Arhive etichetă: INPPA

Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 – Drept societar, drept fiscal și insolvența

160x600-conferinta-maiEditura C.H. Beck, în parteneriat cu SCA Piperea şi Asociaţii continuă tradiţia ultimilor 11 ani, cu ediţia a XII-a a Conferinţei Dreptului Afacerilor, în perioada 20-21 mai 2016, la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, sala Aula Magna.

Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 – Drept societar, drept  fiscal și insolvența – constituie un prilej de analiză şi dezbatere a aspectelor de noutate din viaţa societăţilor care sunt confruntate, şi anul acesta cu o nouă modificare masivă a legislaţiei, de data aceasta cea din domeniul fiscal – intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2016 a Noului Cod fiscal.

În deschiderea oficială, discursul de întâmpinare va fi susținut de către domnul conf. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias, Decan al Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti.

 Structurată pe trei paneluri de discuții, drept societar, drept  fiscal și insolvența,  pe parcursul celor două zile, Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 constituie cadru de dezbateri pentru subiecte de actualitate precum abuzul de drept de vot în societățile comerciale, schimbarea prototipului societar: de la societatea pe acțiuni, la societatea cu răspundere limitată, reorganizarea judiciară și ajutorul de stat, recalificarea tranzacțiilor de către autoritatea fiscală, insolvența vs darea în plată, respectiv aspecte inedite cu privire la reorganizarea judiciară

Ediţia a XII-a a Conferinţei Dreptului Afacerilor – Drept societar, drept  fiscal și insolvența,  reunește reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Concurenței Tribunalului Bucureşti, Baroului Dolj, Curții de Conturi, Curții de Apel Brașov și specialişti, cadre didactice şi practicieni în Dreptul Afacerilor (judecători, avocaţi, practicieni în insolvenţă, specialişti bancari) atât din Bucureşti, cât şi din țară.

Conferinţa se adresează tuturor practicienilor dreptului (avocaţi, practicieni în insolvenţă, magistraţi, executori judecătoresti, notari, registratori de proprietate, recuperatori de creanţe), dar şi oamenilor de afaceri, sindicatelor şi patronatelor. Tematica propusă este foarte bogată şi o puteţi consulta în programul conferinţei AICI

Evenimentul, organizat de SCA Piperea și Asociații, Universitatea București, Facultatea de Drept și Editura C.H. Beck, va avea loc în zilele de 20 și 21 mai în Aula Magna a Facultății de Drept din cadrul Universității București și este sponsorizat de Legalis – Biblioteca juridică online.

Conform tradiţiei, toate lucrările conferinței Dreptul Afacerilor 2016 vor fi publicate în Revista Curierul Judiciar într-un număr special dedicat evenimentului.

Acreditări și ore profesionale

  • Acreditare INPPI: în curs de confirmare
  • Acreditare INPPA: în curs de confirmare
  • Camera Consultanților Fiscali: 5 ore de pregătire profesională

Data maximă de înscriere pentru Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 este 15 mai 2016

Detaliile privind programul conferinţei, temele şi modalităţile de înscriere se pot obţine prin email pe adresa marketing@beck.ro sau prin telefon: 021/410.08.47 sau completând formularul disponibil online

Reclame

Anunt INPPA: Program de stagiu multilateral pentru avocati – 2016

Pe site-ul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor a fost data publicitatii comunicarea primita din partea Fundatiei Germane pentru Cooperare Juridica Internationala (I.R.Z.) privind Programul de stagiu multilateral pentru avocati 2016 initiat in colaborare cu Camera Federala a Barourilor si Asociatia Barourilor din Germania.

Programul se adreseaza tinerilor avocati cu varsta maxima de 35 ani, care sunt activi in domeniile civil si comercial, cu restrictiile si conditiile cuprinse in comunicare, LINK

In mod concret, se precizeaza faptul ca programul de stagiu se adreseaza avocatilor tineri, cu varsta de maxim 35 de ani si care sunt activi in domeniul dreptului civil si comercial, de preferinta sa detina deja cativa ani de experienta profesionala.

De asemenea, pot aplica pentru acest program avocatii stagiari, care trebuie sa fie in ultimul an de practica.

Se solicita o foarte buna cunoastere a limbii germane iar candidatii trebuie sa fie pregatiti sa sustina un test de competenta lingvistica daca acest lucru este solicitat de IRZ – Stiftung.

Calendarul evenimentelor din Programul de stagiu 2016 este prezentat in cadrul comunicarii.

Program de stagiu multilateral pentru avocati – 2016

Program de stagiu multilateral pentru avocati – 2016

 

Invitatie la conferinta cu tema „Carente ale actualei reglementari in materia contenciosului administrativ”

imagesFacultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi Editura Universul Juridic organizează Conferinţa Naţională de contencios administrativ „Carenţe ale actualei reglementări în materia contenciosului administrativ”.

Conferinţa va avea loc joi, 2 aprilie, începând cu ora 9.30, la Aula Magna a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti.

În cadrul conferinţei vor participa:
– Lect. univ. dr. av. Alexandru Sorin Ciobanu, cadru didactic al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti – moderator;
– Av. dr. Traian Briciu, Director al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – invitat special;
– Prof. univ. dr. Verginia Vedinaş – cadru didactic în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, consilier la Curtea de Conturi a României;
– Prof. univ. dr. Dana Apostol Tofan – cadru didactic în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti;
– Av. dr. Ion Dragne – prodecan al Baroului Bucureşti;
– Prof. univ. dr. Dacian Cosmin Dragoş – cadru didactic al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj;
– Jud. dr. Liliana Vişan – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ;
– Jud. dr. Gabriela Bogasiu – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ;
– Jud. dr. Iuliana Rîciu – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ;
– Jud. dr. Eugenia Marin – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ.

Acreditare INPPA – in curs de aprobare.

Taxa de participare este de 250 de lei (TVA inclus) şi se poate achita în contul Editurii Universul Juridic – RO48RNCB0066058368940001, deschis la BCR, Sucursala Crângaşi, CUI RO13811527, cu menţiunea ordinului de plată TAXĂ CONFERINŢĂ CONTENCIOS.

Înregistrarea participanţilor, indiferent de calitatea în care participă, va fi confirmată numai după transmiterea prin e-mail (conferintele [at] universuljuridic.ro) a dovezii de plată a taxei.

În taxa de participare sunt incluse:
– Mapa conferinţei şi diploma de participare;
– Un exemplar al cărţii „Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi legislaţie conexă”;
– Pauzele de cafea şi pauza de masă (bufet suedez).

Reduceri:
– 20% reducere pentru înscrierile realizate pâna pe data de 2 martie (inclusiv) – taxa devenind 200 de lei.
– 10% reducere pentru doi sau mai mulţi participanţi din cadrul aceleiaşi organizatii – pentru înscrieri după data de 2 martie – taxa devenind 225 de lei.

Organizatorii conferinţei oferă o reducere specială de 50% pentru studenţii, masteranzii, avocaţii stagiari sau consilierii juridici stagiari, taxa devenind 125 de lei (reducere care nu se cumulează cu cele mai sus menţionate). Pentru a beneficia de această reducere, alături de dovada plăţii, participantul va trimite pe adresa de e-mail conferintele [at] universuljuridic.ro şi o dovadă care atestă calitatea acestuia (carnet de student, adeverinţă sau alte documente care să ateste calitatea participantului).

Pentru mai multe informaţii sau înscrieri – e-mail conferintele [at] universuljuridic.ro sau tel. 0733.674.555

24 ianuarie 2015, Timișoara: 140 de ani de la înființarea Baroului Timiș

Sala Atena a Hotelului Timișoara

Locatie: 24 ianuarie 2015

Programul evenimentului:
10:00-10:30: Primirea participanților;
10:30-11:30: Deschiderea lucrărilor simpozionului
Alocuțiunea Decanului Baroului Timiș, av. Valeriu Răuță;
11:30-12:00: Înființarea Camerei Avocaților – moment important în istoria avocaturii bănățene, av. Lazăr Gruneanțu, Consilier, Baroul Timiș;
12:00-12:45: 25 de ani de avocatură independentă. Semnificațiile constituționale ale organizării legale a profesiei de avocat, av. dr. Gheorghe Florea – Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România;
12:45-13:30: Pregătirea profesională continuă a avocaților. Istorie, prezent și evoluție, av. conf. univ. dr. Traian Briciu – Director Executiv al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților;
13:30-14:00: Concluzii. Închiderea lucrărilor simpozionului.

Conferința „Aspecte ale aplicării Noilor coduri în practica juridică – context local și perspectivă europeană”

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța prin Centrul Enterprise Europe Network Constanța, în colaborare cu Baroul Constanța și I.N.P.P.A Iași vă invită să participați la conferința „Aspecte ale aplicării Noilor coduri în practica juridică – context local și perspectivă europeană”.
Beneficiind de profesionalismul specialistilor invitati ca lectori, prin participarea la acest eveniment se urmărește ca multe din problemele întâmpinate în activitatea de pregătire a proceselor să își găsească rezolvarea.

Taxa de participare este de 190 lei cu tva inclus și se va achita la Baroul Constanța.

Participanții vor primi 15 puncte de pregătire profesională I.N.P.P.A.
Partener media: Editura C.H. Beck.
Data: 21 si 22 noiembrie 2014
Locația: Sala de Conferințe a CCINA Constanta ( B-dul Alex Lăpușneanu nr.185, etaj 2 – fosta Bancă a Religiilor)

Relatii suplimentare la Centrul Enterprise Network Europe – CCINA Constanța
tel: 0241 550960, 0734 885011
e-mail:diaci@ccina.ro
persoană de contact: Corina Ürmösi.

Conferinta internationala de dreptul concurentei

Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti si Consiliul Concurentei organizeaza in perioada 24-25 octombrie 2014 la Bucuresti,  Conferinta internationala de dreptul concurentei – Aplicarea la nivel national a articolelor 101 si 102 din Tratatul de Functionare al Uniunii Europene.

Evenimentul va avea loc la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, Aula Magna.
Despre eveniment

Scopul Conferintei este acela de dezbatere a incidentei regulilor de drept european in cauzele nationale de drept al concurentei. Principalele teme de discutie se vor axa pe articolele 101 si 102 din TFUE, politicile in domeniul concurentei la nivel european si national, implementarea Regulamentului CE nr. 1/2003 la nivel national, problema trimiterilor preliminare, aspecte practice in solutionarea dosarelor de concurenta, componenta economica a dosarelor de concurenta. In cadrul conferintei vor participa profesori consacrati in domeniul concurentei, specialisti in dreptul concurentei, in economie cu aplicatii in dreptul concurentei si in politici de concurenta din cadrul unor prestigioase universitati din Uniunea Europeana.

Despre participare
Accesul la Conferință este gratuit, cu condiția înregistrării la adresa conferintaconcurenta@drept.unibuc.ro cel mai târziu la data de 20 octombrie 2014.

Înregistrarea se face prin trimiterea individuală a unui mail de către fiecare participant. Participarea la această conferință a fost acreditată de către INPPA (Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților) cu un număr de 15 puncte de pregătire profesională. Diplomele de participare se eliberează la locul desfășurării Conferinței, pe toata durata acesteia, participanților înregistrați, sub condiția prezentări actului de identitate.
Detalii AICI

Înţelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României

Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Barourile Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman organizează, în perioada 3-4 octombrie 2014, în Aula Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti conferinţa ce face parte din programul de pregătire continuă “Înţelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României”.

Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Barourile Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman organizează, în perioada 3-4 octombrie 2014, cu începere de la ora 10.00 în Aula Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti

Conferinţa ce face parte din programul de pregătire continuă “Înţelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României“.

Temele conferinţei vor fi susţinute de specialişti reputaţi în domeniul dreptului civil şi penal:

3 octombrie 2014

Prof. univ. dr. Mihai Viorel Ciobanu, Preşedintele comisiei de elaborare a noului Cod de procedură civilă.
Conf. univ. dr. Flavius Baias, Decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, membru în comisia de elaborare a NCC şi a NCPC
Prof. univ. dr. Marian Nicolae, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, membru în comisia de elaborare a NCC şi a NCPC,
Executor judecătoresc Bogdan Dumitrache, membru în comisia de elaborare a NCC, în comisia de elaborare a Legii de punere în aplicare a NCC şi în comisia de elaborare a Legii de punere în aplicare a NCPC.
Lect. univ. dr. Claudiu Constantin Dinu, lector INPPA la disciplina Drept Procesual Civil Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
Lect. univ. dr. Mircea Ursuţa, membru în Comisia de elaborare a legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă.
Judecător Liviu Zidaru, membru în Comisia de elaborare a legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă.

Moderator: avocat conf. univ. dr. Traian Briciu, Directorul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

4 octombrie 2014

Judecător dr. Mihail Udroiu, formator INM, membru în Comisia de redactare a noilor coduri: penal şi de procedură penală.
Lect. univ. dr. Petruţ Ciobanu, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, lector INPPA, Consilier UNBR
Conf. univ. dr. Constantin Duvac, cercetător asociat al Academiei Române – Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”.
Conf. univ. dr. Sergiu Bogdan, Facultatea de Drept a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, lector INPPA.
Lect. univ. dr. Aurel Ciobanu, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, lector INPPA.

Moderator: avocat conf. univ. dr. Bogdan Micu, lector INPPA

Avocaţii participanţi la conferinţă vor cumula 15 ore de pregătire profesională continuă pentru participarea la 2 zile de conferinţă şi 10 ore de pregătire profesională continuă pentru participarea la 1 zi de conferinţă. Mapa conferinţei include: Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală, Legea nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat, diploma de participare şi pauzele de cafea.

Taxa de participare este de 250 de lei pentru 1 zi şi 400 de lei pentru 2 zile. Taxa se achită prin transfer bancar în contul INPPA – RO56RNCB0082044172480001, deschis la B.C.R. Bucureşti, Sucursala Unirea; CIF: 16137943

Înscrierile la conferinţă se pot face prin completarea formularului însoţit de dovada plăţii taxei de înregistrare – la sediul I.N.P.P.A. din str. Vulturilor nr. 23, sector 3, fie personal, fie prin email la conferinte@inppa.ro, fie prin fax la nr. 021/3301297. Înregistrarea va fi confirmată după transmiterea, prin email (conferinte@inppa.ro) a dovezii de plată a taxei.

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să luaţi legătura cu secretariatul I.N.P.P.A: email: conferinte@inppa.ro; Tel: 021.320.03.08; 0721.792.564; fax: 021.330.12.97

UNBR anunta organizarea examenului de primire in profesia de avocat si de primire in profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat in alte profesii juridice, sesiunea septembrie 2014

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania anunta organizarea examenului de primire in profesia de avocat (pentru dobandirea titlului profesional de avocat stagiar) si de primire in profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat in alte profesii juridice, sesiunea septembrie 2014.

Data desfasurarii examenului este 15 septembrie 2014, pentru toti candidatii, data care a fost anuntata prin publicarea Hotararii nr. 884 a Consiliului U.N.B.R. din data de 14 decembrie 2013.

Examenul consta in verificarea cunostintelor juridice cu caracter preponderent teoretic, pentru dobandirea titlului profesional de avocat stagiar si cu caracter preponderent practic – aplicativ pentru dobandirea titlului profesional de avocat definitiv.

Examenul se va desfasura prin sustinerea unei probe tip grila, care cuprinde:

  • 100 de intrebari cu caracter preponderent teoretic, cate 20 de intrebari din fiecare materie de examen, pentru candidatii pentru dobandirea titlului profesional de avocat stagiar;
  • 100 de intrebari cu caracter preponderent practic – aplicativ cate 20 de intrebari din fiecare materie de examen, pentru dobandirea titlului profesional de avocat definitiv.

Materiile de examen sunt:

  • organizarea si exercitarea profesiei de avocat;
  • drept civil;
  • drept procesual civil;
  • drept penal;
  • drept procesual penal.

Examenul se va sustine in mod unitar, in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – I.N.P.P.A. (in continuare I.N.P.P.A.) si se va desfasura prin I.N.P.P.A. Central – Bucuresti si prin centrele teritoriale ale acestuia, in conformitate cu Regulamentul de examen, aprobat prin Decizia nr. 128/08.07.2014 a Comisiei Permanente a U.N.B.R. si adaptat in conformitate cu prevederile Hotararii nr. 962/24.05.2014 a Consiliului U.N.B.R.
Tematica de examen a fost stabilita prin Hotararea Consiliului U.N.B.R. nr. 962/2014 si reprodusa in anexaDeciziei Comisiei Permanente nr. 128/2014, ambele publicate pe site-ul U.N.B.R. (www.unbr.ro)

Arondarea candidatilor pentru sustinerea examenului se face in raport de baroul la care s-a depus cererea de inscriere la examen si la care, in caz de primire in profesie, candidatul care a promovat examenul este obligat sa se inscrie, fara a putea sa se inscrie in alt barou, astfel:

  1. I.N.P.P.A. central (Bucuresti): Barourile BucurestiCalarasiGiurgiuIalomitaIlfovConstantaTulcea,Dambovita;
  2. Centrul teritorial Brasov: Barourile BrasovBuzauCovasnaHarghitaMuresPrahova si Sibiu;
  3. Centrul teritorial Cluj-Napoca: Barourile AlbaBistrita-NasaudClujSalaj si Maramures;
  4. Centrul teritorial Craiova: Barourile DoljGorjMehedintiOltArgesTeleorman si Valcea;
  5. Centrul teritorial Iasi: Barourile BacauBotosaniIasiNeamtSuceava si Vaslui;
  6. Centrul teritorial Galati: Barourile GalatiBraila si Vrancea;
  7. Centrul teritorial Timisoara: Barourile AradBihorCaras-SeverinHunedoaraSatu-Mare si Timis.

inscrierea la examenul de primire in profesie pentru dobandirea calitatii de avocat stagiar si pentru persoanele care au sustinut examenul de definitivat in alte profesii juridice se va desfasura astfel:
Cererile de inscriere a candidatilor la examen, se vor depune in intervalul 01 august 2014 – 18 august 2014la secretariatul baroului la care candidatul urmeaza sa-si desfasoare activitatea in cazul in care va fi declarat admis.

  • Cererile vor fi insotite de actele prevazute in Regulamentul de examen.
  • in perioada 19 – 21 august 2014 barourile vor verifica dosarele de inscriere la examen iar rezultatul verificarilor se afiseaza conform prevederilor Regulamentului de examen. in perioada 23 – 25 august 2014 se vor solutiona contestatiile formulate de candidatii carora li s-a respins inscrierea la examen.
  • in cazuri temeinic justificate, cu aprobarea Comisiei Permanente a U.N.B.R., dosarul poate fi completat cu actele ce nu au putut fi procurate din motive obiective, cu cel mult 5 zile inainte de data examenului. Pentru candidatii care au sustinut examenul de licenta in anul universitar 2014, se admite depunerea adeverintei de absolvire a examenului de licenta fara ca aceasta sa fie insotita de foaia matricola, daca unitatile de invatamant nu au emis diplomele de licenta.

Taxa de examen este de 800 lei si se va achita in contul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – I.N.P.P.A. din Bucuresti nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – Bucuresti cu mentiunea „Taxa examen primire in profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2014”, respectiv „Taxa examen primire in profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2014”.

Este interzisa perceperea de catre I.N.P.P.A. sau barouri, cu orice titlu, de sume suplimentare pentru operatiuni care au legatura cu inscrierea candidatilor la examen sau cu sustinerea acestuia.

Sursa: juristpedia.ro

Noul Regulament al Examenului de Admitere în Avocatură

Uniunea Națională a Barourilor din România a publicat marți, 8 iulie 2014, Decizia nr. 128/08.07.2014 a Comisiei Permanente prin care se aprobă Regulamentul examenului de primire în profesia de avocat.

Textul integral:

“UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
Comisia Permanentă

DECIZIA NR. 128
8 iulie 2014a

În conformitate cu Hotărârea nr. 962/24.05.2014 a Consiliului U.N.B.R. privind organizarea examenului de primire în profesie, sesiunea septembrie 2014, prin care se mandatează Comisia Permanentă a U.N.B.R. să adapteze corespunzător Regulamentul de examen – Anexă la Hotărârea nr. 04/2011 a Consiliului U.N.B.R., republicată, modificat şi completat prin Hotărârea nr. 693/28 martie 2013 a Consiliului U.N.B.R., Comisia Permanentă a U.N.B.R., consultată electronic, în perioada 02 – 08 iulie 2014, cu majoritate de voturi,

DECIDE:

Art. 1. – Se aprobă Regulamentul examenului de primire în profesia de avocat, adaptat în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 962/24.05.2014 a Consiliului U.N.B.R., în
forma anexată prezentei Decizii.

TOP LEGAL

Art.2. – Prezenta Decizie se publică pe pagina de internet a U.N.B.R. (www.unbr.ro), se comunică membrilor Consiliului U.N.B.R., tuturor barourilor, precum şi I.N.P.P.A. Central
Bucureşti, care va asigura transmiterea acesteia către Centrele teritoriale ale I.N.P.P.A..
COMISIA PERMANENTĂ

ANEXA

REGULAMENT – CADRU privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice1).

Capitolul I. Dispoziţii generale

Art. 1. (1) Dreptul de a fi primit în profesia de avocat se obţine pe baza unui examen naţional şi unitar.
(2) De la data înscrierii în barou ca avocat stagiar în urma promovării examenului, acesta este obligat, fără alte formalităţi, să frecventeze formele de pregătire profesională iniţială organizate în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (denumit în continuare ,,I.N.P.P.A.” ), în condiţiile stabilite prin hotărârea Consiliului U.N.B.R.
(3) Examenul naţional pentru primirea în profesia de avocat (în continuare „examenul”) este organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România (în continuare „U.N.B.R.”) în temeiul art.17 alin.(1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (în continuare „Lege”), pe baza hotărârii Consiliului U.N.B.R. adoptată conform art. 66 lit. h) din Lege.
(4) Examenul are caracter unitar, este organizat şi se desfăşoară pe baza următoarelor principii: caracterul echitabil şi nediscriminator; caracterul transparent; caracterul obiectiv al
modalităţii de corectare.
(5) Examenul are caracter preponderent teoretic sau preponderent practic – aplicativ, distinct, în funcţie de vocaţia candidaţilor de a dobândi titlul profesional de avocat stagiar sau
titlul profesional definitiv, prin înscrierea în barou ca urmare a promovării examenului.
(6) Metodologia, tematica de examen, materiile de examen şi conţinutul subiectelor de examen asigură respectarea caracterului preponderent teoretic sau preponderent practicaplicativ al examenului.
Art. 2. (1) La examenul prevăzut la art.1 se pot înscrie persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 12 din Lege.
(2) La examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice se pot înscrie persoanele care îndeplinesc condiţiile
prevăzute la art. 12 şi 20 alin. (5) şi (6) din Lege.
(3) În sensul prezentului Regulament, sunt persoane care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, juriştii care au dobândit definitivarea în funcţia juridică
exercitată anterior, dacă:
a. examenul de definitivare în altă profesie juridică a cuprins şi probe scrise;
b. examenul de definitivare în altă profesie juridică s-a desfăşurat în baza unei programe compatibile cu cea a examenului de definitivat în profesia de avocat; în sensul prezentului Regulament, este compatibilă cu programa de examen pentru admiterea în profesia de avocat o programă de examen ce cuprinde cel puţin 3 materii din materiile prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. b);
c. un document oficial, emis de autoritatea organizatoare care, prin lege, a fost autorizată să organizeze examenul de definitivare, atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute mai sus.
(4) Îndeplinirea condiţiei privind definitivarea în funcţia juridică exercitată anterior se verifică de Comisia de examen.
Art. 3. I.N.P.P.A. poate organiza cursuri pregătitoare pentru susţinerea examenului, pe baza hotărârii Consiliului U.N.B.R.
Art. 4. (1) Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susţine în cadrul I.N.P.P.A. şi se desfăşoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R.
(2) Consiliul U.N.B.R. poate stabili, la propunerea Consiliului de conducere al I.N.P.P.A., desfăşurarea examenului în anumite centre teritoriale sau în localitatea sediului central al
I.N.P.P.A., precum şi arondarea teritorială a candidaţilor la susţinerea examenului în raport de baroul la care s-a depus cererea de înscriere la examen.
(3) Consiliul U.N.B.R. stabileşte, la propunerea Consiliului de conducere al I.N.P.P.A., tematica, bibliografia de examen, metodologia de examinare şi data la care se susţin probele
de examen.

Capitolul II. Examenul de primire în profesia de avocat şi de admitere în cadrul I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar)

Secţiunea 1. Modalitatea de examinare

Art. 5. (1) Examenul se organizează anual. Consiliul U.N.B.R. poate decide organizarea mai multor examene într-un an, din raţiuni legate de politica profesională privind selecţia la
primirea în profesia de avocat.
(2) Examenul constă în verificarea cunoştinţelor juridice prin susţinerea unei probe tip grilă, la următoarele discipline:
– organizarea şi exercitarea profesiei de avocat;
– drept civil;
– drept procesual civil;
– drept penal;
– drept procesual penal.

Art. 6. (1) Testul grilă cuprinde 100 de întrebări din toate materiile de examen. Timpul necesar pentru formularea răspunsurilor la testul grilă este cel stabilit de comisia de elaborare a subiectelor pentru aceasta proba; acesta nu poate depăşi 4 ore de la momentul la care s-a încheiat distribuirea testelor către toţi candidaţii.
(2) La testul grilă, fiecare răspuns corect se evaluează cu un punct.
(3) Evaluarea lucrărilor la testul grilă se realizează prin procesare (scanare) electronica.
(4) Subiectele pot avea și caracter aplicativ, constând în rezolvarea unor cazuri practice pe baza cunoştinţelor teoretice ale candidaţilor. Vor fi declaraţi admişi candidaţii care vor obţine cel puţin 10 puncte la fiecare disciplină în parte şi un punctaj total de cel puţin 70 de puncte.

Secţiunea 2. Înscrierea la examen

Art. 7. (1) Data, centrul de evaluare, metodologia, calendarul de desfăşurare a examenului, taxa de înscriere, tematica şi bibliografia de examen se stabilesc prin hotărârea Consiliului
U.N.B.R.
(2) Data, centrul/centrele de evaluare, taxa de înscriere şi modalitatea de plată vor fi publicate pe paginile web ale U.N.B.R. şi I.N.P.P.A. şi vor fi anunţate într-un ziar de mare tiraj cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru examen. În termen de cel mult 5 zile de la publicare, fiecare barou va anunţa, prin publicare într-un ziar local şi pe pagina web a
baroului, organizarea examenului şi informaţiile necesare înscrierii la acesta.
(3) Cererile de înscriere tipizate vor fi editate de barouri, după modelul cuprins la Anexa 1.
(4) La înscrierea candidaţilor, barourile vor pune la dispoziţia acestora cererea tipizată, şi, la cerere, contra cost, tematica şi bibliografia stabilite pentru examen (Anexa nr. 3).
(5) Cererea de înscriere la examen însoţită de actele menţionate la alin. (8), care formează dosarul de înscriere la examen, se depune de candidat, în două exemplare, cu cel puţin 25 de zile înainte de data examenului, la sediul baroului în care candidatul doreşte să exercite profesia.
(6) Cererea de înscriere la examen va fi însoţită de o declaraţie din care rezultă că în cazul în care va fi declarat admis, candidatul înţelege că nu poate să se înscrie în alt barou decât
cel la care a depus cererea de înscriere la examen. Totodată, candidatul va indica în declaraţie dacă doreşte să urmeze cursurile de pregătire iniţială în cadrul I.N.P.P.A. sau într-un
centru teritorial al I.N.P.P.A., potrivit menţiunilor din Anexa 1. În toate cazurile, candidaţii au dreptul de a opta pentru pregătirea profesională iniţială în cadrul sediului central al
I.N.P.P.A.
(7) Un exemplar al cererii, însoţită de diploma de licenţă şi foaia matricolă, în copie legalizată şi alte acte originale se păstrează la barou. Celălalt exemplar va cuprinde acte depuse în copii certificate pentru conformitate şi se înaintează la centrul de examen din cadrul I.N.P.P.A. sau la sediul central al I.N.P.P.A., la care este arondat baroul la care s-a depus cererea.
(8) La cererea de înscriere la examen se anexează următoarele acte:
– certificatul de naştere, în copie certificată pentru conformitate;
– actul de identitate, în copie;
– diploma de licenţă în copie legalizată; în cazul în care diploma de licenţă a fost obţinută după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;
– dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
– certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
– certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrică; certificatul se eliberează de entităţile desemnate de către consiliile barourilor şi vor fi menţionate în anunţul de examen făcut de fiecare barou;
– certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie.
(9) Verificarea îndeplinirii condiţiilor de primire în profesia de avocat, prevăzute de Lege şi Statutul profesiei se realizează de consiliul baroului la care se înregistrează cererea de
primire în profesie.
(10) Rezultatele verificării se validează de consiliul baroului şi se afişează la sediul baroului cel mai târziu cu 20 zile înainte de data examenului.
(11) Candidaţii respinşi în urma verificării pot formula contestaţii în termen de 24 de ore de la afişarea listei la sediile barourilor.
(12) Contestaţiile se depun la sediile barourilor şi se înaintează, de îndată, Comisiei de examen.
(13) Contestaţiile se soluţionează, prin hotărâre definitivă, de către Comisia de examen cel mai târziu în 48 de ore de la primirea contestaţiilor.
(14) Rezultatele soluţionării contestaţiilor sunt definitive şi se comunică barourilor, care vor proceda la afişarea acestora.
(15) Cuantumul taxei de înscriere la examen se stabileşte prin hotărârea Consiliului U.N.B.R., în funcţie de cheltuielile necesare pentru organizarea examenului. Taxa de înscriere la examen se poate achita prin orice instrument de plată, cu menţiunea „Taxă examen primire în profesia de avocat – ………. anul ……, luna ………” în contul bancar al I.N.P.P.A., menţionat în hotărârea Consiliului U.N.B.R pentru organizarea examenului de primire în profesie.
(16) I.N.P.P.A. va repartiza sumele încasate, conform hotărârii Consiliului U.N.B.R.
(17) Taxa de înscriere la examen se restituie candidaţilor care nu s-au prezentat la susţinerea examenului din motive obiective, justificate cu acte doveditoare, în proporţia stabilită prin hotărârea Consiliului U.N.B.R., precum şi candidaţilor retraşi anterior afişării listelor cu rezultatele verificării îndeplinirii condiţiilor de participare la examen pentru respectarea dispoziţiilor art. 14-15 din Statutul profesiei de avocat.
(18) Cererea de restituire a taxei de înscriere la examen se depune la baroul la care s-a făcut înscrierea, care o va înainta de îndată I.N.P.P.A.
(19) Cererea se soluţionează de I.N.P.P.A. în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia de către barou la I.N.P.P.A.
(20) Cu cel mult 15 zile înainte de data începerii examenului, consiliile barourilor vor preda Comisiei de examen dosarele candidaţilor, inclusiv rezultatele verificării îndeplinirii condiţiilor de înscriere la examen, conform competenţelor stabilite prin prezentul Regulament.
(21) În situaţii deosebite, temeinic justificate, la sesizarea centrului de examen, Comisia Permanentă a U.N.B.R. poate admite depunerea dovezii privind promovarea examenului de
licenţă sub forma unei adeverinţe provizorii emise de unitatea de învăţământ superior, chiar după expirarea termenului prevăzut la alin. (5).

Secţiunea 3. Comisiile de examen

Art. 8. Comisia de examen este desemnata de Comisia Permanentă a U.N.B.R., pe baza propunerilor barourilor, cu cel puţin 15 zile înaintea datei fixate pentru desfăşurarea
examenului.

Art. 9. (1) Comisia de examen este compusă din: Comisia de organizare a examenului, Comisia de elaborare a subiectelor, Comisia de soluţionare a contestaţiilor la barem şi Comisia
de soluţionare a contestaţiilor la punctaj. Fiecare comisie este compusă din subcomisii potrivit disciplinelor de examen.
(2) Nu vor fi numite în comisii persoanele care au soţul sau soţia, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaţilor. Toţi membrii comisiilor vor completa în acest
sens declaraţii pe propria răspundere.
(3) Dacă incompatibilitatea prevăzută la alin. (2) se iveşte ulterior desemnării membrilor comisiilor, membrul în cauză are obligaţia să se retragă şi să comunice de îndată această
situaţie preşedintelui comisiei, în vederea înlocuirii sale.
(4) Incompatibilităţile prevăzute la alin. (2) şi (3) se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) şi (2).
(5) Membrii comisiei de organizare a examenului nu pot face parte din celelalte comisii.
(6) Membrii Comisiei de elaborare a subiectelor nu vor putea face parte din Comisia de soluţionare a contestaţiilor la barem.
(7) Cazurile de incompatibilitate prevăzute anterior sunt de strictă interpretare.

Art. 10. (1) Preşedintele Comisiei de examen este desemnat de Comisia Permanentă a U.N.B.R.
(2) Vicepreşedinţii Comisiei de examen sunt directorul executiv al I.N.P.P.A. şi directorii centrelor teritoriale I.N.P.P.A. unde se desfăşoară examenul.
(3) Comisia de examen se compune din avocaţi definitivi, cu reputaţie neştirbită, care au deprinderi de verificare a cunoştinţelor de specialitate prevăzute în materiile de examen,
inclusiv lectori ai I.N.P.P.A., în condiţiile prevăzute de lege.
(4) Supravegherea pe parcursul desfăşurării examenului este asigurată, de regulă, de personal cu activitate didactică, cu aptitudini în coordonarea activităţilor de examen, angajat
pe baza de convenţie încheiată cu centre universitare de profil juridic din cadrul Facultăţilor de Drept agrementate de U.N.B.R., potrivit hotărârilor adoptate de organele profesiei în
conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a U.N.B.R. şi de desfăşurare a şedinţelor Consiliului U.N.B.R.
(5) Pentru tehnoredactarea grilelor şi corectarea prin procesare electronică a acestora se încheie convenţii cu societăţi/persoane specializate în activitatea respectivă, cu respectarea
confidenţialităţii datelor primite în cursul examenului.

Art. 11. (1) Comisia de organizare a examenului este desemnată distinct de Comisia Permanentă a U.N.B.R. dintre avocaţii propuşi de barouri – lectori ai I.N.P.P.A., îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea vicepreşedinţilor Comisiei de examen şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a) verifică îndeplinirea condiţiilor de înscriere prevăzute la art. 2;
b) centralizează dosarele candidaţilor, întocmeşte şi afişează lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de înscriere la examen, afişează lista finală a candidaţilor admişi pentru susţinerea examenului;
c) controlează şi îndrumă acţiunile privind organizarea şi desfăşurarea examenului, identifică şi, după caz, pregăteşte spaţiile adecvate pentru susţinerea probelor de examen, procură necesarul de rechizite, serviciile de asistenţă medicală pe parcursul desfăşurării examenului şi de pază necesare pentru păstrarea ordinii publice la locurile de examinare şi de evaluare a candidaţilor, asigură formalităţile necesare acoperirii cheltuielilor de transport, cazare şi diurnă, după caz, pentru membrii comisiilor;
d) asigură paza grilelor, la sediul comisiei şi în timpul transportului acestora;
e) asigură confecţionarea ştampilelor-tip, numerotate, pentru examen;
f) instruieşte cu 24 – 48 de ore înaintea datei examenului persoanele care asigură supravegherea în sălile de examen, responsabili de sală şi supraveghetori, numiţi prin hotărâre a preşedintelui comisiei de examen;
g) preia de la preşedintele Comisiei de examen grilele şi baremul de evaluare, în plicuri distincte, închise şi sigilate;
h) păstrează în condiţii de deplină siguranţă grilele şi baremul de evaluare;
i) coordonează multiplicarea grilelor, în funcţie de numărul candidaţilor, sigilând apoi plicurile conţinând necesarul de grile pentru fiecare sală;
j) repartizează candidaţii pe săli, în ordine alfabetică, dispune afişarea listelor respective cu cel puţin 24 de ore înainte de fiecare probă, pe pagina de web a I.N.P.P.A., la centrele de examen, precum şi pe uşile sălilor de examen;
k) distribuie candidaţilor grilele;
l) afişează baremul de evaluare la localurile de examen după încheierea examenului şi asigură publicarea acestuia pe pagina de web a I.N.P.P.A.;
m) organizează transportul lucrărilor de la sălile de desfăşurare a examenului la centrele de examen şi răspunde de securitatea acestora;
n) ia măsuri pentru ca în spaţiile în care se desfăşoară examenul să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de comisie sau neprevăzute de prezentul regulament;
o) întocmeşte listele finale;
p) analizează desfăşurarea şi rezultatele examenului şi prezintă concluziile Consiliului U.N.B.R.;
q) informează de îndată Preşedintele comisiei de examen cu privire la orice situaţie deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezentul regulament, precum şi cu privire la orice situaţie care impune anularea unor subiecte;
r) asigură afişarea şi publicarea simultană pe pagina web a I.N.P.P.A.;
s) propune Consiliului U.N.B.R. eventualele modificări în modul de organizare şi desfăşurare a examenului;
t) exercită orice alte atribuţii necesare bunei desfăşurări a examenului.
(2) Comisia de examen îşi va desfăşura activitatea cu respectarea prevederilor prezentului Regulament şi a coordonatelor metodologice principale prevăzute la Anexa nr. 4.

Art. 12. (1) Vicepreşedinţii Comisiei de examen repartizează sarcinile ce revin membrilor Comisiei de organizare a examenului, în vederea bunei desfăşurări a examenului, cu
respectarea prevederilor art.13 din prezentul Regulament.
(2) Fiecare membru al Comisiei de examen poartă întreaga răspundere pentru realizarea atribuţiilor ce i-au fost repartizate, fără a avea dreptul de a exercita alte atribuţii decât cele
specifice comisiei din care face parte, ori cele care i-au fost repartizate.
(3) Preşedintele Comisiei de examen coordonează şi controlează aducerea la îndeplinire a acestor sarcini.
Art. 13. (1) Membrii celorlalte comisii de examen vor fi numiţi, la propunerea barourilor, de regulă, dintre persoanele care au fost înscrise în baza de date a U.N.B.R. ca având
experienţă în elaborarea subiectelor şi verificarea cunoştinţelor de specialitate ale candidaţilor.
(2) Desemnarea membrilor comisiilor de examen se face pe baza consimţământului scris exprimat anterior.
(3) Membrii Comisiei de examen vor încheia contracte prin care se vor prevedea modalităţile de plată precum şi atribuţiile şi obligaţiile ce le revin potrivit dispoziţiilor
prezentului Regulament.
(4) Contractele de participare la comisii se semnează de către Preşedintele Comisiei de organizare a examenului sau de către un alt membru al acestei comisii, desemnat de către
preşedinte.
(5) Declaraţiile şi contractele de participare în comisii se centralizează de Comisia de organizare a examenului şi se păstrează alături de celelalte documente de concurs.

Art. 14. (1) Comisia de elaborare a subiectelor sunt compuse numai din membri desemnaţi, ca atare, pentru fiecare disciplină de examen în parte (subcomisii de examen), de către
Preşedintele Comisiei de examen, pe baza propunerilor făcute de barouri şi aprobate de Comisia Permanentă a U.N.B.R.
(2) O persoană nu poate elabora subiecte decât la o singură materie de examen.
(3) Comisiile de elaborare a subiectelor au în principal următoarele atribuţii:
a. elaborarea subiectelor de examen, cu respectarea următoarelor reguli:
– subiectele să fie în concordanţă cu tematica şi bibliografia aprobate şi publicate de Consiliul U.N.B.R.;
– subiectele să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate şi să aibă grad de complexitate corespunzător conţinutului tematicii şi bibliografiei;
– timpul necesar rezolvării subiectelor să nu depăşească timpul alocat desfăşurării probei de examen;
– să se asigure unitatea de evaluare la nivelul întregului examen;
– sa nu conţină probleme controversate în doctrină sau practică;
– subiectele să urmărească şi verificarea capacitaţii candidaţilor de a utiliza cunoştinţele teoretice în cadrul unui caz practic.
b. predarea către Preşedintele comisiei de examen, a subiectelor, în plicuri sigilate, cu cel puţin 12 ore înainte de desfăşurarea probelor scrise;
c. elaborarea baremului de evaluare.

Art. 15. (1) Comisia de soluţionare a contestaţiilor la barem soluţionează, sub coordonarea preşedintelui comisiei de examen şi cu consultarea membrilor Comisiei de elaborare a
subiectelor, contestaţiile la barem şi adoptă baremul definitiv, care se publică pe paginile web ale U.N.B.R. şi I.N.P.P.A.
(2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor dispune reverificarea lucrărilor a căror punctare iniţială a fost contestată şi acordă punctajul conform baremului de evaluare definitiv.

Secţiunea 4. Desfăşurarea examenului

Art. 16. Examinarea candidaţilor constă în susţinerea unui test grilă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice şi aptitudinilor de a aplica aceste cunoştinţe în cazuri practice.
Art. 17. (1) Testul grilă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice cuprinde 100 de întrebări la materiile prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. a).
(2) Grilele de examen cuprind aceleaşi întrebări, care vor fi amplasate într-o ordine diferită, astfel încât să se evite distribuirea grilelor cu cuprins identic candidaţilor alăturaţi.
(3) Timpul necesar pentru formularea răspunsurilor la întrebările din grile este cel stabilit de Comisia de elaborare a subiectelor şi nu poate depăşi 4 ore socotite din momentul în care
s-a încheiat distribuirea grilelor pentru toţi candidaţii.
(4) Fiecare răspuns corect primeşte un punct.
(5) La subiectele la care candidatul nu cunoaște răspunsul, acesta va marca varianta „Nu cunosc”. Lucrările care cuprind subiecte la care nu este marcată nicio variantă se anulează.
(6) Evaluarea lucrărilor se realizează prin procesare (scanare) electronică.
(7) Evaluarea lucrărilor se poate efectua într-un singur centru de examen, conform hotărârii Comisiei Permanente a U.N.B.R.

Art. 18. Se interzice candidaţilor ca, pe timpul desfăşurării examenului, să comunice între ei sau să deţină asupra lor orice surse de informare şi mijloace de comunicare, de orice fel, cu excepţia celor specific autorizate de comisia de examen, sub sancţiunea eliminării din examen pentru fraudă.

Art. 19. (1) Accesul candidaţilor în sălile de examen pentru susţinerea probei este permis numai pe baza unui act de identitate, până la ora stabilită de comisia de examen cel mai
târziu până la momentul deschiderii plicului în care se află grilele de examen.
(2) Întrucât evaluarea lucrărilor se face electronic, în vederea rezolvării grilelor candidaţii folosesc numai pix cu pastă de culoare neagră, distribuit la intrarea în sala de examen.
(3) Candidaţii ocupă locurile în sălile de examen în ordine alfabetică, conform listelor afişate. Fiecare candidat primeşte o grilă, cu ştampila comisiei de examen, pe care îşi scrie cu majuscule numele şi prenumele şi completează citeţ celelalte date. Colţul lucrării de examen va fi lipit şi ştampilat la momentul predării acesteia, numai după ce persoanele care
supraveghează sala de examinare au verificat identitatea candidaţilor şi completarea corectă a tuturor datelor prevăzute şi după ce responsabilii de sală au semnat în interiorul porţiunii care urmează a fi sigilată. Grilele vor fi redactate şi distribuite astfel încât în raport de aşezarea în sală a candidaţilor să se excludă posibilitatea ca grilele candidaţilor alăturaţi să fie identice.
(4) Din momentul deschiderii plicului în care se află grilele niciun candidat nu mai poate intra în sală şi niciun candidat nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea şi semnează
de predarea acesteia. Candidaţii care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului pierd dreptul de a mai susţine examenul.
(5) Pe toată durata desfăşurării examenului este interzisă părăsirea sălii de examen de către candidaţi. În cazuri excepţionale, dacă un candidat este nevoit să părăsească temporar
sala, el trebuie să fie însoţit de un supraveghetor până la înapoierea în sala de examen; comisia de examen poate stabili reguli speciale în acest sens.
(6) Niciun membru al comisiei de examen nu poate părăsi localul de examen şi nu poate comunica în exterior conţinutul subiectelor de examen până la încheierea timpului afectat
examenului.

Art. 20. (1) Pe parcursul desfăşurării examenului membrii comisiei de examen şi supraveghetorii de săli nu pot da candidaţilor indicaţii sau informaţii referitoare la rezolvarea
subiectelor şi nu pot aduce modificări acestora şi baremului de evaluare. Orice nelămurire
legată de subiecte se soluţionează numai de Comisia de elaborare a subiectelor.
(2) În cazul în care unii candidaţi doresc să îşi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc altă grilă, care va avea același număr cu cea primită inițial de candidat. Acest lucru este consemnat de către supraveghetori în procesul-verbal de predareprimire a lucrărilor. Grilele folosite iniţial se anulează pe loc de către supraveghetori, menţionându-se pe ele „Anulat”, se semnează de 2 supraveghetori şi se păstrează în condiţiile stabilite de comisia de examen.
(3) La expirarea timpului acordat candidaţii predau lucrările sub semnătură în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Ultimii 3 candidaţi rămân în sală până la
predarea ultimei lucrări.
(4) Toţi candidaţii semnează, la momentul predării lucrărilor, în procesele-verbale de predare-primire a acestora.
(5) Vicepreşedintele Comisiei de examen sau alt membru al Comisiei desemnat de Preşedintele Comisiei de examen preia lucrările sub semnătură de la supraveghetori, după
care le predă pe bază de proces-verbal persoanei desemnate să realizeze procesarea eletronică a acestora.
(6) Frauda atrage eliminarea imediată din examen. Se va considera ca fiind fraudă oricare dintre următoarele:
– înscrierea numelui candidatului pe lucrarea de examen în afara rubricii care se sigilează şi orice alte semne distinctive care ar permite identificarea
lucrării;
– copierea de la alţi candidaţi;
– comunicarea, prin orice mijloace, cu persoane aflate în afara sau în interiorul sălii de examinare;
– deţinerea de tipărituri sau alte înscrisuri conţinând surse de informare privind materiile de examen, indiferent dacă acestea au fost sau nu utilizate
în timpul examenului;
– deţinerea de mijloace electronice de comunicare sau de informare sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora (telefoane mobile, PDA-uri, notebook-uri, ceasuri etc.) şi indiferent dacă acestea au fost sau nu utilizate în timpul examenului;
– substituirea de persoană.
(7) În cazurile prevăzute la alin. (6) de mai sus, frauda şi modul de realizare a acesteia vor fi consemnate într-un proces-verbal ce se va întocmi pe loc de către responsabilul de sală iar
lucrarea se va anula cu menţiunea „Fraudă”. Procesul-verbal va fi comunicat Comisiei de organizare a examenului, care va elibera candidatului o copie, la cererea acestuia.
(8) Pentru fiecare sală de examen se întocmeşte un proces-verbal, semnat de responsabilul de sală şi de supraveghetori, cuprinzând numărul candidaţilor înscrişi şi prezenţi precum şi numele responsabilului de sală şi al supraveghetorilor.

Secţiunea 5. Barem. Procesare electronică. Contestaţii. Rezultate finale

Art. 21. (1) Baremul de evaluare stabilit de membrii Comisiei de elaborare a subiectelor desemnaţi pentru fiecare materie de examen, se afişează la localul de examen şi se publică
pe pagina web a U.N.B.R. şi I.N.P.P.A., după încheierea probei.
(2) În termen de 24 de ore de la afişare candidaţii pot face contestaţii la barem, care se depun la sediul I.N.P.P.A. sau, după caz, la centrul unde se desfăşoară examenul.
(3) Contestaţiile se soluţionează de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de contestare. Baremul definitiv stabilite în urma soluţionării contestaţiilor se publică de îndată pe pagina web a I.N.P.P.A. şi la sediul acesteia, precum şi la localurile unde se desfăşoară examenul. Soluţiile se motivează în termen de 3 zile, calculate începând de la termenul prevăzut pentru finalizarea soluţionării contestaţiilor.
(4) În situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este altul decât cel indicat în barem, punctajul corespunzător întrebării se acordă numai candidaţilor care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv.
(5) În situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect indicat în baremul iniţial nu este singurul corect, punctajul corespunzător
întrebării respective se acordă pentru oricare dintre cele două variante de răspuns stabilite ca fiind corecte prin baremul definitiv.
(6) În situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se anulează una sau mai multe întrebări, punctajul corespunzător întrebării/întrebărilor anulate se acordă tuturor
candidaţilor.

Art. 22. (1) Pe timpul corectării prin procesare eletronică, colţul lucrării nu se desigilează.
(2) După ce toate lucrările au fost procesate, iar punctajul a fost înscris pe lucrări, acestea se deschid în prezenţa preşedintelui comisiei de examen, iar punctajele se înregistrează
imediat în documentele de examen.

Art. 23. Rezultatele se publică simultan pe paginile de web ale U.N.B.R. şi I.N.P.P.A. şi se transmit în vederea afişării la centrul/centrele de desfăşurare a examenului.

Art. 24. (1) Candidaţii pot contesta punctajul obţinut.
(2) Contestaţiile se depun în 24 de ore de la afişarea rezultatelor la centrul unde se desfăşoară examenul.
(3) În vederea soluţionării contestaţiilor, lucrările se renumerotează şi se resigilează.
(4) Lucrările se predau comisiei de soluţionare a contestaţiilor la punctaj, însoţite de un borderou de predare – primire în care se menţionează numărul de ordine al lucrărilor.
(5) Punctajul acordat de comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj este definitiv.
(6) După primirea rezultatelor de la comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj, comisia de organizare a examenului întocmeşte lista finală cu punctajul obţinut de candidaţi, care se publică pe pagina web a U.N.B.R. şi I.N.P.P.A. şi se afişează la centrul/centrele de examen.
Art. 25. (1) Lista cuprinzând rezultatele finale ale examenului se publică simultan la centrul/centrele de desfăşurare a examenului şi paginile web ale U.N.B.R. şi I.N.P.P.A.
(2) Pentru primirea în profesia de avocat candidatul trebuie să obţină cel puţin 70 (şaptezeci) de puncte, cu condiţia ca la fiecare disciplină să fi obținut cel puţin 10 (zece)
puncte.

Capitolul III. Examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice în vederea dobândirii titlului profesional
de avocat definitiv

Secţiunea 1. Modalitatea de examinare

Art. 26. (1) Examenul se organizează anual.
(2) Examenul constă în susţinerea unei probe tip grilă la următoarele materii:
– organizarea şi exercitarea profesiei de avocat;
– drept civil;
– drept procesual civil;
– drept penal;
– drept procesual penal.
(3) Subiectele vor urmări verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice ale candidaţilor privind organizarea, exercitarea şi deontologia profesiei de avocat precum şi deprinderile şi
aptitudinile acestora privind aplicarea în practică, în forme şi modalităţi specifice exercitării profesiei de avocat, a cunoştinţelor teoretice, a doctrinei şi a jurisprudenţei din materiile de examen.
(4) Vor fi declaraţi admişi candidaţii care vor obţine cel puţin 10 puncte la fiecare disciplină în parte şi un punctaj total de cel puţin 70 de puncte.

Secţiunea 2. Înscrierea la examen

Art. 27. (1) Data, centrul de evaluare, metodologia, calendarul de desfăşurare a examenului, taxa de înscriere, tematica şi bibliografia de examen se stabilesc prin hotărârea Consiliului U.N.B.R.
(2) Data, centrul de evaluare, taxa de înscriere şi modalitatea de plată vor fi publicate pe pagina web a U.N.B.R. şi vor fi anunţate într-un ziar de mare tiraj cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru examen. În termen de cel mult 5 zile de la publicare, fiecare barou va anunţa, prin publicare într-un ziar local şi pe pagina web a baroului, organizarea examenului şi informaţiile necesare înscrierii la examen.
(3) Cererile de înscriere tipizate vor fi editate de barouri, după modelul cuprins la Anexa 2.
(4) La înscrierea candidaţilor, barourile vor pune la dispoziţia acestora cererea tipizată, şi, la cerere, contra cost, tematica şi bibliografia stabilite pentru examen (Anexa nr. 3).
(5) Cererea de înscriere la examen însoţită de actele menţionate la alin. (7), care formează dosarul de înscriere la examen, se depune de candidat, în două exemplare, cu cel
puţin 25 de zile înainte de data examenului la sediul baroului în care candidatul doreşte să exercite profesia.
(6) Cererea va fi însoţită de o declaraţie din care rezultă că în cazul în care va fi declarat admis, candidatul înţelege că nu poate să se înscrie în alt barou decât cel la care a depus
cererea de înscriere la examen. Un exemplar al cererii, însoţită de diploma de licenţă şi foaia matricolă, în copie legalizată şi alte acte originale se păstrează la barou. Celălalt exemplar va cuprinde acte depuse în copii certificate pentru conformitate, şi se înaintează la centrul de examen din cadrul I.N.P.P.A. sau la sediul central al I.N.P.P.A., la care este arondat baroul la care s-a depus cererea.
(7) La cererea de înscriere la examen se anexează următoarele acte:
– certificatul de naştere, în copie legalizată;
– actul de identitate, în copie;
– diploma de licenţă în copie legalizată; în cazul în care diploma de licenţă s-a obţinut după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;
– dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
– certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
– certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrică; certificatul se eliberează de entităţile desemnate de către consiliile barourilor şi vor fi menţionate în anunţul de examen făcut de fiecare barou;
– dovada promovării, în condiţiile prevăzute prin prezentul Regulament, a examenului de definitivare în funcţia juridică îndeplinită anterior;
– certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie.
(8) Verificarea îndeplinirii condiţiilor de primire în profesia de avocat, prevăzute de Lege şi Statutul profesiei, cu excepţia condiţiei prevăzute la art. 2 alin. (4) se realizează de consiliul baroului la care se înregistrează cererea de primire în profesie.
(9) Rezultatele verificării se validează de consiliul baroului şi se afişează la sediul baroului cel mai târziu cu 20 zile înainte de data examenului.
(10) Candidaţii respinşi în urma verificării pot formula contestaţii în termen de 24 de ore de la afişarea listei la sediile barourilor.
(11) Contestaţiile se depun la sediile barourilor şi se înaintează, de îndată, Comisiei de examen.
(12) Contestaţiile se soluţionează, prin hotărâre definitivă, de către Comisia de examen cel mai târziu în 48 de ore de la primirea contestaţiilor.
(13) Rezultatele soluţionării contestaţiilor sunt definitive şi se comunică barourilor, care vor proceda la afişarea acestora.
(14) Cu cel mult 10 zile înainte de data examenului, Comisia de examen, prin membrii anume desemnaţi, va finaliza verificările privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2 alin.
(4). În situaţia în care se constată neîndeplinirea de către candidat a condiţiilor prevăzute la art. 2 alin. (4), Comisia de examen va comunica, de îndată, rezultatul verificării candidatului aflat într-o astfel de situaţie. Contestaţia la rezultatul verificării va fi formulată în cel mult 24 de ore de la comunicare şi va fi soluţionată de Preşedintele comisiei de examen în cel mult 24 de ore. Rezultatul soluţionării contestaţiei este definitiv.
(15) Cuantumul taxei de înscriere la examen se stabileşte prin hotărârea Consiliului U.N.B.R., în funcţie de cheltuielile necesare pentru organizarea examenului. Taxa de
înscriere la examen se poate achita prin orice instrument de plată, cu menţiunea „Taxă examen primire în profesia de avocat – ………. anul ……, luna ………” în contul bancar al
I.N.P.P.A., menţionat în hotărârea Consiliului U.N.B.R pentru organizarea examenului de primire în profesie.
(16) Din sumele astfel încasate, I.N.P.P.A. va repartiza prin ordin de plata sumele care vor avea destinaţia hotărâtă de Consiliul U.N.B.R.
(17) Taxa de înscriere la examen se restituie candidaţilor care nu s-au prezentat la susţinerea examenului din motive obiective, justificate cu acte doveditoare, în proporţia
stabilită prin hotărârea Consiliului U.N.B.R., precum şi candidaţilor retraşi anterior afişării listelor cu rezultatele verificării îndeplinirii condiţiilor de participare la examen pentru
respectarea dispoziţiilor art. 14-15 din Statutul profesiei de avocat.
(18) Cererea de restituire a taxei de înscriere la examen se depune la baroul la care s-a făcut înscrierea, care o va înainta de îndată la I.N.P.P.A.
(19) Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile de la înregistrare, respectiv de la comunicarea acesteia de către barou la I.N.P.P.A.
(20) Cu cel mult 15 zile înainte de data începerii examenului, consiliile barourilor vor preda Comisiei de examen dosarele candidaţilor, inclusiv rezultatele verificării îndeplinirii condiţiilor de înscriere la examen, conform competenţelor stabilite prin prezentul Regulament.

Secţiunea 3. Comisiile de examen

Art. 28. Dispoziţiile art. 10-17 din Capitolul II, secţiunea 3 din prezentul regulament, se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea 4. Desfăşurarea examenului

Art. 29. (1) Examinarea candidaţilor constă în susţinerea unei probe tip grilă la următoarele discipline:
– organizarea şi exercitarea profesiei de avocat;
– drept civil;
– drept procesual civil;
– drept penal;
– drept procesual penal.
(2) Subiectele au un caracter teoretic şi aplicativ şi presupun tratarea unui/unor subiect(e) teoretic(e) şi soluţionarea a câte unui caz practic la fiecare materie din cele prevăzute la alin. (1).
(3) Timpul necesar pentru formularea răspunsurilor este cel stabilit de Comisia de elaborare a subiectelor; acesta nu poate depăşi 4 ore, socotite din momentul în care s-a
încheiat distribuirea grilelor pentru toţi candidaţii.
(6) Dispoziţiile art. 18-20 din Capitolul II, secţiunea 4 din prezentul regulament, se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea 5. Barem. Procesare electronică. Contestaţii. Rezultate finale

Art. 30. Dispoziţiile art. 21-25 din Capitolul II, secţiunea 5 din prezentul regulament, se aplică în mod corespunzător.

Capitolul IV. Dispoziţii comune finale

Art. 31. (1) Consiliul U.N.B.R. poate mandata Comisia Permanentă a U.N.B.R. să exercite atribuţiile prevăzute de prezentul Regulament.
(2) Procedura de validare a examenului de către Consiliul U.N.B.R. va include obligatoriu analiza activităţii Comisiei Permanente a U.N.B.R. şi a I.N.P.P.A. privind organizarea şi
desfăşurarea examenului.
Art. 32. Neînscrierea în barou, în termen de cel mult 2 ani de la data validării rezultatelor examenului, a candidatului declarat admis atrage decăderea acestuia din dreptul de a solicita înscrierea în barou.
Art. 33. Dacă prin lege sau statutul profesiei de avocat nu se prevede altfel, termenele prevăzute de prezentul regulament se socotesc pe ore, respectiv pe zile, cu începere din
momentul producerii actului sau faptului care determină curgerea lor.
Art. 34. Pentru cazurile în care prezentul regulament stipulează că un document urmează să fie afişat la sediile U.N.B.R. / I.N.P.P.A. / barourilor / centrul de examen a examenului,
anunţul se va afişa de îndată pe panoul de afişaj sau, după caz, pe/la uşa de intrare în sediul acestora.
Art. 35. (1) Lucrările de examen ale candidaţilor, împreună cu dosarul transmis către centrele I.N.P.P.A., precum şi toate celelalte documente privind desfăşurarea examenului se arhivează şi se păstrează în arhiva I.N.P.P.A. / centrele I.N.P.P.A. pe o durată de doi ani.
(2) În aceleaşi condiţii se păstrează şi un exemplar din dosarul de examen al candidaţilor admişi în profesie.
(3) Exemplarul dosarului de examen al candidaţilor admişi în profesie, aflat la barourile la care au fost depuse cererile de primire în profesie, va fi avut în vedere la soluţionarea
cererilor de înscriere în barou şi se păstrează după soluţionarea acestora, distinct, o perioadă de cinci ani.
(4) Dosarele de examen ale candidaţilor respinşi / retraşi, aflate la barouri, care conţin acte originale/copii legalizate în original, se restituie la cererea acestora, în termen de maximum 5 ani de la data validării examenului, cu menţiunea preluării documentelor de către candidat.
Art. 36. (1) Prezentul regulament se completează cu dispoziţiile privind examenul de primire în profesia de avocat cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi în Statutul profesiei de avocat.
(2) Orice alte dispoziţii privind examenul de primire în profesia de avocat, adoptate prin hotărâri ale Consiliului U.N.B.R., contrare prezentului Regulament, se abrogă.

Art. 37. „REGULAMENTUL-CADRU privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi a examenului de obţinere a titlului profesional de avocat definitiv” adoptat prin
Decizia Consiliului nr. 268 din 22 septembrie 2007, republicată, se abrogă.

ANEXA nr. 1 la REGULAMENTUL-CADRU

MODELUL CERERII DE ÎNSCRIERE LA EXAMEN
Nr. înregistrare ……….. data ……………….
Baroul …………………………………….……

CERERE

de înscriere pentru participarea la examenul de primire în profesia de avocat şi de admitere în cadrul Institutului Naţional pentru
Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A.
(exclusiv pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar)
Sesiunea ……………….. / anul …… în vederea înscrierii ulterioare în Baroul ………………..
1. Subsemnatul (numele, iniţiala tatălui, prenumele) ………………………, fiul/fiica lui ……………….. şi al ………….…………,
domiciliat în (str. nr. bl. sc. et. ap. jud. sect. localitate) ………………………………, cod numeric personal
………………. , legitimat prin CI/BI, …………… eliberat de ………………….. telefon/fax: ………………………., e-mail:
……………….
solicit înscrierea la examenul de primire în profesia de avocat pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar – sesiunea
…………………………….
2. Menţionez că sunt licenţiat în drept conform diplomei de licenţă nr. ……… …… din data ……………….. eliberată de
Universitatea ……………………… Facultatea …………………………..
3. Declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută de lege pentru declaraţii false, că nu mă aflu în nici unul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute la art. 14 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
4. Declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută de lege pentru declaraţii false, că nu mă aflu în nici unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 15 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat/declar că mă angajez să renunţ la orice stare de incompatibilitate, în cel mult două luni de la data afişării rezultatului definitiv al examenului, sub sancţiunea prevăzută la art. 25 alin(2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
5. Declar că nu sunt şi nu am fost înscris într-un alt barou din România (declar că am fost înscris în Baroul …………………..………………… în perioada ……………………… şi că m-am retras / a încetat calitatea mea de avocat pentru următoarele motive: ………………………………………………………………..
……………………………..……………………………………………………..……).
6. Declar că am luat cunoştinţă de prevederile art. 32 din Regulamentul de examen în sensul că în cazul promovării examenului, neurmat de înscrierea în Barou, în termen de cel mult 2 ani de la data afişării rezultatelor examenului, voi fi decăzut din dreptul de a mai solicita înscrierea în Barou.
7. Anexez alăturat, în două exemplare, următoarele acte: a) certificatul de naştere, în copie legalizată; d) actul de identitate, în copie; e) diploma de licenţă în copie legalizată. În cazul în care diploma de licenţă s-a obţinut după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită; f) dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original; g) certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii; h) certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrică, eliberat de instituţia sanitară stabilită de Barou şi menţionată în anunţul făcut de Barou; i) certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie.
8. Declar că, în cazul promovării examenului, înțeleg că nu mă pot înscrie în alt barou decât cel la care depun prezenta cerere de înscriere la examen1).
9. Doresc să fiu înscris la I.N.P.P.A.:
– structura centrală (sediul în Bucureşti);
– centrul teritorial I.N.P.P.A. …………………..2)
10. Depun prezenta cerere în două exemplare.
Data ………….. Semnătura………………..
Notă: Menţiunile de la pct. 4 şi 5 se completează corespunzător situaţiei fiecărui candidat. Nr. de înregistrare al cererii şi denumirea baroului se completează de către secretariatul baroului la care se depune cererea.
1) Conform art. 1 alin. (3) din Hotărârea nr. 713/29.06.2013 a Consiliului U.N.B.R. privind organizarea examenului de primire în profesie, sesiunea septembrie 2013.
2) Candidaţii care optează pentru înscrierea în barouri ce sunt cuprinse în raza teritoriala a unui centru teritorial INPPA se înscriu la acest centru sau pot opta pentru pregătirea iniţială în cadrul structurii centrale a INPPA (în Bucureşti). Candidaţii care optează pentru înscrierea în barouri ce nu sunt cuprinse în raza teritoriala a unui centru INPPA, se vor înscrie în vederea pregătirii iniţiale în cadrul structurii centrale a INPPA (în Bucureşti) sau la centrul teritorial INPPA cel mai apropiat de raza teritorială a baroului unde vor fi înscrişi.

ANEXA nr. 2 la REGULAMENTUL-CADRU

MODELUL CERERII DE ÎNSCRIERE LA EXAMEN
(examenul de primire în profesia de avocat în vederea dobândirii titlului profesional de avocat definitiv)
Nr. înregistrare ……….. data ………………. …….
Baroul …………………………………….……

CERERE

de înscriere pentru participarea la examenul de primire în profesia de avocat în vederea dobândirii titlului profesional de avocat definitiv Sesiunea ……………….. / anul …… în vederea înscrierii ulterioare în Baroul ………………..
1. Subsemnatul (numele, iniţiala tatălui, prenumele) ……………………… ……………………….., fiul/fiica lui ………………… şi al ..………….…………, domiciliat în (str. nr. bl. sc. et. ap. jud. sect. localitate) ……………..………… ………………………., cod numeric personal, legitimat prin CI/BI, …………… eliberat de ……………….. telefon/fax: ………………………., e-mail:
……………….
solicit înscrierea la examenul de primire în profesia de avocat pentru dobândirea titlului profesional de avocat definitiv – sesiunea
…………………………
2. Menţionez că sunt licenţiat în drept conform diplomei de licenţă nr. ……… …………… din data ………….. eliberată de
Universitatea …………………… Facultatea ………………………….. (adeverinţa provizorie nr. …………….. din data
……………..…… eliberată de Universitatea …………………… Facultatea ………….…………….
3. Declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută de lege pentru declaraţii false, că nu mă aflu în nici unul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute la art. 14 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
4. Declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută de lege pentru declaraţii false, că nu mă aflu în nici unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 15 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat/declar că mă angajez să renunţ la orice stare de incompatibilitate, în cel mult două luni de la data afişării rezultatului definitiv al examenului, sub sancţiunea prevăzută la art. 25 alin (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
5. Declar că am exercitat/exercit funcţia juridică de ………………………. şi am promovat examenul de definitivare în această funcţie.
6. Declar că nu sunt şi nu am fost înscris într-un alt barou din România (declar că am fost înscris în Baroul ……………………….……………… în perioada ……………………… şi că m-am retras / a încetat calitatea mea de avocat pentru următoarele motive: ……..…………………………………………………………………
7. Declar că am luat cunoştinţă de prevederile art. 32 din Regulamentul de examen în sensul că în cazul promovării examenului, neurmat de înscrierea în Barou, în termen de cel mult 2 ani de la data afişării rezultatelor examenului, voi fi decăzut din dreptul de a mai solicita înscrierea în Barou.
8. Anexez alăturat, în două exemplare, următoarele acte: a) certificatul de naştere, în copie legalizată; b) actul de identitate, în copie; c) diploma de licenţă sau adeverinţa provizorie, în copie legalizată; d) chitanţa de plată a taxei de înscriere la examen în original; e) certificatul de cazier judiciar eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii; f) certificat privind starea de sănătate, incluzând şi o evaluare psihiatrică, eliberat de instituţia sanitară stabilită de Barou; g) dovada faptului că a promovat examenul de definitivare în
funcţia juridică îndeplinită anterior; h) certificat eliberat de baroul competent în care am mai fost înscris în profesie, care atestă cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie (daca este cazul).
9. Depun prezenta cerere în două exemplare.
10. Declar că, în cazul promovării examenului, înțeleg că nu mă pot înscrie în alt barou decât cel la care depun prezenta cerere de înscriere la examen1).
Data ………….. Semnătura………………..
Notă: Menţiunile de la pct. 4, 5 şi 6 se completează corespunzător situaţiei fiecărui candidat.
Nr. de înregistrare al cererii şi denumirea baroului se completează de către secretariatul baroului la care se depune cererea.

ANEXA nr. 3 la REGULAMENTUL-CADRU

TEMATICĂ PENTRU EXAMENUL DE PRIMIREÎN PROFESIA DE AVOCAT
– AVOCAŢI STAGIARI –

I. ORGANIZAREA SI EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT.
1. Principiile şi regulile fundamentale ale exercitării profesiei de avocat.
2. Primirea în profesia de avocat.
3. Incompatibilităţi, interdicţii şi nedemnităţi privind profesia de avocat.
4. Asistenţa judiciară.
5. Activitatea profesională a avocatului.
6. Drepturile si îndatoririle avocaţilor în raporturile cu clienţii.
7. Raporturile dintre avocaţi.
8. Formele de exercitare a profesiei de avocat.
9. Modalităţile de exercitare a profesiei de avocat.
10. Drepturile şi îndatoririle avocaţilor.
11. Regulile de deontologie profesională ale exercitării profesiei de avocat.
12. Tabloul anual al avocaţilor.
13. Transferul, suspendarea şi încetarea calităţii de avocat.
14. Răspunderea disciplinară a avocaţilor.
15. Pregătirea şi perfecţionarea profesională a avocaţilor.
16. Organele profesiei de avocat.
* * *
Pentru pregătirea examenului la disciplina „Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat” este suficientă analizarea textelor cuprinse în următoarele acte:
1. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 98 din 7.02.2011;
2. Statutul profesiei de avocat, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011;
3. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, adoptat de Consiliul Barourilor din Uniunea Europeană (CCBE) în Sesiunea Plenară din 28 octombrie 1998 şi modificat în Sesiunile Plenare din 28 noiembrie 1998 şi 6 decembrie 2002, 19 mai 2006, publicat pe site-ul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (www.unbr.ro), aplicat în România ca fiind Codul deontologic al avocatului român conform Hotărârii Congresului avocaţilor din 19–20 iunie 1999 şi Deciziei Comisiei Permanente a U.N.B.R. nr. 1486 din 27 octombrie 2007, publicată pe site-ul http://www.unbr.ro.
Se vor avea în vedere şi modificările aduse actelor normative prezentate mai sus, intervenite până la data de 01.06.2014.

II. DREPT CIVIL
A. PARTEA SAU TEORIA GENERALĂ
1. Aplicarea în timp a Codului civil din 2009.
2. Raportul juridic de drept civil. Noţiune. Caractere sau trăsături specifice. Elemente structurale (subiecte, conţinut, obiect).
3. Actul juridic civil. Noţiune şi clasificări. Structura actului juridic civil: capacitatea de a încheia acte juridice civile; consimţământul şi viciile sale (eroarea, dolul, violenţa şi leziunea); obiectul actului juridic civil; cauza actului juridic civil. Forma actului juridic civil. Modalităţile actului juridic civil (condiţia şi termenul). Nulitatea actului juridic civil (definiţie, reglementare în noul Cod civil, cauzele nulităţii, clasificarea nulităţilor, regimul juridic al nulităţilor absolute şi al nulităţilor relative, efectele nulităţii actelor juridice civile).
4. Prescripţia extinctivă. Definiţie. Reglementare. Domeniul de aplicare. Efectul prescripţiei extinctive. Termenele de prescripţie extinctivă. Cursul prescripţiei extinctive (început, suspendare, întrerupere, repunere în termen).
B. PERSOANELE
1. Persoana fizică. Reglementare. Capacitatea civilă a persoanei fizice (capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu).
2. Persoana juridică. Reglementare. Noţiune şi elemente constitutive. Înfiinţarea persoanei juridice. Capacitatea civilă a persoanei juridice. Identificarea persoanei
juridice. Reorganizarea şi încetarea persoanelor juridice.
C. DREPTURILE REALE PRINCIPALE
1. Dreptul de proprietate privată. Definiţie. Conţinut. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată.
2. Dreptul de proprietate publică. Definiţie. Caractere juridice. Obiectul dreptului de proprietate publică. Titularii dreptului de proprietate publică. Exercitarea dreptului
de proprietate publică (dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul real de folosinţă gratuită).
3. Proprietatea comună. Proprietatea pe cote-părţi. Proprietatea în devălmăşie.
4. Dezmembrămintele dreptului de proprietate. Dreptul de uzufruct. Dreptul de servitute. Dreptul de superficie.
5. Apărarea dreptului de proprietate. Acţiunea în revendicare a dreptului de proprietate.
D. TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR
1. Obligaţia civilă. Definiţie. Reglementare. Izvoarele obligaţiilor. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor.
2. Contractul – izvor de obligaţii. Noţiune. Încheierea contractului. Reglementarea negocierilor precontractuale în noul Cod civil. Oferta şi acceptarea. Efectele contractului între părţi şi faţă de terţi. Consecinţele neexecutării contractului potrivit noului Cod civil (remediile neexecutării contractului): termenul suplimentar de executare; excepţia de neexecutare a contractului; rezoluţiunea şi rezilierea contractului; riscurile contractului. Cesiunea contractului.
3. Faptele juridice licite – izvoare de obligaţii. Gestiunea de afaceri. Plata nedatorată. Îmbogăţirea fără justă cauză.
4. Faptele ilicite şi celelalte fapte juridice extracontractuale cauzatoare de prejudiciu – izvoare de obligaţii civile (Răspunderea civilă delictuală). Noţiune. Reglementare. Răspunderea pentru fapta proprie. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general, de animale şi de ruina edificiului. Efectele răspunderii civile delictuale (raportul de obligaţii civile delictuale; principiile care guvernează dreptul şi îndatorirea corelativă de reparare a prejudiciului; repararea prejudiciului prin echivalent bănesc; repararea prejudiciilor corporale cauzate victimei imediate, precum şi a prejudiciilor prin ricoşeu sau reflectare).
5. Efectele obligaţiilor. Executarea voluntară în natură a obligaţiilor (plata). Executarea silită în natură a obligaţiilor. Executarea indirectă sau prin echivalent a obligaţiilor (daunele-interese).
6. Dinamica obligaţiilor. Cesiunea de creanţă. Subrogaţia în drepturile creditorului. Preluarea datoriei. Novaţia.
7. Compensaţia – mod de stingere a obligaţiilor.

E. CONTRACTE SPECIALE
1. Contractul de vânzare-cumpărare.
2. Contractul de donaţie.
3. Contractul de locaţiune.
4. Contractul de mandat.
5. Contractul de întreţinere.
6. Contractul de tranzacţie.

F. SUCCESIUNI
1. Moştenirea legală.
2. Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive.

Pentru pregătirea examenului pot fi cercetate orice izvoare bibliografice (cursuri universitare, monografii, tratate, comentarii, studii, articole, note etc.) în care este abordată această tematică, în acord cu reglementările noului Cod civil şi legislaţiei conexe aflată în vigoare.
Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate în vigoare până
la data de 01.06.2014.

III. DREPT PROCESUAL CIVIL
1. Principii fundamentale ale procesului civil.
2. Competenţa. Competenţa materială. Determinarea competenţei după valoarea obiectului. Competenţa teritorială. Delegarea instanţei. Strămutarea. Excepţia de
necompetenţă. Conflictele de competenţă. Conexitatea şi litispendenţa. Dispoziţiile speciale privind competenţa.
3. Capacitatea procesuală, calitatea procesuală, formularea unei pretenţii şi interesul – condiţii de exercitare a acţiunii civile.
4. Clasificarea acţiunilor civile.
5. Participanţii la procesul civil. Compunerea şi constituirea instanţei. Incompatibilitatea. Coparticiparea procesuală. Intervenţia voluntară şi forţată a terţilor în procesul civil. Reprezentarea judiciară (convenţională) a persoanelor fizice în procesul civil.
6. Forma cererilor. Citarea şi comunicarea actelor de procedură. Nulitatea actelor de procedură.
7. Termenele procedurale. Noţiune. Clasificare. Mod de calcul. Durata termenelor procedurale. Decăderea. Repunerea în termen.
8. Cererea de chemare în judecată. Cuprins. Timbrare. Regularizarea cererii. Introducerea cererii şi constituirea dosarului. Efectele cererii de chemare în judecată. Modificarea cererii.
9. Întâmpinarea şi cererea reconvenţională.
10. Măsurile asigurătorii. Sechestrul asigurător. Poprirea asiguratorie. Sechestrul judiciar.
11. Şedinţa de judecată. Încheierile. Excepţiile procesuale (fără excepţia de neconstituţionalitate). Probele (subiectul, obiectul şi sarcina probei. Reguli comune privind admisibilitatea şi administrarea probelor. Administrarea probelor de către avocaţi. Asigurarea probelor. Proba prin înscrisuri. Proba prin declaraţiile martorilor. Mărturisirea. Expertiza. Prezumţiile). Suspendarea judecăţii. Perimarea. Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor (renunţarea, achiesarea, tranzacţia).
12. Hotărârea judecătorească. Deliberarea şi pronunţarea. Clasificarea hotărârilor. Termenul de graţie. Cheltuielile de judecată. Efectele hotărârii. Executarea vremelnică. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii.
13. Căile extraordinare de atac de retractare. Contestaţia în anulare. Revizuirea.
14. Proceduri speciale. Procedura necontencioasă judiciară. Ordonanţa preşedinţială. Oferta de plată (oferta reală). Procedura împărţelii judiciare (partajul judiciar). Divorţul potrivit
Noului Cod civil (art. 373-382) şi Noului Cod de procedură civilă (art. 914-934). Procedura ordonanţei de plată. Procedura cu privire la cererile de valoarea redusă.
15. Executarea silită potrivit Noului Cod de procedură civilă. Scopul şi obiectul executării silite (art. 622-631). Titlul executoriu (art. 632-642). Instanţa de executare (art.
650). Competenţa executorului judecătoresc (art. 651, art. 653 şi art. 654). Cererea de executare silită şi încuviinţarea executării silite (art. 663-665). Contestaţia la executare (art.
711-719).
* * *
Tematica are în vedere noul Cod de procedură civilă.
În vederea pregătirii la examen, pentru materia Drept procesual civil pot fi consultate cursuri universitare, manuale, tratate, monografii şi orice altă documentaţie în care se tratează tematica menţionată la fiecare materie.
Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate în vigoare până
la data de 01.06.2014.
IV. DREPT PENAL
A. PARTEA GENERALĂ
I. Legea penală şi limitele ei de aplicare
1. Principii generale
2. Aplicarea legii penale în timp
3. Aplicarea legii penale în spaţiu
II. Infracţiunea
1. Dispoziţii generale
2. Cauzele justificative
3. Cauzele de neimputabilitate
4. Tentativa
5. Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
6. Autorul şi participanţii
III. Pedepsele
1. Categoriile pedepselor
2. Pedepsele principale
3. Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare
4. Calculul duratei pedepselor
5. Individualizarea pedepselor
a) dispoziţii generale
b) circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante
c) suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
d) liberarea condiţionată
IV. Măsurile de siguranţă
1. Dispoziţii generale (art. 107,108)
2. Confiscarea specială (art. 112)
V. Minoritatea
VI. Răspunderea penală a persoanei juridice – dispoziţii generale (art. 135 – 137), nu şi celelalte dispoziţii din titlul VI)
VII. Cauzele care înlătură răspunderea penală
VIII. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
IX. Cauzele care înlătură consecinţele condamnării
X. Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală
B. PARTEA SPECIALĂ
I. Infracţiuni contra persoanei
1. Infracţiuni contra vieţii : art. 188, 189, 191, 192
2. Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii: art. 193, 194, 195, 196.
3. Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie: art. 199, 200.
4. Infracţiuni contra libertăţii persoanei: art. 205, 206, 207.
5. Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale: art. 218, art. 220.
6. Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private: art. 224, 225.
II. Infracţiuni contra patrimoniului
1. Furtul: art. 228 – 232.
2. Tâlhăria şi pirateria: art. 233, 234, 236 şi 237.
3. Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii: art. 238, 242, 243, 244 şi 248.
4. Distrugerea şi tulburarea de posesie: art. 253, 254, 255, 256.
III. Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat
1. Infracţiuni contra autorităţii: art. 257
IV. Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei
Art. 266 – 270, art. 273, art. 279 – 281, art. 284 – 287.
V. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu
1. Infracţiuni de corupţie: art. 289, 290, 291, 292.
2. Infracţiuni de serviciu: art. 295, 296, 297, 298 şi art. 308, 309.
VI. Infracţiuni de fals
Falsuri în înscrisuri: art. 320, 321, 322, 323 şi 326, 327.
VII. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială
Infracţiuni contra familiei: art. 377, 378, 379.

V. DREPT PROCESUAL PENAL

A. PARTEA GENERALĂ
I. Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale (art. 1 – 13)
II. Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal (art. 14 – 28)
III. Participanţii în procesul penal (art. 29 – 96)
IV. Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii
1. Reguli generale (art. 97 – 103)
2. Audierea persoanelor (art. 104 – 124 şi art. 131) – fără dispoziţiile din secţiunea privind protecţia martorilor
3. Percheziţia domiciliară (art. 157 – 164)
4. Expertiza şi constatarea (numai art. 172-1811)
5. Cercetarea locului faptei şi reconstituirea (art. 192 – 195)
V. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale
1. Măsurile preventive (art. 202 – 244)
2. Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii (art. 249 – 252 şi 253 – 256) – fără dispoziţiile art. 2521 – 2524
VI. Acte procesuale şi procedurale comune
1. Citarea, comunicarea actelor procedurale şi mandatul de aducere (art. 257 – 267)
2. Termenele (art. 268 – 271)
3. Nulităţile (art. 280 – 282)
B. PARTEA SPECIALĂ
I. Urmărirea penală (art. 285 – 341)
II. Camera preliminară (art. 342 – 348)
III. Judecata
1. Dispoziţii generale (art. 349 – 370)
2. Judecata în primă instanţă (art. 371 – 407)
3. Apelul (art. 408 – 425)
4. Contestaţia (art. 4251)
5. Contestaţia în anulare (art. 426 – 432)
IV. Proceduri speciale
1. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art. 478 – 488)
2. Procedura în cauzele cu infractori minori (art. 504 – 520)
3. Procedura reabilitării (art. 527 – 537)
V. Executarea hotărârilor penale
Dispoziţii generale: art. 550-554 (fără celelalte dispoziţii din Titlul V).
* * *
În vederea pregătirii la examen, pentru materiile drept penal, drept procesual penal, pot fi consultate cursuri universitare, manuale, tratate, monografii şi orice altă documentaţie în care se tratează tematica menţionată la fiecare materie.
Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate în vigoare până la data de 01.06.2014.

TEMATICĂ PENTRU EXAMENUL DE PRIMIRE ÎN PROFESIA DE AVOCAT
– AVOCAŢI DEFINITIVI –

I. ORGANIZAREA SI EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT.
1. Principiile şi regulile fundamentale ale exercitării profesiei de avocat.
2. Primirea în profesia de avocat.
3. Incompatibilităţi, interdicţii şi nedemnităţi privind profesia de avocat.
4. Activitatea profesională a avocatului.
5. Asistenţa judiciară.
6. Raporturile avocaţilor cu clienţii.
7. Raporturile dintre avocaţi.
8. Formele de exercitare a profesiei de avocat.
9. Modalităţile de exercitare a profesiei de avocat.
10. Drepturile şi îndatoririle avocaţilor.
11. Regulile de deontologie profesională ale exercitării profesiei de avocat.
12. Tabloul anual al avocaţilor.
13. Transferul, suspendarea şi încetarea calităţii de avocat.
14. Răspunderea disciplinară a avocaţilor.
15. Pregătirea şi perfecţionarea profesională a avocaţilor.
16. Sistemul de asigurări sociale al avocaţilor.
17. Organele profesiei de avocat.

Pentru pregătirea examenului la disciplina „Organizarea si exercitarea profesiei de avocat” pot fi consultate cursuri universitare, manuale, tratate, monografii şi orice altă documentaţie în care se tratează tematica menţionată, precum şi textele cuprinse în următoare acte:
1. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 98 din 7.02.2011;
2. Statutul profesiei de avocat, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011;
3. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, adoptat de Consiliul Barourilor din Uniunea Europeană (CCBE) în Sesiunea Plenară din 28 octombrie 1998 şi modificat în Sesiunile Plenare din 28 noiembrie 1998 şi 6 decembrie 2002, 19 mai 2006, publicat pe site-ul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (www.unbr.ro), aplicat în România ca fiind Codul deontologic al avocatului român conform Hotărârii Congresului avocaţilor din 19–20 iunie 1999 şi Deciziei Comisiei Permanente a U.N.B.R. nr. 1486 din 27 octombrie 2007, publicată pe site-ul http://www.unbr.ro.
Se vor avea în vedere şi modificările aduse actelor normative prezentate mai sus, intervenite până la data de 01.06.2014.

II. DREPT CIVIL.
A. PARTEA SAU TEORIA GENERALĂ
1. Aplicarea legii civile în timp, spaţiu şi asupra persoanelor. Aplicarea în timp a Codului civil din 2009.
2. Raportul juridic civil. Noţiune. Caractere. Structură (subiecte, conţinut, obiect).
3. Actul juridic civil. Noţiune şi clasificări. Condiţii de validitate (capacitatea de a încheia acte juridice; consimţământul; obiectul; cauza actului juridic). Forma actului juridic. Modalităţile actului juridic civil (condiţia, termenul şi sarcina). Nulitatea actului juridic civil.
4. Prescripţia extinctivă. Noţiune. Reglementare. Efectul prescripţiei extinctive. Domeniul de aplicare a prescripţiei extinctive. Termenele legale de prescripţie. Cursul prescripţiei extinctive (începutul, suspendarea, întreruperea cursului prescripţiei şi repunerea în termenul de prescripţie).
B. PERSOANELE
1. Persoana fizică. Reglementare. Capacitatea civilă a persoanei fizice. Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente. Identificarea persoanei fizice. Ocrotirea persoanei fizice.
2. Persoana juridică. Noţiune. Reglementare. Elemente constitutive. Capacitatea civilă a persoanei juridice. Identificarea persoanei juridice. Înfiinţarea, reorganizarea şi încetarea persoanei juridice.
C. DREPTURILE REALE PRINCIPALE
1. Posesia ca stare de fapt protejată juridic. Noţiune. Reglementare. Conţinut. Calităţile şi viciile posesiei. Intervertirea precarităţii în posesie. Apărarea posesiei prin acţiuni posesorii. Efectele juridice ale posesiei.
2. Dreptul de proprietate privată. Definiţie, conţinut şi caractere juridice. Regimul juridic al terenurilor şi construcţiilor proprietate privată. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
3. Dreptul de proprietate publică. Definiţie. Titulari. Caractere juridice. Obiectele dreptului de proprietate publică. Exercitarea dreptului de proprietate publică (dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul real de folosinţă gratuită). Modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică.
4. Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată.
5. Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate. Proprietatea comună (pe cote-părţi şi în devălmăşie).
6. Modurile de dobândire a drepturilor reale principale. Accesiunea. Uzucapiunea. Posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
7. Apărarea drepturilor reale principale. Acţiunea în revendicare. Acţiunea în grăniţuire. Acţiunea confesorie.
8. Publicitatea imobiliară. Cărţile funciare.
D. TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR
1. Obligaţia civilă. Noţiune. Reglementare. Structură. Clasificări. Izvoarele obligaţiilor conform noului Cod civil.
2. Contractul – izvor de obligaţii. Noţiune. Reglementare. Încheierea contractului. Negocierile precontractuale. Oferta şi acceptarea. Efectele contractului între părţi şi faţă de terţi. (Forţa obligatorie a contractului. Relativitatea efectelor obligaţionale ale contractului. Opozabilitatea contractului faţă de terţi.) Consecinţele neexecutării contractului (remediile neexecutării contractului): termenul suplimentar de executare, excepţia de neexecutare, rezoluţiunea şi rezilierea contractului, riscurile contractului. Cesiunea contractului.
3. Faptele juridice licite – izvoare de obligaţii. Gestiunea de afaceri. Plata nedatorată. Îmbogăţirea fără justă cauză.
4. Faptele ilicite şi celelalte fapte juridice extracontractuale cauzatoare de prejudiciu – izvoare de obligaţii civile (Răspunderea civilă delictuală). Noţiune. Reglementare. Funcţii. Răspunderea civilă şi răspunderea penală. Felurile răspunderii civile delictuale. Răspunderea pentru fapta proprie. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin fapta altei persoane. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general, de animalele ce avem sub pază şi de ruina edificiului. Efectele răspunderii civile delictuale (raportul obligaţional delictual; principiile care guvernează repararea prejudiciului; repararea prejudiciului prin echivalent bănesc; repararea prejudiciilor corporale cauzate victimei imediate, precum şi a prejudiciilor cauzate prin ricoşeu altor persoane).
5. Efectele obligaţiilor. Executarea voluntară în natură a obligaţiilor (plata). Executarea silită în natură a obligaţiilor. Executarea indirectă sau prin echivalent bănesc a obligaţiilor (daunele-interese).
6. Drepturile creditorului întemeiate pe gajul său general. Acţiunea oblică. Acţiunea pauliană. Acţiunile directe.
7. Modalităţile obligaţiilor privitoare la subiectele şi obiectul lor.
8. Dinamica obligaţiilor. Cesiunea de creanţă. Preluarea datoriei sau cesiunea de datorie. Novaţia.
9. Stingerea obligaţiilor prin compensaţie şi prin remitere de datorie.
10. Garanţiile obligaţiilor. Fideiusiunea. Ipoteca. Gajul. Dreptul de retenţie.
E. CONTRACTE SPECIALE
1. Contractul de vânzare.
2. Contractul de donaţie.
3. Contractul de locaţiune.
4. Contractul de mandat.
5. Contractul de împrumut.
6. Contractul de asigurare.
7. Contractul de rentă viageră.
8. Contractul de întreţinere.
9. Contractul de tranzacţie.
F. SUCCESIUNI
1. Regulile generale ale moştenirii prevăzute în noul Cod civil. Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii. Deschiderea moştenirii. Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni. Nedemnitatea succesorală.
2. Moştenirea legală. Moştenitorii legali şi principiile devoluţiunii legale a moştenirii. Reprezentarea succesorală. Regulile speciale aplicabile diferitelor categorii de moştenitori legali. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor.
3. Moştenirea testamentară. Reglementare. Testamentul (noţiune, caractere, condiţii de validitate, forme, revocarea voluntară a testamentului). Legatul (clasificare, efectele legatului, ineficacitatea legatului). Dezmoştenirea. Execuţiunea testamentară. Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive. Raportul donaţiilor şi plata datoriilor moştenirii.
4. Transmisiunea moştenirii. Dreptul de opţiune succesorală. Acceptarea moştenirii. Renunţarea la moştenire. Sezina. Certificatul de moştenitor. Petiţia de ereditate.
5. Indiviziunea succesorală. Partajul succesoral. Partajul de ascendent.

Pentru pregătirea examenului pot fi cercetate orice izvoare bibliografice (cursuri universitare, tratate, monografii, comentarii, studii, articole, note etc.) în care sunt avute în
vedere reglementările în materie ale noului Cod civil şi legislaţiei conexe. Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate în vigoare până la data de 01.06.2014.
III. DREPT PROCESUAL CIVIL
1. Principii fundamentale ale procesului civil.
2. Competenţa. Competenţa materială. Determinarea competenţei după valoarea obiectului. Competenţa teritorială. Delegarea instanţei. Strămutarea. Excepţia de necompetenţă. Conflictele de competenţă. Conexitatea şi litispendenţa. Dispoziţiile speciale privind competenţa.
3. Capacitatea procesuală, calitatea procesuală, formularea unei pretenţii şi interesul – condiţii de exercitare a acţiunii civile.
4. Clasificarea acţiunilor civile.
5. Participanţii la procesul civil. Compunerea şi constituirea instanţei. Incompatibilitatea. Coparticiparea procesuală. Intervenţia voluntară şi forţată a terţilor în procesul civil. Reprezentarea judiciară (convenţională) a persoanelor fizice în procesul civil.
6. Forma cererilor. Citarea şi comunicarea actelor de procedură. Nulitatea actelor de procedură.
7. Termenele procedurale. Noţiune. Clasificare. Mod de calcul. Durata termenelor procedurale. Decăderea. Repunerea în termen.
8. Cererea de chemare în judecată. Cuprins. Timbrare. Regularizarea cererii. Introducerea cererii şi constituirea dosarului. Efectele cererii de chemare în judecată. Modificarea cererii.
9. Întâmpinarea şi cererea reconvenţională.
10. Măsurile asigurătorii. Sechestrul asigurător. Poprirea asiguratorie. Sechestrul judiciar.
11. Şedinţa de judecată. Încheierile. Excepţiile procesuale (fără excepţia de neconstituţionalitate). Probele (subiectul, obiectul şi sarcina probei. Reguli comune privind admisibilitatea şi administrarea probelor. Administrarea probelor de către avocaţi. Asigurarea probelor. Proba prin înscrisuri. Proba prin declaraţiile martorilor. Mărturisirea. Expertiza. Prezumţiile). Suspendarea judecăţii. Perimarea. Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor (renunţarea, achiesarea, tranzacţia).
12. Hotărârea judecătorească. Deliberarea şi pronunţarea. Clasificarea hotărârilor. Termenul de graţie. Cheltuielile de judecată. Efectele hotărârii. Executarea vremelnică. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii.
13. Căile extraordinare de atac de retractare. Contestaţia în anulare. Revizuirea.
14. Proceduri speciale. Procedura necontencioasă judiciară. Ordonanţa preşedinţială. Oferta de plată (oferta reală). Procedura împărţelii judiciare (partajul judiciar). Divorţul potrivit
Noului Cod civil (art. 373-382) şi Noului Cod de procedură civilă (art. 914-934). Procedura ordonanţei de plată. Procedura cu privire la cererile de valoarea redusă.
15. Executarea silită potrivit Noului Cod de procedură civilă. Scopul şi obiectul executării silite (art. 622-631). Titlul executoriu (art. 632-642). Instanţa de executare (art. 650). Competenţa executorului judecătoresc (art. 651, art. 653 şi art. 654). Cererea de executare silită şi încuviinţarea executării silite (art. 663-665). Contestaţia la executare (art.
711-719).

Tematica are în vedere noul Cod de procedură civilă.
În vederea pregătirii la examen, pentru materia Drept procesual civil pot fi consultate cursuri universitare, manuale, tratate, monografii şi orice altă documentaţie în care se tratează tematica menţionată la fiecare materie.
Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate în vigoare până la data de 01.06.2014.

IV. DREPT PENAL
A. PARTEA GENERALĂ
I. Legea penală şi limitele ei de aplicare
1. Principii generale
2. Aplicarea legii penale în timp
3. Aplicarea legii penale în spaţiu
II. Infracţiunea
1. Dispoziţii generale
2. Cauzele justificative
3. Cauzele de neimputabilitate
4. Tentativa
5. Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
6. Autorul şi participanţii
III. Pedepsele
1. Categoriile pedepselor
2. Pedepsele principale
3. Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare
4. Calculul duratei pedepselor
5. Individualizarea pedepselor
a) dispoziţii generale
b) circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante
c) suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
d) liberarea condiţionată
IV. Măsurile de siguranţă
1. Dispoziţii generale (art. 107,108)
2. Confiscarea specială (art. 112)
V. Minoritatea
VI. Răspunderea penală a persoanei juridice – dispoziţii generale (art. 135 – 137), nu şi celelalte dispoziţii din titlul VI)
VII. Cauzele care înlătură răspunderea penală
VIII. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
IX. Cauzele care înlătură consecinţele condamnării
X. Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală
B. PARTEA SPECIALĂ
I. Infracţiuni contra persoanei
1. Infracţiuni contra vieţii : art. 188, 189, 191, 192
2. Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii: art. 193, 194, 195, 196.
3. Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie: art. 199, 200.
4. Infracţiuni contra libertăţii persoanei: art. 205, 206, 207.
5. Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale: art. 218, art. 220.
6. Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private: art. 224, 225.
II. Infracţiuni contra patrimoniului
1. Furtul: art. 228 – 232.
2. Tâlhăria şi pirateria: art. 233, 234, 236 şi 237.
3. Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii: art. 238, 242, 243, 244 şi 248.
4. Distrugerea şi tulburarea de posesie: art. 253, 254, 255, 256.
III. Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat
1. Infracţiuni contra autorităţii: art. 257
IV. Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei
Art. 266 – 270, art. 273, art. 279 – 281, art. 284 – 287.
V. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu
1. Infracţiuni de corupţie: art. 289, 290, 291, 292.
2. Infracţiuni de serviciu: art. 295, 296, 297, 298 şi art. 308, 309.
VI. Infracţiuni de fals
Falsuri în înscrisuri: art. 320, 321, 322, 323 şi 326, 327.
VII. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială. Infracţiuni contra familiei: art. 377, 378, 379.

V. DREPT PROCESUAL PENAL
A. PARTEA GENERALĂ
I. Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale (art. 1 – 13)
II. Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal (art. 14 – 28)
III. Participanţii în procesul penal (art. 29 – 96)
IV. Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii
1. Reguli generale (art. 97 – 103)
2. Audierea persoanelor (art. 104 – 124 şi art. 131) – fără dispoziţiile din secţiunea privind protecţia martorilor
3. Percheziţia domiciliară (art. 157 – 164)
4. Expertiza şi constatarea (numai art. 172-1811)
5. Cercetarea locului faptei şi reconstituirea (art. 192 – 195)
V. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale
1. Măsurile preventive (art. 202 – 244)
2. Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii (art. 249 – 252 şi 253 – 256) – fără dispoziţiile art. 2521 – 2524
VI. Acte procesuale şi procedurale comune
1. Citarea, comunicarea actelor procedurale şi mandatul de aducere (art. 257 – 267)
2. Termenele (art. 268 – 271)
3. Nulităţile (art. 280 – 282)
B. PARTEA SPECIALĂ
I. Urmărirea penală (art. 285 – 341)
II. Camera preliminară (art. 342 – 348)
III. Judecata
1. Dispoziţii generale (art. 349 – 370)
2. Judecata în primă instanţă (art. 371 – 407)
3. Apelul (art. 408 – 425)
4. Contestaţia (art. 4251)
5. Contestaţia în anulare (art. 426 – 432)
IV. Proceduri speciale
1. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art. 478 – 488)
2. Procedura în cauzele cu infractori minori (art. 504 – 520)
3. Procedura reabilitării (art. 527 – 537)
V. Executarea hotărârilor penale
Dispoziţii generale: art. 550-554 (fără celelalte dispoziţii din Titlul V).
În vederea pregătirii la examen, pentru materiile drept penal, drept procesual penal, pot fi consultate cursuri universitare, manuale, tratate, monografii şi orice altă documentaţie în care se tratează tematica menţionată la fiecare materie.
Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate în vigoare până la data de 01.06.2014.

ANEXA nr. 4 la REGULAMENTUL-CADRU COORDONATE METODOLOGICE PRINCIPALE
ale examenului naţional unitar de primire în profesia de avocat

1. Lucrările, împreună cu listele de sală de examen, se scanează la centrul de examen cu începere de la ora anunţată a încheierii examinării în această formă. Scanarea lucrărilor şi a listelor de sală se face în regim continuu până la finalizarea lor şi fişierele cuprinzând documentele scanate se transmit imediat după aceasta consultantului tehnic al comisiei naţionale de examen, care determină punctajul lucrărilor.

2. După încheierea procedurii prevăzute la punctul 1, lucrările, grilele neutilizate şi listele de sală se transmit fizic de centrul de examen la sediul central al I.N.P.P.A., în vederea arhivării.

3. Contestaţiile la baremul publicat se scanează şi se transmit consultantului tehnic al comisiei naţionale de examen de îndată după expirarea termenului stabilit pentru depunerea contestațiilor la barem.

4. Desecretizarea lucrărilor şi înregistrarea punctajelor acordate se realizează în conformitate cu instrucţiunile comisiei naţionale de examen. Desecretizarea lucrărilor se face în mod obligatoriu cu participarea şi asistenţa reprezentanţilor consultantului tehnic, care realizează operaţiunile informatice corespunzătoare.

5. Lista cu rezultatele obţinute de candidaţi, la nivel naţional, se comunică centrelor de examen de către comisia naţională de examen, împreună cu instrucţiuni privind afişarea acesteia.

6. Contestaţiile la punctaj, înregistrate la centrele de examen de care aparţin candidaţii care formulează contestaţii, se scanează şi se transmit consultantului tehnic al comisiei naţionale de examen de îndată după expirarea termenului stabilit pentru depunerea contestațiilor la punctaj.

7. Din lucrările centralizate la sediul I.N.P.P.A. central se extrag lucrările candidaţilor care au formulat contestaţiile la punctaj. Acestea sunt supuse procedurilor de re-secretizare şi codificare iar lucrările astfel re-secretizate şi codificate, aparţinând candidaţilor de la toate centrele de examen, se amestecă aleatoriu şi se re-procesează electronic, după verificarea vizuală a acestora.

8. La data comunicată de comisia naţională de examen, desecretizarea lucrărilor la care candidaţii au formulat contestaţii la punctaj şi completarea datelor corespunzătoare se realizează în conformitate cu instrucţiunile transmise de comisia naţională de examen.

9. Lista cu rezultatele finale obţinute de candidaţi, la nivel naţional, se comunică centrelor de examen de către comisia naţională de examen, împreună cu instrucţiuni privind afişarea acesteia.

10. În urma afişării rezultatelor finale, centrele de examen transmit la sediul central al I.N.P.P.A., în original, întreaga documentaţie de examen pe care o deţin, aferentă organizării şi desfăşurării examenului.

11. Toate formularele, borderourile, centralizatoarele şi orice altă documentaţie aferentă organizării şi desfăşurării examenului precum şi orice proceduri şi termene privind examenul de admitere în profesia de avocat, neprevăzute prin Regulamentul de examen, se stabilesc de comisia naţională de examen sau, după caz, de I.N.P.P.A. central.”

Sursa: juridice.ro

Conferinta cu titlul „Arhiva electronica de garantii reale mobiliare – Noutati legislative si tehnice. Perspective de dezvoltare”.

Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Institutul Naţional Pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor organizează, în zilele de 4-5 iulie 2014, la Hotel Intercontinental, conferinţa cu titlul „Arhiva electronica de garantii reale mobiliare – Noutati legislative si tehnice. Perspective de dezvoltare”.

Subiectele care vor fi abordate sunt următoarele:

– Dezvoltări legislative în materia AEGRM de la adoptarea noului Cod civil până în prezent – Lector Dr. Radu Rizoiu, avocat în Baroul Bucureşti

– Aspecte teoretice şi practice privind înregistrarea formularelor de aviz de înscriere în AEGRM – Monica Matei, director executiv al Corpului operatorilor AEGRM

– Noţiuni tehnice. Platforma tehnică Client Arhivă şi semnătura electronică – Ing. Paul Stănescu, consilier IT, Autoritatea de Supraveghere a AEGRM – Ministerul Justiţiei

– Raporturile operatorului UNBR cu agenţii săi împuterniciţi. Obligaţiile operatorului şi agenţilor împuterniciţi – Av. Ion Scăunaşu, director general AEGRM al operatorului UNBR, Av. Mircea-Cosmin Breahnă, director tehnic al operatorului UNBR

Pentru participarea la conferinţă se acordă 15 ore de pregătire profesională continuă.
Participanţilor care nu au calitatea de avocat li se vor acorda certificate de participare.