Arhive etichetă: Curtea Constitutionala

Modificare importanta decisa de Curtea Constitutionala: Liderii sindicali pot fi concediati

Curtea Constitutionala decide o modificare importanta: liderii sindicali pot fi concediati

La finalul anului 2015 Curtea Constitutionala a decis ca interdictia de concediere a salariatilor ce ocupa functii eligibile intr-un organism sindical contravine prevederilor constitutionale. Este o modificare importanta pentru acest domeniu, avand in vedere ca timp de 13 ani de la adoptarea Codului muncii liderii sindicali nu au putut fi concediati.

Anca Stroiu

Anca Stroiu

„Prevederile anterioare din codul muncii interziceau in mod absolut concedierea salariatilor cu functii eligibile intr-un organism sindical, pe durata exercitarii mandatului lor, indiferent daca exista sau nu o legatura intre activitatea sindicala desfasurata si motivele de concediere aplicabile. Aceste prevederi creau un dublu dezechilibru in raporturile dintre liderii sindicali si restul salariatilor, pe de o parte, si intre raporturile dintre respectivii liderii si angajator, pe de alta parte, a caror activitate economica era afectata de aceasta interdictie.” explica Anca Stroiu, avocat senior in cadrul McGregor & Partners.

Prin adoptarea deciziei nr. 814/2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 950/22.12.2015 Curtea Constitutionala a eliminat un privilegiu legal reglementat in favoarea liderilor sindicali, in detrimentul celorlalti salariati, care nu detin functii intr-un organism sindical. Astfel toti salariatii vor beneficia de un tratament egal, pentru contexte juridice identice. Prin urmare, liderii sindicali vor putea face obiectul concedierii pentru motive care tin de persoana salariatului (ex. arest preventiv, inaptitudine fizica sau psihica, necorespundere profesionala) sau pentru motive care nu tin de persoana salariatului (ex. desfiintarea locului de munca).

In continuare insa, concedierea liderilor sindicali nu va putea fi realizata pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la membrii sindicali. Ratiunea pentru care se mentine aceasta interdictie de concediere este aceea ca retragerea reprezentativitatii sindicale a liderilor sau tragerea lor la raspundere pentru faptele comise in timpul exercitarii mandatului sindical, se realizeaza exclusiv de sindicatul care l-a desemnat fara implicarea angajatorului, in aceleasi conditii in care a avut loc si numirea lor.

sursa: juristpedia.ro

Reclame

Angajatorii nu vor mai putea suspenda contractele individuale de munca ale salariatilor impotriva carora formuleaza plangeri penale

In M.Of. nr. 431 din data de 17 iunie 2015 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 279/2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Astfel cum rezulta din Decizie, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate exclusiv in ceea ce priveste prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, referitoare la posibilitatea angajatorului de a suspenda contractul individual de munca in situatia in care acesta a formulat plangere penala impotriva salariatului.

In opinia Curtii Constitutionale, suspendarea contractului individual de munca urmare a formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins. Pentru a se pronunta astfel, Curtea Constitutionala a retinut urmatoarele:

  • in masura in care legea asigura angajatorului posibilitatea de a dispune suspendarea contractului individual de munca in vederea protejarii intereselor sale economice (ca o expresie a art. 45 din Constitutie privind libertatea economica), o astfel de masura, cu consecinte ample asupra drepturilor salariatului, trebuie insotita de garantia unei decizii obiective si temeinic fundamentate din partea angajatorului;
  • spre deosebire de situatia altor categorii socio-profesionale (e.g. functionari publici, magistrati, practicieni in insolventa), cand suspendarea opereaza ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale si/sau trimiterii in judecata, acte dispuse de magistrati, avand un caracter obiectiv, extrinsec raporturilor dintre cel care desfasoara activitatea profesionala si institutia, autoritatea ori corpul profesional din care face parte, suspendarea in ipoteza prevazuta la art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii se poate dispune de catre angajator ca urmare a plangerii penale pe care tot acesta o formuleaza impotriva salariatului; prin urmare, de vointa angajatorului depinde, deopotriva, cauza suspendarii contractului individual de munca si instituirea acestei masuri;
  • respectarea garantiilor de obiectivitate si de temeinicie ale deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi, astfel, in mod facil pusa sub semnul indoielii, de vreme ce lasa aprecierea temeiului de suspendare, in intregime, la dispozitia angajatorului ale carui decizii sunt susceptibile a fi calificate drept subiective si, uneori, chiar abuzive;
  • reglementarea cauzelor de suspendare nu poate lasa deschisa posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori netemeinice, pentru ca protectia dreptului la munca presupune, intre altele, ca restrangerea exercitiului acestui drept sa respecte cerintele impuse de art. 53 alin. (2) din Constitutie referitoare la proportionalitate, si nu doar asigurarea unor masuri cu caracter reparator (i.e. posibilitatea reluarii de catre salariat a activitatii anterioare si acordarea de despagubiri) ori a unor solutii alternative (i.e. posibilitatea salariatului de a ocupa un alt loc de munca pe perioada suspendarii).
    Sursa: vasslawyers.eu

CC a admis excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea fondului funciar

În Monitorul Oficial nr. 175 din 13 martie 2015 a fost publicată Decizia nr. 13 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (11) şi (13) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, art. 78 alin. (12) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 în forma anterioară modificărilor aduse prinLegea nr. 86/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a dispoziţiilor art. 3 lit. e), art. 4 alin. (1) în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014 şi art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Prin Încheierea din 17 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.359/210/2013, Tribunalul Arad — Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a dispoziţiilor art. 3 lit. e), art. 4 alin. (1) şi art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013. Excepţia a fost ridicată de Maria Pirtea şi Cornel Pirtea într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei civile prin care s-a respins plângerea împotriva încheierii de carte funciară de respingere a cererii de reexaminare a unei alte încheieri. Prin cererea iniţială formulată de autorii excepţiei se solicita Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad — Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Chişineu-Criş modificarea categoriei de folosinţă a unui teren din „păşune” în „arabil”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că dispoziţiile art. 20 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 [prin care au fost introduse alin. (11)—(13) în art. 78 din Legea fondului funciar nr. 18/1991] precum şi cele ale art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, contravin principiului neretroactivităţii legii deoarece stabilesc interdicţia schimbării categoriei de folosinţă a pajiştilor înregistrate ca atare în Registrul agricol la data de 1 ianuarie 2007, după mai mult de 6 ani de la data respectivă. Or, în perioada scursă de la data de 1 ianuarie 2007 şi până la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013, în Registrul agricol s-au putut înregistra, în condiţii de deplină legalitate, schimbări ale categoriei de folosinţă din „pajişte” în „arabil”. În măsura în care aceste înregistrări în Registrul agricol s-au efectuat înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013, în lumina noilor reglementări, sunt lovite de nulitate absolută.

Curtea Constituţională:

A admis excepţia de neconstituţionalitate formulată de Maria Pirtea şi Cornel Pirtea în Dosarul nr. 1.359/210/2013 al Tribunalului Arad — Secţia civilă şi a constatat că prevederile art. 78 alin. (11) şi (13) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituţionale în măsura în care schimbarea categoriei de folosinţă a pajiştilor în Registrul agricol se realizează de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

A admis excepţia de neconstituţionalitate, formulată de aceiaşi autori în dosarul aceleiaşi instanţe, şi a constatat că prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, sunt constituţionale în măsura în care obligaţia de menţinere în categoria de folosinţă a pajiştilor incumbă deţinătorilor de pajişti înregistrate ca atare în Registrul agricol la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013.

A respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, formulată de aceiaşi autori în dosarul aceleiaşi instanţe, şi a constatat că prevederile art. 78 alin. (12) din Legea nr. 18/1991, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014,art. 3 lit. e) şi art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Sursa: infolegal.ro

Legea 85/2006 privind procedura insolventei este neconstitutionala

Procedura de desfacere, de urgenta, a contractelor individuale de munca ale angajatilor de catre administratorul judiciar, imediat dupa deschiderea procedurii de insolventa, a fost declarata neconstitutionala, marti,de judecatorii CC.

Plenul Curtii Constitutionale a decis ca prevederile articolului 86 alineatul 6, teza intai din Legea 85/2006 privind procedura insolventei sunt neconstitutionale.

„De asemenea, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sunt constitutionale, in raport cu criticile formulate”, conform deciziei Curtii Consitutionale.
Surse din cadrul CC au declarat, pentru Mediafax, ca in cazul societatilor aflate in insolventa, salariatii puteau fi concediati fara a fi in prealabil consultati. Astfel, marti, judecatorii CC au stabilit ca personalul angajat are dreptul la consultare inainte de concediere.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de mai multi angajati ai Filialei Hidroelectrica Hidrosind, in cadrul a 11 dosare inregistrate pe rolul Curtii Constitutionale.Toate aceste cauze au fost reunite, judecatorii luand in discutie aceasta exceptie in sedinta de marti.

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de catre administratorul judiciar/lichidator, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare”, potrivit articolului 86 alineatul 6 din Legea insolventei. Astfel, judecatorii constitutionali au stabilit ca numai teza intai a acestui articol de lege este neconstitutionala, cea de-a doua teza respectand Legea fundamentala.

Sursa: Incont.ro

Curtea Constituțională: Orice martor care vrea să denunțe o infracțiune gravă va beneficia de o reducere a propriei pedepse

Curtea Constituțională a României a decis joi că este neconstituțională excluderea de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei în cazul persoanei care are calitate de martor și care nu a comis o infracțiune gravă.

Curtea ar fi constatat, potrivit unor surse judiciare, că trebuie să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei persoanele care au calitate de martori, indiferent dacă au comis o infracțiune gravă sau nu, și care prin declarațiile lor furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Plenul Curții a luat, joi, în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.19 din Legea nr.682/ 2002 privind protecția martorilor, potrivit cărora: ”Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct.1 și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

„Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă reglementată de art.19 din Legea nr.682/ 2002, care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitate de martor, în sensul art.2 lit. a pct.1 din lege, și care nu a comis o infracțiune gravă, este neconstituțională”, se arată într-un comunicat al CCR transmis joi Agerpres.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

Argumentațiile reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Sursa: Agerpres

Motivarea CCR referitoare la neconstitutionalitatea legii securitatii cibernetice

CCR a dat publicitatii marti motivele pentru care a declarat, pe 21 ianuarie, ca fiind neconstitutionala, Legea privind securitatea cibernetica. Legea privind securitatea cibernetica incalca prevederile constitutionale privind statul de drept si principiul legalitatii, precum si cele privind viata intima, familiala si privata, respectiv secretul corespondentei, sustine Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR).

Motivul invocat de CCR este faptul ca autoritatea nationala in domeniul securitatii cibernetice ar trebui sa fie un organism civil, pentru a garanta aceste drepturi, si nu Centrul National de Securitate Cibernetica (CNSC), care functioneaza deja in cadrul SRI, cu personal militar.

Extras din decizia pe care o puteti consulta integral aici:

CURTEA, examinand obiectia de neconstitutionalitate, raportul judecatorului-raportor, punctele de vedere ale Presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, dispozitiile Legii privind securitatea cibernetica a Romaniei, precum si prevederile Constitutiei, retine urmatoarele:

Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit. a) din Constitutie si ale art.1, art.10, art.15, art.16 si art.18 din Legea nr.47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor legale criticate.

Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum rezulta din sesizarea formulata, il constituie dispozitiile Legii privind securitatea cibernetica a Romaniei.

Dispozitiile constitutionale pretins a fi incalcate sunt cele ale art.1 alin.(3) si (5) referitoare la statul de drept si obligatia respectarii legii si a suprematiei Constitutiei, art.23 alin.(1) referitor la inviolabilitatea libertatii individuale si a sigurantei persoanei, art.26 privind viata intima, familiala si privata, art.28 privind secretul corespondentei, precum si cele ale art.148 referitor la integrarea in Uniunea Europeana.

Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca Legea privind securitatea cibernetica a Romaniei, care are ca scop completarea cadrului legislativ in materia securitatii nationale, a fost initiata de Guvernul Romaniei si, ulterior, adoptata de Parlament in data de 19 decembrie 2015. In „Expunerea de motive” care insoteste legea, Guvernul afirma ca, „prin adoptarea acestuia act normativ, Romania va continua sa transmita semnale puternice de racordare la realitatile internationale, fiind pe deplin constienta de necesitatea armonizarii cu demersurile similare ale statelor europene”, in lipsa unei atare reglementari, „tara noastra nu-si va putea armoniza demersurile pe dimensiunea securitatii cibernetice cu cele ale partenerilor sai din Uniunea Europeana si NATO, demersuri necesare unei abordari coerente si suficiente a provocarilor si oportunitatilor spatiului cibernetic”.

Cu privire la aspectele invocate, Curtea ia act de faptul ca, la nivel european, in temeiul art.114 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, a fost initiata procedura legislativa ordinara de adoptare a unei directive privind masuri de asigurare a unui nivel comun ridicat de securitate a retelelor si a informatiei in Uniune – Directiva NIS (Network and Information Security). Initiativa apartine Comisiei Europene, care la data de 7 februarie 2013 a transmis propunerea de directiva Consiliului si Parlamentului European. Propunerea de directiva a parcurs procedura primei lecturi in Parlamentul European, unde a fost adoptata cu modificari, la data de 13 martie 2014. La 10 iunie 2014, Comisia Europeana a exprimat un acord partial cu privire la modificarile Parlamentului. Prin urmare, la data solutionarii cauzei deduse judecatii Curtii Constitutionale, nu exista la nivelul Uniunii Europene un act normativ in vigoare cu privire la securitatea cibernetica.

Cu toate acestea, Curtea apreciaza relevante pentru domeniul de reglementare cateva aspecte retinute la nivelul institutiilor Uniunii cu privire la domeniul cercetat. Astfel, potrivit „Expunerii de motive” a directivei, necesitatea adoptarii actului normativ european consta, pe de o parte, in asigurarea rezilientei si stabilitatii retelelor si a sistemelor informatice, care sunt esentiale pentru definitivarea pietei digitale unice si pentru buna functionare a pietei interne si, pe de alta parte, in asigurarea unei capacitati si a unei pregatiri similare la nivelul statelor membre de natura sa ofere o securitate globala a retelelor si a informatiei in cadrul sistemelor interconectate.

Directiva propusa vizeaza urmatoarele obiective: in primul rand, solicita tuturor statelor membre sa se asigure ca este instituit un nivel minim de capacitati nationale prin infiintarea autoritatilor competente in materie de retele si sisteme informatice., sa creeze echipe de interventie in caz de urgenta informatica (Computer Emergency Response Teams – CERT) si sa adopte strategii nationale privind securitatea cibernetica si planurile nationale de cooperare in domeniul vizat; in al doilea rand, autoritatile nationale competente trebuie sa coopereze in cadrul unei retele care sa permita o coordonare sigura si eficace, inclusiv schimbul coordonat de informatii la nivelul U.E., pentru a contracara amenintarile si incidentele in materie de securitate cibernetica, pe baza planului european de cooperare in domeniu; in al treilea rand, conform modelului Directivei-cadru privind comunicatiile electronice, propunerea urmareste sa asigure dezvoltarea unei culturi a gestionarii riscurilor si partajarea informatiilor de catre sectoarele public si privat.

De asemenea, Curtea retine considerentul 41 al preambulului directivei care prevede ca „Prezenta directiva respecta drepturile fundamentale si principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, in special dreptul la respectarea vietii private si a secretului comunicatiilor, dreptul la protectia datelor cu caracter personal, libertatea de a desfasura o activitate comerciala, dreptul de proprietate, dreptul la o cale de atac eficienta in fata unei instante judecatoresti si dreptul de a fi ascultat.

Sursa: infolegal.ro

CCR a admis in parte obiectia de neconstitutionalitate referitoare la modificarile aduse OUG 115/2013

Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.a) din Constitutia Romaniei si al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, s-a intrunit miercuri, 14 ianuarie, pentru a solutiona, in cadrul controlului anterior promulgarii, sesizarea formulata de Presedintele Romaniei, Traian Basescu, referitoare la neconstitutionalitatea dispozitiilor Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.115/2013 pentru instituirea unui nou termen in care sa se finalizeze situatia prevazuta la art.6 alin.(1) din Legea nr.165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, precum si pentru prorogarea unor termene.

In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis, in parte, obiectia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. IV din Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.115/2013 pentru instituirea unui nou termen in care sa se finalizeze situatia prevazuta la art.6 alin.(1) din Legea nr.165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, precum si pentru prorogarea unor termene sunt neconstitutionale.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru.

Argumentatiile retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Sursa: infolegal.ro

Acte normative și decizii ale Curții Constituționale de interes pentru domeniul dreptului muncii și securității sociale

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2015 au fost publicate o serie de acte normative și decizii ale Curții Constituționale de interes pentru domeniul dreptului muncii și securității sociale.

  • Decizia Curții Constituționale nr. 608 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, precum și ale art. 23 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
  • Decizia Curții Constituționale nr. 637 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
  • Ordinul  Ministerului Educației Naționale nr. 5144 din 15 decembrie 2014 privind organizarea și desfășurarea simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2014-2015.

Sursa: monitoruloficial.ro

Decizia nr. 569/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedura civila

Decizia nr. 569/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă

Augustin Zegrean – preşedinte
Toni Greblă – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ştefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Puskas Valentin Zoltan – judecător
Tudorel Toader – judecător
Andreea Costin – magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Luisa Şadi în Dosarul nr. 2.252/290/2013 al Tribunalului Caraş-Severin – Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 375D/2014.
2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Ovidiu Şadi, doamna avocat Sabo Loredana Eleonora, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii Ovidiu Şadi, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror stabilire intră în competenţa legiuitorului potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. Faptul că hotărârea prin care instanţa se declară necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. Mai susţine că, potrivit art. 129 din Constituţie, părţile pot exercita căile de atac în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că reglementarea căilor de atac este lăsată la latitudinea legiuitorului. Acesta poate excepta de la exercitarea căilor de atac anumite hotărâri judecătoreşti, atunci când consideră că se impune. În continuare arată că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Precizează că au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate critici asemănătoare, Curtea Constituţională statuând, în mod constant, că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale. Depune note de şedinţă.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că procedura instituită de norma legală criticată nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural. Eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de declinare a competenţei judecării cauzei nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece caracterul irevocabil al hotărârii de declinare a competenţei nu vizează fondul cauzei. Menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014. 

C U R T E A, 

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 16 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.252/290/2013, Tribunalul Caraş-Severin – Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Luisa Şadi într-o cauză privind soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate către o altă instanţă.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă aduce atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece, potrivit prevederilor de lege criticate, nu poate beneficia de două grade de jurisdicţie. De asemenea, apreciază că reglementarea legală este neconstituţională, deoarece aduce atingere art. 124 alin. (2) din Constituţie, dreptului la apărare şi principiului exercitării căilor de atac, principiu care trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, iar nu în sensul suprimării acesteia. În opinia autoarei excepţiei se încalcă şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece prevederile de lege criticate sunt de imediată aplicare, inclusiv în procesele în curs de soluţionare, şi au ca efect privarea persoanei interesate de calea de atac a recursului, deşi anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă exista această cale de atac. În acest context, apreciază că se creează o discriminare între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie, în raport cu ceilalţi participanţi la actul de justiţie care aveau la dispoziţie calea de atac a recursului. Astfel, drepturile fundamentale menţionate sunt restrânse fără respectarea condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Totodată, mai arată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, faptele contravenţionale se subsumează noţiunii de „acuzaţie în materie penală” în sensul art. 6 din Convenţie. Contravenienţii ar trebui, astfel, să beneficieze de toate drepturile specifice materiei penale, inclusiv posibilitatea contestării hotărârii judecătoreşti pronunţate în fond. Din această perspectivă apreciază că prevederile de lege criticate aduc atingere atât dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor, cât şi celor ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la aceeaşi Convenţie.
7. Tribunalul Caraş-Severin – Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A, 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse, susţinerile reprezentantului părţii Ovidiu Şadi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins: „Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.”
13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, art. 129 privind folosirea căilor de atac şi art. 148 privind principiul aplicării prioritare a actelor obligatorii ale Uniunii Europene. De asemenea, este invocată şi încălcarea art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie, art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 2 paragraful 1 privind dreptul la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Mai invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 21 februarie 1975, 16 decembrie 1992, 21 februarie 1984, 7 octombrie 1988 şi 2 septembrie 1998, pronunţate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, Edwards împotriva Regatului Unit, Ozturk împotriva Germaniei, Salabiaku împotriva Franţei şi Lauko împotriva Slovaciei.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, respectiv prin Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
15. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, în materia excepţiei de necompetenţă, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declara necompetentă. O atare soluţie era prevăzută de art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 şi prevedea că, în situaţia în care instanţa se declara necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Această soluţie legislativă a fost modificată prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, fiind preluată şi în noul Cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 132 alin. (3), text de lege criticat în prezenta cauză.
16. În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Asupra excepţiei de necompetenţă instanţa se pronunţă înainte de a se aborda fondul litigiului şi înainte de a se soluţiona alte excepţii, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanţa se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autoarea excepţiei, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, şi anume admiterea excepţiei de necompetenţă şi, implicit, declinarea competenţei instanţei de judecată, situaţie în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac.
17. În legătură cu acest aspect, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece sunt de imediată aplicare, inclusiv în procesele în curs de soluţionare, şi au ca efect privarea persoanei interesate de calea de atac a recursului, deşi, anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă, exista această cale de atac. O atare împrejurare creează, totodată, şi o situaţie discriminatorie între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie, în raport cu ceilalţi participanţi la actul de justiţie, care aveau la dispoziţie calea de atac a recursului.
18. În legătură cu această critică, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate se aplică în mod egal, fără privilegii şi fără discriminări, faţă de toate persoanele care au depus cereri de chemare în judecată după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Prin urmare, nu este încălcat principiul neretroactivităţii.
19. De altfel, Curtea a reţinut că autoarea excepţiei îşi fundamentează critica de neconstituţionalitate pornind de la modalitatea de reglementare în timp a unui incident procedural, şi anume excepţia de necompetenţă, raportându-se la reglementarea anterioară din Codul de procedură civilă, potrivit căreia, dacă instanţa se declara necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Astfel, autoarea excepţiei deduce pretinsa neconstituţionalitate a textului de lege criticat prin raportare la o soluţie legislativă anterioară, care nu mai este în vigoare şi care nu îi este aplicabilă.
20. Referitor la pretinsa discriminare instituită prin textul de lege criticat, dedusă din perspectiva succesiunii în timp a normelor care reglementează modalitatea de soluţionare a excepţiei de necompetenţă, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări.
21. Curtea a reţinut, de asemenea, că autoarea excepţiei susţine contrarietatea prevederilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă faţă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece, potrivit acestor prevederi de lege, nu poate beneficia de două grade de jurisdicţie. Curtea a reţinut că această critică este neîntemeiată, având în vedere faptul că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural, de stabilire a instanţei competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanţa îl poate reţine în hotărârea de declinare fiind propria necompetenţă materială sau teritorială.
22. Curtea, prin decizia menţionată, a apreciat că intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că hotărârea instanţei de declinare a competenţei este rezultatul unui act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte desfăşurarea în condiţii de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanţa necompetentă sunt nule.
23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
24. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acestea, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”, iar potrivit art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.” Prin urmare, sunt supuse recursului acele hotărâri judecătoreşti expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituţie prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părţile interesate şi Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege.
25. Totodată, Curtea observă că, în ceea ce priveşte invocarea dreptului la dublu grad de jurisdicţie, acest drept, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este recunoscut doar în materie penală, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă controlului de constituţionalitate.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ 

În numele legii 

D E C I D E: 

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Luisa Şadi în Dosarul nr. 2.252/290/2013 al Tribunalului Caraş-Severin – Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin – Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2014.

Sursa: http://lege5.ro/

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,
Andreea Costin

Exceptia de neconstitutionalitate referitoare la prevederi din Legea 161/2003, dezbatuta azi de CCR

Curtea Constitutionala (CC) reia marti dezbaterile cu privire la articolul din Legea 161/2003 in baza caruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai multi alesi locali, intre care si pe castigatorul alegerilor prezidentiale Klaus Iohannis. Judecatorii CC au stabilit repunerea pe rol a cauzei privind respectivul articol intrucat s-a decis ca este nevoie de dezbateri suplimentare.

CC a cerut informatii suplimentare de la Curtea de Apel Constanta, unde a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, in procesul de incompatibilitate al primarului din Tuzla.

Textul de lege care va fi dezbatut de judecatori este articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, care prevede ca alesii locali sunt incompatibili daca ocupa si functii in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local sau sunt reprezentanti ai statului in adunarile generale ale unor societati comerciale de interes national.

“Functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila cu (…) functia de reprezentant al unitatii administrativ-teritoriale in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului in adunarea generala a unei societati comerciale de interes national”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.

Articolul de lege a fost analizat in 7 octombrie de judecatorii constitutionali, care au amanat atunci pronuntarea unei solutii pana la 3 noiembrie. In 3 noiembrie, insa, CC a stabilit ca dezbaterile in acest caz trebuie reluate, motiv pentru care au acordat un nou termen in acest caz pentru marti.

Sursa: mediafax.ro