Arhive etichetă: fiscal

Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 – Drept societar, drept fiscal și insolvența

160x600-conferinta-maiEditura C.H. Beck, în parteneriat cu SCA Piperea şi Asociaţii continuă tradiţia ultimilor 11 ani, cu ediţia a XII-a a Conferinţei Dreptului Afacerilor, în perioada 20-21 mai 2016, la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, sala Aula Magna.

Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 – Drept societar, drept  fiscal și insolvența – constituie un prilej de analiză şi dezbatere a aspectelor de noutate din viaţa societăţilor care sunt confruntate, şi anul acesta cu o nouă modificare masivă a legislaţiei, de data aceasta cea din domeniul fiscal – intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2016 a Noului Cod fiscal.

În deschiderea oficială, discursul de întâmpinare va fi susținut de către domnul conf. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias, Decan al Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti.

 Structurată pe trei paneluri de discuții, drept societar, drept  fiscal și insolvența,  pe parcursul celor două zile, Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 constituie cadru de dezbateri pentru subiecte de actualitate precum abuzul de drept de vot în societățile comerciale, schimbarea prototipului societar: de la societatea pe acțiuni, la societatea cu răspundere limitată, reorganizarea judiciară și ajutorul de stat, recalificarea tranzacțiilor de către autoritatea fiscală, insolvența vs darea în plată, respectiv aspecte inedite cu privire la reorganizarea judiciară

Ediţia a XII-a a Conferinţei Dreptului Afacerilor – Drept societar, drept  fiscal și insolvența,  reunește reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Concurenței Tribunalului Bucureşti, Baroului Dolj, Curții de Conturi, Curții de Apel Brașov și specialişti, cadre didactice şi practicieni în Dreptul Afacerilor (judecători, avocaţi, practicieni în insolvenţă, specialişti bancari) atât din Bucureşti, cât şi din țară.

Conferinţa se adresează tuturor practicienilor dreptului (avocaţi, practicieni în insolvenţă, magistraţi, executori judecătoresti, notari, registratori de proprietate, recuperatori de creanţe), dar şi oamenilor de afaceri, sindicatelor şi patronatelor. Tematica propusă este foarte bogată şi o puteţi consulta în programul conferinţei AICI

Evenimentul, organizat de SCA Piperea și Asociații, Universitatea București, Facultatea de Drept și Editura C.H. Beck, va avea loc în zilele de 20 și 21 mai în Aula Magna a Facultății de Drept din cadrul Universității București și este sponsorizat de Legalis – Biblioteca juridică online.

Conform tradiţiei, toate lucrările conferinței Dreptul Afacerilor 2016 vor fi publicate în Revista Curierul Judiciar într-un număr special dedicat evenimentului.

Acreditări și ore profesionale

  • Acreditare INPPI: în curs de confirmare
  • Acreditare INPPA: în curs de confirmare
  • Camera Consultanților Fiscali: 5 ore de pregătire profesională

Data maximă de înscriere pentru Conferinţa Dreptul Afacerilor 2016 este 15 mai 2016

Detaliile privind programul conferinţei, temele şi modalităţile de înscriere se pot obţine prin email pe adresa marketing@beck.ro sau prin telefon: 021/410.08.47 sau completând formularul disponibil online

Reclame

Noutati aduse de ANPC incepand cu 03 martie 2015

Instituţiile de plată care prestează servicii de acceptare la plată prin intermediul cardurilor de debit şi al cardurilor de credit emise în România, la terminalele ATM aflate pe teritoriul României, au obligaţia de a informa consumatorii asupra tuturor comisioanelor, tarifelor, spezelor şi oricăror altor tipuri de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu operaţiunile derulate la ATM, în ordinea efectuării acestora.

Pe ecranul video al terminalelor ATM vor fi înscrise toate informaţiile legate de costurile fiecărei operaţiuni efectuate de: eliberare de numerar, transfer între conturi, plată facturi sau oricare alt serviciu solicitat în mod expres de consumator prin intermediul ATM, înainte de momentul efectuării acestuia. Consumatorul va avea posibilitatea, dacă tranzacţia nu îi este oferită în mod gratuit, să renunţe la efectuarea acesteia, prin apăsarea unui buton de anulare a respectivei operaţiuni.

Pentru cardurile de debit sau de credit emise de prestatorii de servicii care le acceptă la plată la ATM proprii, costurile operaţiunilor se vor afişa în procent pentru fiecare operaţiune de plată şi, după caz, se va afişa şi suma minimă de plată.

Pentru cardurile de debit sau de credit emise de alţi prestatori de servicii de plată decât cei cărora le aparţin ATM-urile, se va afişa următoarea avertizare: “Atenţie! – Tranzacţia dumneavoastră va fi comisionată conform condiţiilor din contractul încheiat cu emitentul cardului”

Toate acestea vor intra in vigoare de la 03 martie 2015

Sursa: http://www.anpc.gov.ro

Restaurantele, barurile şi cluburile vor publica pe meniu anunţul privind bonurile fiscale, de la 1 martie

Restaurantele, barurile şi cluburile vor publica pe meniu anunţul tip formulat de Ministerul Finanţelor privind obligaţia de a primi bon fiscal sau îl vor pune la dispoziţia clienţilor, la fiecare masă, astfel încât aceştia să-l poată citi permanent, potrivit unui proiect de ordin elaborat de MFP.

Începând cu data de 1 martie 2015, operatorii economici care au obligaţia, potrivit legii, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, afişează anunţul prevăzut la art.1 la locul de amplasare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în aşa fel încât să fie vizibil clienţilor. Operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în unităţi de tip restaurant, bar, discotecă, club, şi altele asemenea, asigură informarea clienţilor şi prin tipărirea anunţului de atenţionare pe prima pagină a meniurilor pe care le pun la dispoziţia acestora, ori prin alte mijloace, astfel încât, la fiecare masă destinată clienţilor, aceştia să aibă permanent posibilitatea de a citi anunţul de atenţionare„, se arată în proiectul de ordin postat pe pagina web a Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Proiectul de ordin stabileşte modelul şi conţinutul anunţului de atenţionare a clienţilor referitor la obligaţia de a primi bonul fiscal, prevăzută şi în OG 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.

Anunţul are sigla Ministerului Finanţelor şi va avea în antet Guvernul României şi Ministerului Finanţelor Publice, după care prezintă mai multe avertismente şi drepturi:

Dacă nu primiţi bon fiscal, aveţi obligaţia să-l solicitaţi.

În cazul unui refuz, aveţi dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.

Solicitaţi şi păstraţi bonurile fiscale pentru a putea participa la extragerile lunare şi ocazionale ale loteriei bonurilor fiscale.

Est interzisă înmânarea către client a altui document, care atestă plata contravalorii bunurilor sau serviciilor prestate, decât bonul fiscal.

Pentru a semnala nerespectarea obligaţiilor legale ale operatorilor economici, puteţi apela gratuit, non-stop, serviciul TelVerde al Ministerului Finanţelor Publice 0800.800.085„.

Firmele obligate prin lege să utilizeze aparate de marcat electronice pentru emiterea bonurilor fiscale, în principal comercianţii care vând direct către populaţie, trebuie să înlocuiască treptat aparatele de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie, cu cele echipate cu jurnal electronic şi să le conecteze la sistemul de supraveghere şi monitorizare, în vederea transmiterii datelor către ANAF.

Prima extragere la loteria bonurilor fiscale, ocazională, va fi organizată pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, cu un fond de premiere de 1 milion lei. Valoarea premiilor individuale se stabileşte prin împărţirea fondului de premiere la numărul de bonuri fiscale revendicate în termen (30 de zile).

În cadrul loteriei bonurilor fiscale se vor extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului şi data emiterii bonului.

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la loterie, şi va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată Loteria, în vederea acordării de premii în bani.

Dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei.

Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, fiind văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane.

Sursa: mediafax.ro

O mare premieră: Comisia Europeană anchetează practicile fiscale ale unui stat membru al UE

Paralel cu o comisie europeană pentru anchetarea afacerii Luxleaks, Comisia Europeană a decis crearea unei alte comisii pentru cercetarea nu doar a unor nereguli din sistemul fiscal al Belgiei, ci a întregului sistem fiscal, a practicilor de optimizare fiscală considerate a contraveni normelor concurenţei, mult prea favorabile intereselor multinaţionalelor.

Comisia Europeană s-a angajat serios în examinarea problemelor legate de optimizarea fiscală în ţările Uniunii Europene, declanşând o nouă anchetă asupra practicilor de optimizare fiscală mult prea favorabile multinaţionalelor, dar considerate contrare regulilor concurenţei. A fost, până acum, cazul Luxemburgului (acordând avantaje fiscale pentru Amazon şi Fiat), al Olandei (avantaje fiscale în favoarea grupului Starbucks), al Irlandei (pentru Apple). Toate aceste state au fost arătate cu degetul de Executivul UE începând din luna iunie anul trecut. Acum este rândul Belgiei să fie pusă sub acuzare, dar pentru cu totul alte nereguli decât, spre exemplu, în cazul Luxemburgului. Acesta, ne amintim, încheia acorduri speciale cu unele multinaţionale, de obicei dintre cele mai înfloritoare ca profit, prin care li se percepea un impozit negociat, de regula mai mic decât ar fi plătit în statul de origine. În cazul Belgiei, lucrurile stau altfel şi sunt aşteptate dispute aprinse chiar la nivelul Uniunii, dat fiind că Bruxellesul supune analizei întregul sistem fiscal al unei ţări membre a UE. „Să schimbi regulile jocului fiscal la nivelul Europei este foarte dificil, declara – sub anonimat- un oficial cu mare experienţă de la Bruxelles pentru corespondentul permanent al ziarului francez de profil economic „Les Echos”. Este dificil, spunea el, deoarece pentru luarea unei decizii este necesar vot unanim, greu de obţinut pe tema fiscalităţii.

Iar apoi, multiplicând astfel de anchete, Bruxellesul este pe cale să deturneze oarecum problema, provocând animozităţi din partea celor care nu acceptă presiuni „de la centru”.

În ce constau abaterile sistemului fiscal belgian
În Belgia funcţionează sistemul denumit al „beneficiilor excedentare”, aflat dintotdeauna în vizorul Comisiei Europene. În virtutea unei legi datând din 2004, o filială din Belgia a unei multinaţionale poate deduce din baza sa impozabilă beneficiile ce se presupune că le obţine prin apartenenţă la o structură internaţională (cheltuieli pentru cercetare, beneficii obţinute prin reducerea costului producţiei etc). Este un avantaj de care, însă, nu beneficiază şi întreprinderile belgiene. „Dacă ancheta va scoate la lumină această situaţie, avem de-a face cu o distorsionare de concurenţă”, a explicat Margrethe Vestager, Comisarul european pentru problemele concurenţei. Domnia sa nu a dorit să precizeze câte asemenea situaţii există în Belgia, dar ziarul belgian „Le Soir” vorbeşte de circa 60 de cazuri în care beneficiile taxabile au fost reduse cu 50 şi chiar 90%. Impozitul aplicat întreprinderilor pur belgiene este de 34%.

Această anchetă asupra sitemului fiscal al Belgiei intervine exact în momentul în care a fost anunţată crearea unei comisii de anchetă asupra scandalului Luxleaks, solicitat de grupul Verzilor din Parlamentul European. Un scandal ce poate readuce în actualitate faptul că sistemul impozitelor preferenţiale percepute multinaţionalelor ce se instalau în Luxemburg a dăinuit mulţi ani, în perioada în care actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a deţinut funcţiile de ministru de Finanţe şi de prim ministru al Luxemburgului. Vor avea loc, bineinţeles, audieri publice şi se aşteaptă că noua comisie creată pentru anchetarea sistemului fiscal belgian să devina un instrument de presiune politică prin denunţarea unor astfel de practici fiscale răspândite în întreaga Europă, a declarat copreşedintele grupului Verzilor din PE, Philippe Lamberts.
Sursa: curierulnational.ro

Fii la curent cu modificarile fiscale si legislative pentru 2015, la TaxEU Forum!

descărcareCea de-a IX-a editie TaxEU Forum, cel mai important eveniment local de legislatie si fiscalitate, aduce in prim plan si in acest an analiza celor mai noi modificari fiscale pregatite de autoritati pentru 2015. Evenimentul are loc loc in perioada 12-13 februarie 2015 la Crowne Plaza Hotel, Bucuresti si va examina atent modificarile ce isi vor pune amprenta pe piata fiscala romaneasca.

Prima zi a evenimentului (12 februarie) cuprinde patru sesiuni de conferinte in cadrul carora reprezentanti ai Ministerului de Finante si specialistii din cadrul unora dintre cele mai mari companii de consultanta vor oferi analize complexe si informatii privind provocarile fiscale si contabile pentru firmele romanesti in perioada 2015 – 2016, noutati din domeniul taxarii cu impact in mediul de afaceri romanesc, modificari ale Codului Fiscal si inchiderea anului financiar pentru 2014.

In cadrul celei de-a doua zile (13 februarie) evenimentul include opt seminarii specializate, unde cei mai buni specialisti din companii de consultanta fiscala renumite  vor raspunde la intrebari actuale din industrie.

Participantii vor afla de la experti in domeniu schimbari actuale din industrie, oferind de asemenea raspunsuri la problemele generate de legislatia in vigoare. Prin exemple practice si spete actuale, cele mai importante companii de consultanta vor incerca sa ofere solutii si sa gaseasca raspunsurile potrivite pentru a nu fi luati prin surprindere de modificarile anuntate de anul 2015.

La eveniment vor participa specialisti locali de exceptie printre care: Dan Manolescu (Secretar de stat, Ministerul Finantelor Publice), Mariana Vizoli ( Director, Directia de legislatie in domeniul TVA, Ministerul Finantelor Publice), Georgeta Petre (Director, Directia de Reglementari Contabile, Ministerul Finantelor Publice), Angela Rosca (Managing Partner, Taxhouse-Taxand Romania), Gabriel  Biris (Partener, Biris Goran), Alina Timofti (Partener Taxe, NNDKP Legal & Tax), Mihaela  Pohaci (Partner, Popovici Nitu & Asociatii TAX), Dan Schwartz (Managing Partner, RSM Scot), Dragos Doros (Director, Servicii de Asistenta Fiscala, KPMG Romania), Emanuel Bancila (Director Executiv, Litigii si dispute fiscale, Radu si Asociatii – EY Law), Razvan Graure (Partner, Musat & Asociatii – Tax Adisory), Dan Barascu (Tax Partner, BDO Romania), Anca Grigorescu (Partener, bpv GRIGORESCU STEFANICA), Nadia Oanea (Senior Manager, Head of the Tax Department, Baker Tilly Romania), Emilia Moise (Head of Tax Department, Grant Thornton Romania), Cristian Radulescu (Partner, Taxhouse-Taxand Romania), Ruxandra Jianu (Partener, Biris Goran), Alina Constandache (Accounting Partner, BDO Romania), Adina Vizoli (Manager Senior Taxe, NNDKP Legal & Tax), Raluca Rusu (Senior Manager, Popovici Nitu & Asociatii TAX), Doina Georgescu (Tax Partner, RSM Scot), Mihai Nusca (Partener, Coordonatorul practicii de litigii, Biris Goran), Oana Constantin (Tax Partner, RSM Scot), Adrian Deaconu (Senior Manager, Taxhouse-Taxand Romania), Alex Slujitoru (Manager, Litigii si dispute fiscale, Radu si Asociatii – EY Law), Sorin Biban (Tax Manager, Biris Goran), Oana Gradinariu (Tax Manager, Musat & Asociatii – Tax Adisory), Roxana Dobrogeanu (Tax Manager, Musat & Asociatii – Tax Adisory), Maria Pascu (Tax Assistant Manager, Taxhouse-Taxand Romania).

TaxEU Forum 2014 este organizat de Evensys in parteneriat cu EY Romania, NNDKP Legal & Tax,  TaxHouse Taxand, KPMG, Biris Goran, RSM Scot,  Musat & Asociatii,  Popovici Nitu & Asociatii, bpv GRIGORESCU STEFANICA, BDO,  Grant Thornton Romania si Baker Tilly Klitou.
Detalii complete despre eveniment si inscriere sunt disponibile pe site-ul dedicat: http://www.taxeu.ro.

Despre Evensys
Cu peste 8 ani de experienta in dezvoltarea de conferinte si seminarii proprii, Evensys (www.evensys.ro) organizeaza in acest moment o paleta larga de evenimente, ce trateaza tematici actuale, relevante atat pentru industria de business locala, cat si pentru cea din Europa Centrala si de Est. Astfel, Evensys dezvolta conferinte si seminarii proprii, ce acopera 5 arii de expertiza: Marketing & Comunicare, Internet & New Media, Financiar & Investitii, Real Estate si Retail.

Persoana de contact:
Andreea-Cristina Mielu
PR & Marketing Coordinator
Evensys
Tel: 0733.041.005
andreea.mielu@evensys.ro
http://www.evensys.ro

Noutati privind registrul de evidenta fiscala si alte modificari de la 1 februarie 2015

Va reamintim ca prin OUG nr. 80/2014, publicata in Monitorul Oficial nr.906 din 12.12.2014 au fost aduse urmatoarele principale modificari si completari ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal: incepand cu 1 ianuarie 2015 persoanele fizice care obtin venituri din activitati economice impozitate in sistem real au obligatia de a completa un Registru de evidenta fiscala in vederea stabilirii venitului net anual impozabil.

Aceasta modificare este urmare a completarilor aduse Legii contabilitatii potrivit carora, incepand cu 1 ianuarie 2015, persoanele fizice care desfasoara activitati in scopul realizarii de venituri din activitati economice au obligatia sa conduca evidenta contabila pe baza regulilor contabilitatii in partida simpla sau, la optiunea acestora, pe baza regulilor contabilitatii in partida dubla, potrivit reglementarilor contabile emise in acest sens, cu exceptia situatiei in care in legislatia fiscala se prevede altfel.

In domeniul taxei pe valoarea adaugata, de la 1 ianuarie 2015 intra in vigoare modificarile privind stabilirea locului taxarii cu TVA pentru serviciile de telecomunicatii, de radiodifuziune si televiziune, precum si pentru serviciile furnizate pe cale electronica prestate catre un beneficiar persoana neimpozabila, locul taxarii cu TVA fiind in statul unde este stabilit beneficiarul persoana neimpozabila. Pentru simplificarea platii TVA prestatorii acestor servicii pot aplica regimul spe
cial prin care pot alege statul membru de inregistrare pentru plata TVA, in acest caz nemaiavand obligatia sa se inregistraze in fiecare stat membru unde este stabilit beneficiarul serviciilor persoana neimpozabila.

Prin acest regim special statul membru de inregistrare vireaza TVA-ul cuvenit fiecarui stat membru pentru serviciile de telecomunicatii, de radiodifuziune si televiziune si serviciile furnizate pe cale electronica prestate catre un beneficiar persoana neimpozabila desfasurate pe teritoriul lor, pe baza decontului special de TVA in care prestatorul declara in euro suma TVA datorata fiecarui stat membru.

Incepand cu 1 februarie 2015 organul fiscal anuleaza din oficiu codul de TVA, in cazul societatilor pe actiuni sau in comandita pe actiuni daca administratorii si/sau persoana impozabila insasi au inscrise in cazierul fiscal infractiuni si/sau faptele prevazute la art. 2 alin. (2) lit. a) din OG nr. 75
/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, iar in cazul societatilor cu raspundere limitata, in comandita simpla si in nume colectiv daca asociatii majoritari sau, dupa caz, asociatul unic si/sau administratorii si/sau persoana impozabila insasi au inscrise in cazierul fiscal infractiuni
si/sau faptele prevazute la art. 2 alin. (2) lit. a) din OG nr. 75/2001.

De asemenea, incepand cu 1 februarie 2015, organul fiscal anuleaza din oficiu codul de TVA, daca societatea comerciala, supusa in matricularii la registrul comertului, nu justifica intentia si capacitatea de a desfasura activitate economica potrivit criteriilor si in termenele stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrarea Fiscala. In acest caz, reinregistrarea in scopuri d e TVA se face la solicitarea persoanei impozabile, daca inceteaza situatia care a condus la anulare.

Reinregistrarea in scopuri de TVA, dupa anularea codului de TVA in cazul persoanei impozabile declarata inactiva si sau a celei cu inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului, nu se mai face din oficiu de organul fiscal ci la solicitarea persoanei impozabile, daca inceteaza situatia care a condus la anulare.

Incepand cu data de 1 ianuarie 2015 s-au adus completari articolului 160 privind taxarea inversa la livrarea de energie electrica catre un comerciant persoana impozabila, stabilit in Romania. Astfel, persoana impozabila care obtine licenta de furnizare a energiei electrice in perioada 1 – 31 decembrie a unui an calendaristic trebuie sa depuna la organul fiscal, in perioada 1 – 20 ianuarie a anului calendaristic urmator o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca a avut un consum propriu de maximum 1% din energia electrica cumparata in perioada din luna de cembrie in care a detinut licenta de furnizare, care este valabila pentru toate achizitiile de energie electrica efectuate in anul calendaristic in care se depune aceasta declaratie.

Furnizorul de energie electrica nu aplica taxare inversa daca in momentul livrarii beneficiarul care avea obligatia de a depune la organul fiscal declaratia pe propria raspundere privind consumul propriu neglijabil de energie electrica nu figureaza in «Lista persoanelor impozabile care au depus declaratiile pe propria raspundere pentru indeplinirea conditiei prevazute la art. 160 alin. (2) lit. e) pct. 2 din Codul fiscal» publica tape site-ul ANAF.

In domeniul accizelor, incepand cu 1 ianuarie 2015 nivelul accizelor nu mai este stabilit in euro, ci in lei.

Sursa: DGFP Brasov

3 noutati fiscale care se aplica de la 1 ianuarie 2015

1. Salariul minim pe economie se modifica de la 900 la 975 lei.

2. Se modifica prevederile privind regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune . Astfel, prestatorii vor colecta TVA din Statul Membru in care este stabilit beneficiarul.

Acest fapt apare ca urmare a modificarii regulilor privind locul prestarii acestor servicii catre consumatori finali , atat in cazul in care prestatorul este stabilit in Uniunea Europeana cat si in cazul prestatorilor stabiliti in afara Uniunii.

Mai clar, aceste servicii sunt : software, jocuri, carti electronice, filme online, telefonie , conceperea de site-uri informatice, mentenanţa la distanţă a programelor şi echipamentelor, etc.

Exemplu : o persoana fizica din Ungaria achizitioneaza din Romania un drept de utilizare a unei aplicatii soft on-line.

Pana la 1 ianuarie 2015 , persoana fizica va plati pretul serviciului plus TVA 24% din Romania.

De la 1 ianuarie 2015, persoana fizica va plati pretul serviciului plus TVA 27% din Ungaria.

3. Se modifica procedura privind administrarea contribuabililor mijlocii si mari.

Sursa: contzilla.ro

Proiectul Noului Cod fiscal si al Noului Cod de procedura fiscala

Ministerul Finanțelor Publice a postat pe site, spre consultare publică, proiectul Legii noului Cod fiscal și al noului Cod de procedură fiscală.

Rescrierea celor două proiecte face parte din procesul complex de modernizare a legislației fiscale, unul dintre obiectivele incluse în Strategia fiscal–bugetară pentru perioada 2013-2015 şi în Programul Legislativ al Guvernului României pentru perioada 2013- 2016.

Modernizarea legislației fiscale, proces amplu care se pregătește în cadrul mai multor grupuri de lucru coordonate de Ministerul Finanțelor Publice, are în vedere următoarele rezultate:

      • claritate și accesibilitate în aplicarea prevederilor Codului fiscal, prin restructurarea pe baze sistematice a normelor fiscale, precum și a celor privind procedura fiscală;
      • transparență în prezentarea principiilor fiscale, în definirea conceptelor, noţiunilor şi metodelor utilizate în construcţia şi administrarea coerentă a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, reglementate de Codul fiscal, în scopul înţelegerii corecte şi evitării interpretărilor în aplicarea normelor fiscale;
      • îmbunătăţirea echilibrului între drepturile şi obligaţiile contribuabililor, pe de o parte, şi ale organelor fiscale, pe de altă parte;
      • creșterea eficienţei activității de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale prevăzute de Codul fiscal;
      • scăderea costurilor de administrare a impozitelor şi taxelor prevăzute de Codul fiscal, precum şi a celor de conformare suportate de contribuabili;
      • asigurarea corelării între prevederile noului Cod fiscal şi dispozițiile noului Cod de procedură fiscală, precum şi a corelării cu legislația conexă;
      • simplificarea procedurilor de administrare a creanţelor fiscale.

Rescrierea Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală presupune, în principal, reformularea prevederilor actuale, în scopul unei mai bune înțelegeri, eliminarea disfuncționalităților si a eventualelor interpretări neunitare, actualizarea şi reașezarea prevederilor articolelor, respectiv a titlurilor, pentru a răspunde atât cerințelor mediului de afaceri, cât şi cerințelor organelor fiscale.

De asemenea, prin rescrierea Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală se urmărește o abordare facilă a legislaţiei fiscale de către contribuabili și o administrare coerentă a sistemului de impozite şi taxe prin care se constituie venituri ale bugetului general consolidat.

„Prin proiectele pe care le propunem astăzi spre consultare publică, creăm premisele asigurării predictibilității sistemului fiscal și continuării consolidării fiscale sustenabile. Răspundem astfel unei mai vechi așteptări a mediului de afaceri, printr-o legislație fiscală mai clară, mai bine structurată, care cuprinde explicațiile necesare și corelează într-o formă integrată modificările fiscale operate în ultimii 10 ani”, a afirmat Ioana-Maria Petrescu, ministrul Finanțelor Publice.

Noul proiect al Codului fiscal a fost elaborat în condițiile în care, de la data adoptării Codului fiscal în decembrie 2003, până în prezent, legea a cunoscut numeroase modificări şi completări determinate de evoluțiile economice și sociale, contextul creat de criza economico-financiară internaţională, aderarea României la Uniunea Europeană etc.

Proiectul noului Cod fiscal pus astăzi în consultare publică este rezultatul discuţiilor purtate în cadrul numeroaselor întâlniri ale grupurilor de lucru și, între modificările incluse, este preluată și o serie de prevederi adoptate de Guvern, fie prin Ordonanțe de urgență, fie prin proiecte de lege transmise spre dezbatere Parlamentului, urmând ca în funcție de rezultatul dezbaterilor parlamentare cu privire la adoptarea acestor acte normative, proiectul să suporte modificările corespunzătoare.

În ceea ce privește proiectul noului Cod de procedură fiscală, structura acestuia a fost, în cea mai mare parte, menţinută având în vedere faptul că atât contribuabilii, cât și organele fiscale din cadrul ANAF și autoritățile administrativ teritoriale, cunosc actuala structură, iar acest fapt facilitează înțelegerea și aplicarea noului proiect. Structura noului Cod de procedură fiscală a fost îmbunătățită în sensul comasării unor titluri/capitole şi introducerii altora. Menționăm unul dintre elementele de noutate ale acestui proiect – Titlul VI. Controlul fiscal, care include prevederi privind regulile de control în scopul impozitării, structurate în șase capitole, între care cinci destinate fiecărui tip de control/verificare, în funcție de obiectivele fiecăruia. Acest titlu include și actualele prevederi privind controlul antifraudă.

Proiectul Codului de procedură fiscală urmărește respectarea principiului rezonabilităţii şi echităţii, ceea ce va conduce la creșterea încrederii între fisc şi contribuabil. În plus, se reglementează posibilitatea îndreptării erorilor materiale din documentele de plată ale contribuabililor, eliminându-se astfel și o parte dintre barierele birocratice.

Proiectele Codului fiscal și Codului de procedură fiscală rămân deschise dezbaterilor, urmând ca în următoarele luni să fie supuse unei ample consultări publice cu reprezentanții mediului de afaceri, ai structurilor asociative, partenerilor sociali, ai tuturor factorilor interesați.
Sursa: Curierulfiscal.ro

România va avea sistem informatic de evidenta a creantelor din infractiuni

Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni (ONPCCRCI) va implementa un sistem informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, potrivit unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei, informează Mediafax.

Conform notei de fundamentare a proiectului publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei (MJ), implementarea se va face cu ajutorul instituţiilor care aplică măsurile de indisponibilizare, confiscare sau valorificare şi care deţin informaţiile necesare pentru completarea şi actualizarea permanentă a sistemului integrat. În această categorie intră, între altele, unităţile de parchet, poliţie, instanţele de judecată şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

„Acest instrument va permite evaluarea permanentă a situaţiei recuperării creanţelor provenite din infracţiuni şi adoptarea unor măsuri adaptate de eficientizare a activităţii pe diverse paliere instituţionale. Proiectul urmează a se realiza prin atragerea de finanţare externă, fiind necesară asigurarea de către statul român a resurselor de co-finanţare”, se arată în nota de fundamentare.

De asemenea, prin proiectul de act normativ este introdusă posibilitatea ca Oficiul, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată sau a organelor fiscale să preia sau să valorifice bunurile confiscate şi să acorde asistenţă privind utilizarea celor mai bune practici în materia identificării, administrării şi valorificării bunurilor ce pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare.

Conform sursei citate, modificările propuse prin actul normativ vizează creşterea capacităţii instituţionale a Oficiului din cadrul Ministerului Justiţiei de a monitoriza procesul de recuperare a creanţelor, „în special în etapa de valorificare, raportat la actualul cadru legislativ şi instituţional şi reprezintă doar o primă etapă a eficientizării sistemului naţional de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni”.

Sursa:  romanialibera.ro

Probleme dificile de drept fiscal

Locatie: Palatul Camerei Nationale, Amfiteatrul Al. I. Cuza, et. 4, tronson II, bd. Octavian Goga, nr. 2, sector 3, Bucuresti.
Impozitul este fundamentum regni, baza functionarii statului. Codul fiscal si Codul de procedura fiscala sunt zabrelele zbaterii oamenilor de afaceri care se straduiesc sa castige bani. Conferinta reuneste practicieni renumiti, specialisti prestigiosi si profesionisti cu experienta. Speakerii vor evidentia elementele de noutate si, mai ales, problemele dificile pe care oamenii de afaceri sunt chemati sa le rezolve. Va invitam sa-i urmariti si sa intrati in dialog.
Pe parcursul a doua zile, dezbaterile vor evidentia probleme si vor dezvalui solutii.
Fiecare speaker va realiza abordari punctuale:
– prezinta o problema dificila, aratand in ce consta dificultatea (ex.: textul poate fi interpretat in mod diferit, textul nu se coreleaza cu alt text, textul intra in contradictie cu un text dintr-o alta reglementare, textul naste jurisprudenta divergenta, textul nu este suficient de clar, textul este criticabil…);
– propune o solutie de rezolvare a dificultatii;
– discuta cu participantii pe marginea problemei si raspunde la intrebari.
De asemenea, speakerii vor evidentia noutatile in materie fiscala.

Tematica:
Noutati –  Top 10 erori identificate in inspectiile fiscale;
–            Raspunderea solidara conform Codului de procedura fiscala si Ordinului nr. 127/2014;
–            Modificari in zona impozitului pe profit si al impozitului pe microintreprinderi la inceputul anului 2014;
–            Facilitati fiscale si regimuri derogatorii aplicabile in anul 2014;
–            Modificari recente ale legislatiei de TVA: ajustarea TVA; TVA la incasare;
–            Regimul fiscal de tip holding;
–            Impozitul pe constructiile speciale. Exista posibilitati de optimizare fiscala?;
–            Limitari in efectuarea platilor cash;
–            Regimul juridic si fiscal al practicilor comerciale promotionale si de stimulare a vanzarilor;
Probleme dificile – Relevanta juridica a codurilor CAEN;
–            Regimul TVA al cheltuielilor de protocol;
–            Folosinta unui vehicul este venit din salarii?;
–            Stock options plan. Inteles. Venit impozabil;
–            Inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului;
–            Stabilirea prin estimare a bazei de impunere;
–            Imprumuturi acordate asociatilor;
–            Raspunderea persoanelor fizice autorizate fata de creditori;
–            Cand exista obligatia de autorizare ca PFA?;
–            Discutii privind regimul microintreprinderilor.
Speakeri: 
– Av. Gabriel BIRIS, Partner BIRIS GORAN;
– Av. Ionut BOHALTEANU, Partner MUSAT & ASOCIATII;
– Av. Luisiana DOBRINESCU, Partner DOBRINESCU DOBREV;
– Dragos DOROS, KPMG Tax Director;
– Ioana HOECKL, Partner ZRP Tax;
– dr. Alexandru MATYAS, consultant RENTROP & STRATON;
– Av. Madalin NICULEASA, NICULEASA LAW OFFICE;
– Av. Rares RADUCANU, Partener Senior STOICA & ASOCIATII;
– Gabriel SINCU, Executive Director ERNST & YOUNG.
Moderator dr. Andrei SAVESCU.

Perioada si locul desfasurarii: 21 – 22 martie 2014, orele 09:00 – 18:00, Amfiteatrul Al. I. Cuza, Palatul Camerei Nationale, et. 4, tronson II, bd. Octavian Goga, nr. 2, sector 3, Bucuresti.

Tarif de Participare: 400 LEI/persoana + TVA – participare in sala; Transmisiune LIVE online vizionare colectiva (proiectie): 800 lei + TVA ; Transmisiune LIVE online vizionare individuala: 80 lei + TVA . * acces inregistrare video inclus.
Important! Pentru participanti din aceeasi organizatie se acorda o reducere de 15%. La inscrierile efectuate pana pe 05 martie 2014 se acorda o reducere de 10%. Reducerile se pot cumula.

Avantaje participare in sala – acreditare INPPA – in curs de acreditare;
– reducere 50% pentru evidentierea avocatilor specialisti in drept fiscal si consultantilor fiscali in cadrul sectiunii Specialisti a juridice.ro

Plata se face la casieria Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, tr. III, et. 4 sau prin banca in contul CCIR – RO31 RZBR 0000 0600 0240 7957, deschis la Raiffeisen Bank SMB, Cod fiscal RO 2842250.

Relatii suplimentare: Dra. Madalina Ciocoiu, Sef Birou Protocol, Directia Reprezentare Camerala, tel. 021/319.00.78, fax 021/311.21.10, e-mail: drc@ccir.ro.

FORMULAR DE PARTICIPARE