Arhive etichetă: firma de avocatura

Muşat & Asociaţii câştigă premiul The Lawyer pentru “Firma de avocatură a anului în România”

Muşat & Asociaţii a câştigat premiul “Firma de avocatură a anului în România”, distincţie acordată anual de reputata publicaţie britanică “The Lawyer” firmelor de avocați din Europa care au obținut performanțe deosebite în anul de referință. Trofeul i-a fost înmânat Monei Muşat, Managing Partner Muşat & Asociaţii, în cadrul Galei ce a avut loc joi seară, la Londra, în prezenţa a peste 250 de reprezentanţi ai celor mai importante case de avocatură din Europa.

“Adjudecarea premiului The Lawyer vine într-un moment foarte important pentru istoria şi evoluţia Muşat & Asociaţii pe piaţa avocaturii din România – aniversarea a 25 de ani de existenţă – şi reprezintă o recunoaștere la nivel european a performanţelor obținute de firmă în anul 2014 precum și a standardelor de calitate promovate în această perioadă. Această distincție de Firma de avocatură a anului în România este deopotrivă meritul echipei de avocaţi, dar şi al clienţilor noștri care ne-au încredinţat constant mandate complexe, ce ne-au dat oportunitatea să valorificăm expertiza şi experienţa numeroaselor proiecte asistate în cei 25 de ani de activitate ai Muşat & Asociaţii”, a declarat Mona Muşat, Managing Partner, în cadrul ceremoniei The Lawyer.

În cadrul evenimentului au fost decernate 26 de trofee, câştigătorii fiind desemnaţi de către un juriu format din 26 de specialişti în domeniul juridic din firme de avocatură şi companii private internaţionale. Analiza juriului a avut în vedere criterii precum excelența serviciilor juridice, abilitatea de a gestiona proiecte și dosare complexe, viziunea strategică, cultura solidă a parteneriatului, dezvoltarea și performanțele financiare, precum și managementul clienților. Premiile The Lawyer reprezintă, de peste 20 de ani, un reper de calitate în domeniul serviciilor juridice în Europa.

Muşat & Asociaţii se alătură astfel celor mai performante case de avocatură europene care au primit premiul The Lawyer anul acesta, printre care Baker & McKenzie, Latham & Watkins, Noerr (Germania), Schoenherr (Austria), Rutgers & Posch (Benelux), A&L Goodbody (Irlanda) etc.

Dintre cele mai importante proiecte asistate recent de echipa Muşat & Asociaţii menţionăm: asistenţă juridică acordată societății CRH (Irlanda) în legătură cu achiziția activelor Lafarge din Romania, ca parte a unei tranzacții globale în valoare de 6,5 miliarde de euro, asistarea Electrica SA și a sindicatului de intermediere (format din Raiffeisen Capital & Investment, BRD, Société Générale, Citigroup şi Swiss Capital) în derularea ofertei publice primare (IPO) de vânzare de acţiuni, reprezentând 105% din capitalul social al DFEE Electrica, în cea mai mare listare de până în prezent din România (440 milioane de euro), încheiată cu succes în iulie 2014, Sterling Resources Ltd. în procesul de preluare a participaţiei de 65% în zona de apă adâncă a perimetrului Midia XV din Marea Neagră, de către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom SA, Industrial Bank of Korea cu privire la finanţarea a 5 proiecte fotovoltaice dezvoltate în 3 regiuni diferite ale României, China Development Bank în legătură cu finanțarea a două centrale fotovoltaice, un consorţiu de companii chineze de top în legătură cu participarea şi dezvoltarea unui important proiect de producere de energie electrică din surse hidro.

Despre MUŞAT & ASOCIAŢII
MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 19 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII acordă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile internaţionale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.
În anul 2013, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în România”, distincţie acordată de către International Financial Law Review, fiind pentru a doua oară în ultimii patru ani când Muşat & Asociaţii îşi adjudecă acest valoros premiu, după distincţia primită în 2011, anul în care România a fost inclusă pentru prima dată în lista ţărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).
De asemenea în 2012, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrală şi de Est”, distincţie acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate în România de echipa de avocaţi Muşat & Asociaţii, în ceea ce priveşte evoluţia portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziţii şi strategia de management adoptată.

Totodată, renumita publicaţie Chambers Europe a decernat firmei MUŞAT & ASOCIAŢII trofeul „Romanian Law Firm of the Year”, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

MUŞAT & ASOCIAŢII acordă în mod regulat consiliere juridică celor mai cunoscute şi respectate corporaţii din România, inclusiv o treime din Top 100 şi jumatate din Top 500 mari companii, precum şi instituţiilor publice şi financiare locale în tranzacţii corporative şi financiare sofisticate şi în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienţi, majoritatea din categoria investitorilor străini.

PeliFilip, prima firma de avocatura din Romania care isi lanseaza propria aplicatie pentru smartphone

PeliFilip este prima firma de avocatura din Romania care isi lanseaza propria aplicatie pentru smartphone, informeaza casa de avocatura intr-un comunicat remis redactiei.

Potrivit documentului, aplicatia este un instrument modern, care furnizeaza informatii importante cu privire la companie intr-un mod rapid si compact, permitandu-le utilizatorilor, in acelasi timp, sa ramana conectati cu realitatile juridice din Romania care le-ar putea afecta afacerea.

Smartphone-ul a devenit o extensie a omului modern, astfel incat ideea aplicatiei a venit ca raspuns firesc la realitatea curenta. Am creat aceasta aplicatie pentru clientii nostri, dar si pentru cei care au nevoie de specialisti cu o experienta intensa si indelungata la cel mai inalt nivel al exercitarii profesiei” – Francisc Peli, Partener PeliFilip.

Interfata prietenoasa, dar si modul de afisare a informatiilor, transforma aceasta aplicatie intr-o sursa de informatii rapida atunci cand utilizatorul cauta un consilier juridic proactiv, cu un simt practic si de afaceri dezvoltat, care sa inteleaga pe deplin businessul si interesele clientilor. De asemenea, utilizatorii pot accesa cu usurinta informatii cu privire la componenta echipei si a proiectelor PeliFilip.

Meniul este structurat in 5 sectiuni majore:

OUR FIRM, unde sunt prezentate valorile PeliFilip;
PEOPLE, unde este prezentata echipa;
EXPERTISE, unde sunt mentionate toate proiectele importante;
NEWS, unde pot fi vizualizate in cel mai scurt timp informatii cu privire la tranzactiile efectuate recent;
PUBLICATION, aici pot fi accesate cele mai noi informatii legislative.

Aplicatia poate fi folosita pentru sistemele de operare Android si iOS si este disponibila gratuit in Appstore si Google Play

Sursa: avocatnet.ro