Arhive etichetă: Codul de procedură penală

DNA: Modificarea legii avocaturii ar face nule unele probe deja administrate

Modificarea Legii avocaturii ar avea drept consecinţă nulitatea unor probe deja administrate

Adoptarea modificărilor la legea avocaturii „ar avea drept consecinţă nulitatea unor probe deja administrate în dosarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aflate atât în faza de urmărire penală, cât şi pe rolul instanţelor de judecată”, se arată într-un răspuns transmis, ieri, hotnews.ro de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit acestuia, adoptarea modificărilor ar crea o exceptare a unor categorii profesionale de la aplicarea dispoziţiilor Codului de Procedură Penală care trebuie să se aplice tuturor persoanelor, indiferent de profesia pe care o exer­cită. Plenul Senatului ar urma să voteze astăzi o serie de modificări propuse la legea organizării şi exercitării profesiei de avocat.

Printre marii beneficiari ai modificărilor propuse la legea avo­caturii ar fi Dan Şova şi Victor Ponta, cercetaţi în calitate de avocaţi, sau avocatul Doru Boştină, trimis în judecată de DNA.

„Adoptarea unor astfel de modificări ar crea o exceptare a unor categorii profesionale de la aplicarea dispoziţiilor Codului de Procedură Penală care trebuie să se aplice tuturor persoanelor, indiferent de profesia pe care o exercită.

Actualul Cod de Procedură Penală asigură suficiente garanţii privind exer­citarea activităţii de avocat, precum şi confidenţialitatea relaţiei avocat-client. În prezent, activităţile care determină efectuarea unor percheziţii sau alte acţiuni investigative la sediul unor cabinete de avocatură se pot realiza doar atunci ”când exis­tă date că avocatul săvârşeşte sau pregăteşte comiterea unei infracţiuni” , astfel de măsuri fiind exercitate cu controlul prealabil al judecătorului.

Adoptarea unui astfel de proiect ar avea drept consecinţă nulitatea unor probe deja administrate în dosarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aflate atât în faza de urmărire penală, cât şi pe rolul instanţelor de judecată”, se arată în răspunsul remis hotnews.ro

Sursa: Curierul National

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat discutarea modificărilor la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală

Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica, deputat PSD, a anunţat în şedinţa comisiei că modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală nu vor mai fi discutate marţi, deoarece s-a schimbat programul.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, luni, discutarea celor 22 de proiecte de lege de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, fără să stabilească un termen pentru dezbaterea lor, transmite Mediafax.ro.

Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica, deputat PSD, a anunţat în şedinţa comisiei că modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală nu vor mai fi discutate marţi, deoarece s-a schimbat programul.

„Nu se va discuta mâine (marţi – n.r.) pachetul privind modificările propuse pe Codul Penal şi pe Codul de Procedură Penală datorită faptului că s-a modificat programul, la ora 12.00 avem plen reunit şi vom anunţa o dată ulterioară când vor reintra în discuţia Comisiei juridice”, a spus Nica.

Comisia nu a stabilit un termen pentru discutarea acestor proiecte.

Propunerile de modificare a Codului Penal nu au fost acceptate luni de membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Aceştia au dat aviz negativ celor peste 20 de propuneri.

Sursa: http://stiri.tvr.ro/

Decizia nr. 569/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedura civila

Decizia nr. 569/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă

Augustin Zegrean – preşedinte
Toni Greblă – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ştefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Puskas Valentin Zoltan – judecător
Tudorel Toader – judecător
Andreea Costin – magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Luisa Şadi în Dosarul nr. 2.252/290/2013 al Tribunalului Caraş-Severin – Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 375D/2014.
2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Ovidiu Şadi, doamna avocat Sabo Loredana Eleonora, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii Ovidiu Şadi, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror stabilire intră în competenţa legiuitorului potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. Faptul că hotărârea prin care instanţa se declară necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. Mai susţine că, potrivit art. 129 din Constituţie, părţile pot exercita căile de atac în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că reglementarea căilor de atac este lăsată la latitudinea legiuitorului. Acesta poate excepta de la exercitarea căilor de atac anumite hotărâri judecătoreşti, atunci când consideră că se impune. În continuare arată că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Precizează că au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate critici asemănătoare, Curtea Constituţională statuând, în mod constant, că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale. Depune note de şedinţă.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că procedura instituită de norma legală criticată nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural. Eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de declinare a competenţei judecării cauzei nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece caracterul irevocabil al hotărârii de declinare a competenţei nu vizează fondul cauzei. Menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014. 

C U R T E A, 

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 16 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.252/290/2013, Tribunalul Caraş-Severin – Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Luisa Şadi într-o cauză privind soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate către o altă instanţă.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă aduce atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece, potrivit prevederilor de lege criticate, nu poate beneficia de două grade de jurisdicţie. De asemenea, apreciază că reglementarea legală este neconstituţională, deoarece aduce atingere art. 124 alin. (2) din Constituţie, dreptului la apărare şi principiului exercitării căilor de atac, principiu care trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, iar nu în sensul suprimării acesteia. În opinia autoarei excepţiei se încalcă şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece prevederile de lege criticate sunt de imediată aplicare, inclusiv în procesele în curs de soluţionare, şi au ca efect privarea persoanei interesate de calea de atac a recursului, deşi anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă exista această cale de atac. În acest context, apreciază că se creează o discriminare între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie, în raport cu ceilalţi participanţi la actul de justiţie care aveau la dispoziţie calea de atac a recursului. Astfel, drepturile fundamentale menţionate sunt restrânse fără respectarea condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Totodată, mai arată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, faptele contravenţionale se subsumează noţiunii de „acuzaţie în materie penală” în sensul art. 6 din Convenţie. Contravenienţii ar trebui, astfel, să beneficieze de toate drepturile specifice materiei penale, inclusiv posibilitatea contestării hotărârii judecătoreşti pronunţate în fond. Din această perspectivă apreciază că prevederile de lege criticate aduc atingere atât dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor, cât şi celor ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la aceeaşi Convenţie.
7. Tribunalul Caraş-Severin – Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A, 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse, susţinerile reprezentantului părţii Ovidiu Şadi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins: „Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.”
13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, art. 129 privind folosirea căilor de atac şi art. 148 privind principiul aplicării prioritare a actelor obligatorii ale Uniunii Europene. De asemenea, este invocată şi încălcarea art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie, art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 2 paragraful 1 privind dreptul la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Mai invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 21 februarie 1975, 16 decembrie 1992, 21 februarie 1984, 7 octombrie 1988 şi 2 septembrie 1998, pronunţate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, Edwards împotriva Regatului Unit, Ozturk împotriva Germaniei, Salabiaku împotriva Franţei şi Lauko împotriva Slovaciei.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, respectiv prin Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
15. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, în materia excepţiei de necompetenţă, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declara necompetentă. O atare soluţie era prevăzută de art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 şi prevedea că, în situaţia în care instanţa se declara necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Această soluţie legislativă a fost modificată prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, fiind preluată şi în noul Cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 132 alin. (3), text de lege criticat în prezenta cauză.
16. În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Asupra excepţiei de necompetenţă instanţa se pronunţă înainte de a se aborda fondul litigiului şi înainte de a se soluţiona alte excepţii, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanţa se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autoarea excepţiei, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, şi anume admiterea excepţiei de necompetenţă şi, implicit, declinarea competenţei instanţei de judecată, situaţie în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac.
17. În legătură cu acest aspect, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece sunt de imediată aplicare, inclusiv în procesele în curs de soluţionare, şi au ca efect privarea persoanei interesate de calea de atac a recursului, deşi, anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă, exista această cale de atac. O atare împrejurare creează, totodată, şi o situaţie discriminatorie între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie, în raport cu ceilalţi participanţi la actul de justiţie, care aveau la dispoziţie calea de atac a recursului.
18. În legătură cu această critică, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate se aplică în mod egal, fără privilegii şi fără discriminări, faţă de toate persoanele care au depus cereri de chemare în judecată după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Prin urmare, nu este încălcat principiul neretroactivităţii.
19. De altfel, Curtea a reţinut că autoarea excepţiei îşi fundamentează critica de neconstituţionalitate pornind de la modalitatea de reglementare în timp a unui incident procedural, şi anume excepţia de necompetenţă, raportându-se la reglementarea anterioară din Codul de procedură civilă, potrivit căreia, dacă instanţa se declara necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Astfel, autoarea excepţiei deduce pretinsa neconstituţionalitate a textului de lege criticat prin raportare la o soluţie legislativă anterioară, care nu mai este în vigoare şi care nu îi este aplicabilă.
20. Referitor la pretinsa discriminare instituită prin textul de lege criticat, dedusă din perspectiva succesiunii în timp a normelor care reglementează modalitatea de soluţionare a excepţiei de necompetenţă, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări.
21. Curtea a reţinut, de asemenea, că autoarea excepţiei susţine contrarietatea prevederilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă faţă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece, potrivit acestor prevederi de lege, nu poate beneficia de două grade de jurisdicţie. Curtea a reţinut că această critică este neîntemeiată, având în vedere faptul că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural, de stabilire a instanţei competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanţa îl poate reţine în hotărârea de declinare fiind propria necompetenţă materială sau teritorială.
22. Curtea, prin decizia menţionată, a apreciat că intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că hotărârea instanţei de declinare a competenţei este rezultatul unui act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte desfăşurarea în condiţii de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanţa necompetentă sunt nule.
23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
24. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acestea, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”, iar potrivit art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.” Prin urmare, sunt supuse recursului acele hotărâri judecătoreşti expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituţie prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părţile interesate şi Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege.
25. Totodată, Curtea observă că, în ceea ce priveşte invocarea dreptului la dublu grad de jurisdicţie, acest drept, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este recunoscut doar în materie penală, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă controlului de constituţionalitate.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ 

În numele legii 

D E C I D E: 

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Luisa Şadi în Dosarul nr. 2.252/290/2013 al Tribunalului Caraş-Severin – Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin – Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2014.

Sursa: http://lege5.ro/

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,
Andreea Costin

OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

În Monitorul Oficial nr. 911 din 15 decembrie a.c. a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

În extras

Art. I

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 207, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

„(7) Judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, verifică, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile alin. (2)–(5) se aplică în mod corespunzător.“

2. La articolul 208, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) În tot cursul judecăţii, instanţa verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile art. 207 alin. (3)–(5) se aplică în mod corespunzător.“

3. După articolul 215, se introduce un nou articol, articolul 2151, cu următorul cuprins:

„Art. 2151.

Durata controlului judiciar

(1) În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile.

(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile.

(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

(4) Ordonanţa procurorului prin care, în condiţiile alin. (2) sau (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar se comunică în aceeaşi zi inculpatului.

(5) Împotriva ordonanţei procurorului prin care, în condiţiile prevăzute de alin. (2) şi (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător.

(6) În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depăşească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani.

(7) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile.

(8) În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.

(9) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (8), instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condiţiile legii.“

4. La articolul 216, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Dispoziţiile art. 212–2151 se aplică în mod corespunzător.“
Sursa: legalis.ro

Curtea Constitutionala a admis exceptii de neconstitutionalitate referitoare la Codul fiscal si Codul de procedura penala

In zilele de 11 si 12 noiembrie 2014, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.d) din Constitutia Romaniei si al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere mai multe dosare, avand ca obiect exceptii de neconstitutionalitate ale unor articole din , nationale, respectiv .

Lista concluziilor:

I. Cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.77¹ alin.(6) teza finala din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal sunt constitutionale in masura in care legea nu-l obliga pe cumparatorul adjudecatar sa faca dovada platii impozitului datorat de instrainatorul debitor pentru a-si putea inscrie in cartea funciara dreptul sau de proprietate.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei care a sesizat Curtea Constitutionala, respectiv Judecatoria Cornetu.

II. Cu unanimitate de voturi:

1. A admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislativa cuprinsa in art.341 alin.(10) din Codul de procedura penala, potrivit careia judecatorul de camera preliminara se pronunta „fara participarea procurorului si a inculpatului”, este neconstitutionala;

2. A admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.344 alin.(4) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale;

3. A admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislativa cuprinsa in art.345 alin.(1) si in art.346 alin.(1) din Codul de procedura penala, potrivit careia judecatorul de camera preliminara se pronunta „fara participarea procurorului si a inculpatului”, este neconstitutionala;

4. A admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.347 alin.(3) raportate la cele ale art.344 alin.(4), art.345 alin.(1) si art.346 alin.(1) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale.

Deciziile sunt definitive si general obligatorii si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantelor care au sesizat Curtea Constitutionala, respectiv Tribunalul Galati – Sectia penala si Tribunalul Militar Cluj.

Argumentatiile retinute in motivarea solutiilor pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziilor, care se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

III. In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.9 alin.(2) teza intai din Legea invatamantului nr.84/1995 si dispozitiile art.18 alin.(2) teza intai din Legea educatiei nationale nr.1/2011 sunt neconstitutionale.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei care a sesizat Curtea Constitutionala, respectiv Judecatoria Buzau-Sectia civila.

Argumentatiile retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Sursa: infolegal.ro

Ref.: Decrete semnate de președintele României, domnul Traian Băsescu, vineri, 19 iulie a.c.

Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 19 iulie a.c., următoarele decrete:

• Decret pentru promulgarea Legii privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social;
• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului;
• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale;
• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 3/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor;
• Decret pentru promulgarea Legii privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune;
• Decret pentru promulgarea Legii privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
• Decret pentru promulgarea Legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
Decret privind promulgarea Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, care va deveni Legea nr. 255/2013 (se asteapta publicarea in Monitorul Oficial)

Legea nr. 255/2013 modifică, completează sau abrogă, de la data de 1 februarie 2014, şi următoarele acte normative:
1. Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României
2. Legea nr. 31/1990 – Legea societăţilor
3. Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale
4. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
5. Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României
6. Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii
7. Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie
8. Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale
9. Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
10. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
11. Legea nr. 21/1996 – Legea concurenţei
12. Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari
13. Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului
14. Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora
15. Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante
16. Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici
17. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
18. Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie
19. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
20. Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
21. O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic
22. O.U.G. nr. 244/2000 privind siguranţa barajelor
23. O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală
24. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
25. O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române
26. O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României
27. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
28. Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
29. Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
30. Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii
31. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism
32. Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor
33. O.U.G. nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoa-nelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
34. O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie
35. O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
36. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
37. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii
38. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
39. Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval
40. Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României
41. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
42. O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare
43. O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
44. Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor
45. Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar
46. Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
47. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
48. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
49. Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
50. Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare
51. Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
52. Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului
53. Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române
54. Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
55. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
56. O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială
57. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
58. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României
59. Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
60. Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
61. O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă
62. O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
63. Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României
64. O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
65. Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive
66. Legea nr. 46/2008 – Codul silvic
67. Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
68. Legea nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă
69. Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare
70. O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
71. Legea nr. 155/2010 – Legea poliţiei locale
72. Legea nr. 259/2010 a siguranţei digurilor
73. Legea nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF
74. Legea nr. 62/2011 – Legea dialogului social
75. Legea nr. 55/2012 privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliţie (Europol)
76. Legea nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice
77. Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale
Sursa: www.presidency.ro/