 martie 2005 şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 ia Convenţie;

3. hotărăşte;

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 13.000 EUR (treisprezece mii de euro), sumă care trebuie convertită în moneda naţională la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru toate prejudiciile reunite;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;

4. respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 5 noiembrie 2013, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.

PREŞEDINTE
JOSEP CASADEVALL
Grefier adjunct,
Marialena Tsirli

Sursa: legalis.ro

O.U.G. nr. 36/2014 completeaza Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri

În Monitorul Oficial nr. 431 din 12 iunie a.c. a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 36/2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 18/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, precum şi pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim.

Extras

Art. I

Legea nr. 18/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, precum şi pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 19 martie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul I punctul 1, alineatul (3) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Instituţiile publice nu au calitatea de beneficiari în sensul prevăzut de prezenta lege, cu excepţia:

a) serviciilor de gospodărire comunală gestionate direct de consiliile locale, cum ar fi: sere, spaţii verzi şi grădini zoologice;

b) unităţilor din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului pentru domeniile prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. l)–n);

c) institutelor, centrelor şi staţiunilor de cercetare-dezvoltare agricolă aflate în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“, precum şi al Institutului de Stat pentru Testarea Soiurilor aflat în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru domeniile prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) şi b).“

2. La articolul I punctul 12, la alineatul (1) al articolului 11, după litera k) se introduc trei noi litere, literele l), m) şi n), cu următorul cuprins:

„l) hoteluri şi alte facilităţi de cazare – diviziunea 55 (tabere organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului direct sau prin unităţile din subordinea acestuia);

m) activităţi ale bazelor sportive – diviziunea 9311;

n) activităţi ale cluburilor sportive – diviziunea 9312.“

Sursa: Legalis.ro

Editura CH Beck vă pune la dispoziţie noile apariţii editoriale şi în incinta Baroului Ilfov

Începănd din luna noiembrie Editura CH Beck va expune, cu titlu de vânzare, în sediul Baroului Ilfov din Calea Moşilor, nr. 88, cele mai noi apariţii editoriale în scopul creerii unei surse necesare practicienilor, teoreticienilor şi studenţilor din domeniul juridic.

Produsele noastre – cărţi juridice, publicaţii periodice şi dicţionare de specialitate – aparţinând unor autori cu prestigiu în domeniu, vor putea fi achiziţionate şi din incinta Baroului Ilfov.

Editura C.H. Beck are ca obiect exclusiv de activitate editarea cărţilor şi a publicaţiilor cu tematică juridică şi economică. Editura s-a impus pe piaţa literaturii juridice în anul 1998 ca urmare a asocierii dintre grupul românesc al Editurilor ALL şi editura germană C.H. BECK. Începând cu anul 2001, Editura All Beck s-a desprins din Grupul Editurilor ALL, iar din 2006 a preluat numele partenerului său european C.H. Beck, devenind astfel o societate independentă, cu capital majoritar german.

În cei peste 14 ani de activitate, Editura C.H. Beck a realizat o cifră de afaceri care o poziţionează între primele edituri din România, publicând peste 2000 de titluri cu tematică juridică şi economică, într-un tiraj total ce depăşeşte 3.000.000. de exemplare. Pentru practicieni, editura oferă ca noutate în literatura de specialitate prima bibliotecă juridică exclusiv on-line – legalis.ro. Biblioteca juridică este o mai mult decât o alternativă modernă şi utilă pentru cărţile tipărite.

Produsele noastre – cărţi, reviste şi publicaţii electronice – sunt distribuite în peste 200 de librării şi puncte de vânzare din întreaga ţară. Editura C.H. Beck deţine în ţară patru librării (două în Bucureşti şi alte două librării în Baia Mare şi Timişoara) cunoscute şi apreciate de clienţii noştri.
Sursa: beck.ro