Arhive etichetă: CJUE

Avocat CJUE: Cetațenii UE care merg să lucreze în alte state membre pot pierde anumite prestații sociale

În opinia avocatului general Melchior Wathelet, cetățenii Uniunii care se deplasează într-un stat membru a cărui cetățenie nu o au pentru a căuta un loc de muncă pot fi excluși de la beneficiul anumitor prestații sociale. Acesta este concluzia avocatului în în cauza C-67/14 Jobcenter Berlin Neukölln/Nazifa, Sonita, Valentina și Valentino Alimanovic

Totuși, atunci când persoana în cauză a desfășurat deja o activitate salariată, nu i se poate refuza acordarea unor astfel de prestații în mod automat, fără o examinare individuală, se precizează în concluzii.

În Hotărârea Dano, Curtea de Justiție a statuat recent că statele membre pot exclude de la beneficiul prestațiilor de asistență socială cetățenii Uniunii care intră pe teritoriul lor fără intenția de a găsi un loc de muncă. Această cauză a vizat prestațiile germane ale asigurării de bază („Grundsicherung”), care urmăresc în special să asigure subzistența beneficiarilor.

În prezenta cauză, Curtea este chemată să se pronunțe asupra problemei dacă astfel de prestații pot fi de asemenea refuzate unui cetățean al Uniunii care este în căutarea unui loc de muncă după ce a fost deja încadrat în muncă pe o anumită perioadă în statul membru gazdă.

Doamna Nazifa Alimanovic și cei trei copii ai săi, Sonita, Valentina și Valentino, au toți cetățenia suedeză. Cei trei copii sunt născuți în Germania în 1994, în 1998 și, respectiv, în 1999. După ce au locuit în străinătate familia a revenit în Germania în iunie 2010. Între această dată și luna mai 2011, adică timp de mai puțin de un an, doamna Alimanovic și fiica sa cea mare, Sonita, au fost active în Germania în posturi de scurtă durată sau ocazionale. De la acel moment, cele două femei nu au mai desfășurat o activitate profesională. De la 1 decembrie 2011 și până la data de 31 mai 2012, ele au primit alocații de subzistență pentru beneficiarii apți de muncă („Arbeitslosengeld II”), iar Valentina și Valentino au beneficiat de alocații sociale pentru beneficiarii inapți de muncă. Ulterior, autoritatea germană competentă, Jobcenter Berlin Neukölln, a încetat să plătească aceste alocații apreciind că, în calitate de solicitanți de muncă străini, doamna Alimanovic și fiica sa cea mare, Sonita, dar și, pe cale de consecință, Valentina și Valentino, erau excluși de la beneficiul alocațiilor în discuție. Astfel, potrivit legiuitorului german, străinii (și membrii familiilor acestora) al căror drept de ședere este justificat numai de căutarea unui loc de muncă nu pot pretinde astfel de prestații. Sesizat cu acest litigiu, Bundessozialgericht (Curtea Federală de Contencios Social, Germania) solicită Curții să stabilească dacă această excludere este compatibilă cu dreptul Uniunii.

În concluziile sale din 26 martie, avocatul general Melchior Wathelet pleacă de la ipoteza potrivit căreia prestațiile în discuție în prezenta cauză, la fel ca în cauza Dano, privesc (cel puțin în mod preponderent) să asigure mijloacele de existență necesare pentru a duce o viață conformă cu demnitatea umană, iar nu (sau, atunci, doar cu titlu subsidiar) să faciliteze accesul pe piața muncii. Rezultă că aceste prestații trebuie calificate drept prestații de asistență socială în sensul directivei „cetățeanul Uniunii”.

Amintind că discriminarea unui cetățean al Uniunii pe motiv de cetățenie sau naționalitate este interzisă, directiva prevede o derogare de la acest principiu în ceea ce privește prestațiile de asistență socială. Astfel, potrivit directivei, un stat membru nu este obligat să acorde dreptul la prestații de asistență socială în timpul primelor trei luni de ședere sau, după caz, în timpul perioadei mai lungi de căutare a unui loc de muncă, pentru cetățenii Uniunii care au intrat pe teritoriul său în acest scop.

Potrivit avocatului general, această excepție trebuie interpretată în mod strict și limitările care decurg din aceasta trebuie să fie legitime. Domnul Wathelet propune așadar să se distingă trei ipoteze.

În primul rând, un resortisant al unui stat membru care intră pe teritoriul unui alt stat membru unde locuiește (de mai puțin de trei luni sau de mai mult de trei luni) fără a urmări obiectivul de a căuta un loc de muncă poate fi în mod legitim, astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea Dano, exclus de la beneficiul prestațiilor de asistență socială, pentru a se menține echilibrul financiar al sistemului național de securitate socială.

În al doilea rând, o astfel de excludere este de asemenea legitimă, din aceleași motive, în ceea ce privește un resortisant al unui stat membru care intră pe teritoriul unui alt stat membru pentru a căuta un loc de muncă.

În schimb, referitor, în al treilea rând, la un resortisant al unui stat membru care locuiește de mai mult de trei luni pe teritoriul unui alt stat membru unde a desfășurat o activitate salariată, avocatul general apreciază că prestațiile în discuție nu îi pot fi refuzate în mod automat.

Este adevărat că un cetățean al Uniunii care a desfășurat pe teritoriul național o activitate profesională timp de mai puțin de un an poate, conform dreptului Uniunii, să își piardă calitatea de lucrător după șase luni de șomaj (în cazul doamnei Alimanovic și a fiicei sale Sonita, acest lucru sa întâmplat în luna decembrie 2011).

Cu toate acestea, este contrar principiului egalității ca un cetățean al Uniunii să fie exclus în mod automat de la beneficiul prestațiilor de asistență socială, precum cele în cauză, după o perioadă de șomaj involuntar de șase luni ulterioară unei activități profesionale de mai puțin de un an fără a permite acestui cetățean să demonstreze existența unei legături reale cu statul membru gazdă.

În această privință, pe lângă elementele care reies din contextul familial (precum școlarizarea copiilor), căutarea unui loc de muncă în mod efectiv și real, pe o perioadă rezonabilă, este un element care poate dovedi existența unei astfel de legături cu statul membru gazdă. Desfășurarea unei activități salariate în trecut sau chiar faptul de a fi găsit un nou loc de muncă ulterior introducerii cererii de acordare a unor prestații sociale ar trebui să fie de asemenea luate în considerare în acest sens.

Dincolo de întrebările adresate de Bundessozialgericht, domnul Wathelet subliniază că, dacă se dovedește că copiii Valentina și Valentino Alimanovic urmează în mod regulat o formă de școlarizare în cadrul unei instituții situate în Germania (ceea ce revine Bundessozialgericht să verifice), ei au – la fel ca mama lor, doamna Alimanovic – un drept de ședere pe teritoriul german în temeiul dreptului Uniunii. Astfel, copiii unui resortisant al unui stat membru care este sau a fost încadrat în muncă în statul membru gazdă și părintele care le asigură în fapt îngrijirea se pot prevala, în acest din urmă stat, de un drept de ședere pentru simplul fapt că dreptul Uniunii6 conferă acestor copii un drept de acces la instruire. Acest drept de ședere nu depinde de condițiile definite în directiva „cetățeanul Uniunii” (printre care figurează mai ales resursele suficiente și asigurarea medicală completă). În aceste condiții, excluderea de la beneficiul prestațiilor de asistență socială prevăzută de legislația germană nu ar fi aplicabilă situației doamnei Alimanovic și nici situației celor doi copii mai mici ai acesteia, întrucât nu privește decât persoanele „al căror drept de ședere este justificat numai de căutarea unui loc de muncă și membrii familiilor acestora”.
Sursa: costelgilca.ro

Dobânda băncii şi comisionul de risc, desființate de o decizie CJUE

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat, joi, într-o cauză foarte importantă pentru procesele dintre clienţi şi bănci pe clauzele abuzive din contractele de credit. Decizia CJUE înclină balanţa în favoarea consumatorilor care au fost afectaţi de formulările ambigue ale băncilor privind calculul dobânzilor, iar comisionul de risc este, practic, desfiinţat.

După doi ani de la înregistrare, CJUE a dat joi soluţia în cauza C-143/13, răpsunzând astfel întrebărilor preliminare trimise de Tribunalul Specializat Cluj într-un litigiu dintre Volksbank România şi doi clienţi ai băncii, familia Matei.

Procesul

Aceştia au luat două credite de la Volksbank în martie 2008, unul de nevoi personale de 8.000 de euro, cu o dobândă fixă de 9%, comision de risc de 0,74% și o DAE de 20,4% – probabil pentru avans – rambursabil în cinci ani, şi unul ipotecar, pentru achiziţia unei locuinţe, de 103.710 franci elveţieni, cu o dobândă anuală de 3,99% şi un comision de risc lunar de 0,22%, la o DAE de 6,94% plătibil în 25 de ani.

Potrivit clauzei 3 litera (d) din condițiile speciale ale celor două contracte, referitoare la caracterul variabil al ratei dobânzii, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutaților noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării“.

Clauza 3.5 din condițiile generale aplicabile contractelor de credit în discuție în litigiul principal, intitulată „comisionul de risc“, prevede că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutații datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului. Valoarea acestor comisioane este stipulată în Clauza 5.

Clienţii au dat în judecată banca, în temeiul prevederilor legii 193/2000, care implementează Directiva 93/13 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori şi au cerut ca cele două clauze să fie eliminate din contract în decembrie 2011, Judecătoria Cluj-Napoca le admite în parte acţiunea şi dispune eliminarea clauzei de dobândă, considerând că este prea vagă şi permite băncii să modifice discreţionar rata dobânzii. Judecătorul respinge, însă, capătul de cerere privind comisionul de risc – devenit comision de administrare din 2010, după implementarea celebrei OUG nr. 50/2010, transpunerea Directivei 2008/48 – considerând că „nu îi revenea acesteia sarcina să aprecieze riscul concret asumat de bancă și nici eficacitatea garanțiilor contractuale“. Decizia este atacată cu apel şi ajunge la Tribunal, care suspendă cauza şi trimite o întrebare către CJUE: se poate pronunţa instanţa naţională asupra clauzelor care definesc elemente de preţ ale contractului, cum sunt cele de dobândă şi comisioane, în condiţiile în care Directiva 93/13 spune că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu se poate raporta nici la definirea obiectului contractului, nici la caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, iar Directiva 2008/48 vorbeşte de costul total al contractului – DAE -, deşi nu se aplică creditelor ipotecare?

Decizia CJUE

Curtea spune că sunt foarte limitate cazurile în care instanţele nu pot aprecia caracterul abuziv al unor clauze contractuale legate de costul contractului, citând aici din Cauza Kásler (C-2014/282). Explicit, doar atunci când este vorba de cuantumul acestor costuri, nu atunci când e vorba de modul în care sunt definite în contract – adică, o instanţă nu poate să spună că o dobândă de 20% este abuzivă doar pentru că este de 20%, dar poate să se pronunţe în privinţa mecanismelor contractuale care au făcut ca dobânda să ajungă la 20%, dacă acestea au fost transparente sau nu, dacă banca a crescut cu de la sine putere dobânda etc. Judecătorii CJUE spun că instanţele se pot pronunţa pe acele clauze care dau dreptul creditorilor să modifice unilateral rata dobânzii, acestea fiind incluse şi pe „lista gri“ din Directivă şi pe „lista neagră“ din legea 193/2000. „(…) aceste clauze par să rămână și în afara domeniului de aplicare al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, din moment ce, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, din dosarul pus la dispoziția Curții pare să reiasă următoarele: caracterul lor abuziv nu este invocat din cauza unei pretinse inadecvări între nivelul modificat al ratei și o oarecare contraprestație furnizată în schimbul acestei modificări, ci din cauza condițiilor și a criteriilor care permit creditorului să efectueze această modificare, în special pentru motivul întemeiat pe „intervenirea unor schimbări semnificative pe piața monetară“, se arată în motivare.

Formularea laxă folosită de Volksbank nu este caracteristică doar acestei bănci. Cele mai multe dintre instituţiile locale de credit au folosit astfel de expresii în contracte pentru a-şi aronda dreptul de a modifica rata dobânzii în orice moment, menţinând astfel controlul costurilor. În unele cazuri, băncile au folosit trimiteri la indicatori de piaţă precum Euribor/Libor/Robor, dar clauzele erau în aşa fel formulate încât nu se obligau să şi ia în calcul aceste variaţii sau nu ofereau un orizont de timp în care le vor lua. Adesea, clienţii „au beneficiat“ de dublări ale ratelor de dobândă, în timp ce referinţele de piaţă scădeau dramatic. Variaţiuni pe aceeaşi temă pot fi întâlnite şi în contractele OTP Bank, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Româneacă, Alpha Bank şi nu numai, bănci care au acum procese cu Protecţia Consumatorului la Tribunalul Bucureşti pentru eliminarea acestor prevederi din toate contractele încheiate. Constatarea CJUE privind dobânzile le va fi de folos consumatorilor, în condiţiile în care unele acţiuni în instanţă iniţiate de aceştia au fost respinse de judecătorii naţionali tocmai din pricina faptului că aceştia fie au considerat că nu au voie să se pronunţe pe aceste clauze, fie nu au găsit ceva neînregulă cu formularea din contracte.

Comisionul de risc

În privinţa comisionului de risc, motivarea CJUE pare a indica o tranşare definitivă a problemei în favoarea consumatorilor, deşi Curtea se opreşte de la a da o soluţie în locul instanţei naţionale – cum, de altfel, nici nu-şi permite să facă. Curtea spune instituția în care acest comision este o parte importantă din nivelul DAE şi din veniturile băncii, aprecierea caracterului său abuziv nu este oprită de lege. Mai mult, spune CJUE, existenţa unei ipoteci indică faptul că acest comision este abuziv, în condiţiile în care nu există contraprestaţie. Acest lucru este întărit şi de redenumirea acestuia în comision de administrare, după intrarea în vigoare a OUG 50.

Paragrafele de mai jos sunt deosebit de importante pentru clienţii VB, viitor debitori ai Băncii Transilvania, dar şi pentru clienţii altor bănci care au plătit astfel de comisioane.

„(…) sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, unele dintre elementele menționate par să indice că obiectul litigiului principal nu privește caracterul adecvat al cuantumului acestui comision față de o oarecare prestație furnizată de creditor, întrucât se susține că creditorul nu furnizează nicio prestație efectivă care să poată constitui contrapartida acestui comision, așa încât nu se poate pune problema caracterului adecvat al comisionului respectiv. În schimb, elementele dosarului de care dispune Curtea par să indice că litigiul principal se axează pe problema motivelor care justifică clauzele vizate și în special pe problema dacă, întrucât impun consumatorului plata unui comision cu un cuantum semnificativ care urmărește să asigure rambursarea împrumutului, în condițiile în care se susține că acest risc este deja garantat printr-o ipotecă și că, în schimbul acestui comision, banca nu furnizează un serviciu real consumatorului în interesul exclusiv al acestuia, aceste clauze trebuie considerate ca fiind abuzive, în sensul articolului 3 din Directiva 93/13“, se arată în motivarea CJUE.

De remarcat că Volksbak a închis litigiul cu clienţii din instanţă, dar Tribunalul a insistat ca CJUE să ofere o soluţie în acest caz, considerând că este de interes pentru ordinea publică. VB a mai închis şi alte litigii pe aceeaşi temă aflate pe rolul CJUE, pentru a evita o soluţie.
Sursa: capital.ro

CJUE: Modul in care statul roman inapoiaza banii incasati ilegal din taxa auto, instituita in 2008, este contrar dreptului UE

Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) in cauza C-331/13 are ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata de Tribunalul Sibiu in cadrul unui litigiu intre Ilie Nicula, pe de o parte, si Administratia Finantelor Publice a Municipiului Sibiu si Administratia Fondului pentru Mediu, pe de alta parte. Litigiul se refera la refuzul autoritatilor de a admite cererea lui Ilie Nicula de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule (denumita in continuare „taxa pe poluare”), perceputa cu incalcarea dreptului Uniunii, se arata in hotararea Curtii.

Mai exact, in 2009, Ilie Nicula a cumparat un autovehicul de ocazie care a fost inmatriculat pentru prima data in Germania, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania, Nicula a platit, in temeiul art. 4 din OUG nr. 50/2008, suma de 5.153 lei cu titlu de taxa pe poluare.

Tribunalul Sibiu a admis actiunea introdusa de Ilie Nicula impotriva Administratiei Fondului pentru Mediu, beneficiara taxei pe poluare, si a dispus rambursarea de catre aceasta a taxei respective, pentru motivul ca ea a fost instituita cu incalcarea articolului 110 TFUE, astfel cum a fost interpretat de Curte in Hotararea Tatu (C‑402/09, EU:C:2011:219). Totusi, instanta a respins actiunea fata de Administratia Finantelor Publice a Municipiului Sibiu, colectoarea taxei.

In urma recursului formulat impotriva sentintei in fata Curtii de Apel Alba Iulia, aceasta a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare primei instante, adica Tribunalului Sibiu, indicand, in vederea noii proceduri de judecata, ca, in litigiile de acest tip, calitate procesuala pasiva in cadrul actiunii in restituirea taxei percepute cu incalcarea dreptului Uniunii nu are numai beneficiarul taxei, ci si colectorul acesteia.

Important! OUG nr. 9/2013 a intrat in vigoare la 15 martie 2013, respectiv dupa reinscrierea cauzei pe rolul Tribunalului Sibiu. Acesta din urma arata ca, in temeiul actului normativ mentionat, taxa pe poluare deja achitata poate fi restituita exclusiv in cazul in care cuantumul ei este mai mare decat cel al timbrului de mediu, restituirea fiind prevazuta limitativ si fiind redusa doar la aceasta eventuala diferenta.

In situatia concreta a lui Ilie Nicula, cuantumul timbrului de mediu pentru autovehiculul in cauza, rezultat din aplicarea OUG nr. 9/2013, este de 8.126,44 lei, in timp ce taxa pe poluare achitata anterior era de 5.153 lei. Potrivit Tribunalului Sibiu, reclamantul din litigiul principal este in eroare cand sustine ca valoarea timbrului de mediu pentru autovehiculul sau ar fi de doar 3.779,74 lei, intrucat, conform articolului 12 alineatul (1) a doua teza din aceeasi ordonanta de urgenta, calculul diferentei de restituit se face pe baza formulei de calcul din aceasta ordonanta (n.r. OUG nr. 9/2013), in care se utilizeaza elementele avute in vedere la momentul inmatricularii autovehiculului in Romania, iar nu pe baza elementelor actuale.

Astfel, potrivit instantei mentionate, in temeiul OUG nr. 9/2013, Ilie Nicula nu este indreptatit sa recupereze taxa pe poluare si dobanzile aferente, suma corelativa fiindu‑i retinuta de autoritatile fiscale si de mediu cu titlu de timbru de mediu, avand in vedere valoarea acestuia, care este mai mare decat cea a taxei pe poluare achitate la inmatricularea autovehiculului sau.

In acest context, Tribunalul Sibiu a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa intrebe daca OUG nr. 9/2013 contravine legislatiei europene (TFUE, Tratatul privind Uniunea Europeana si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene).

CJUE: Dreptul UE se opune sistemului de rambursare a taxei auto

Prin intermediul intrebarii formulate, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii precum cel in discutie in litigiul principal, se arata in decizia CJUE.

Din cuprinsul art. 12 alin. (1) din OUG nr. 9/2013 rezulta, potrivit interpretarii date acestuia de instanta de trimitere, ca, in ceea ce priveste vehiculele de ocazie importate dintr‑un alt stat membru, taxa pe poluare perceputa cu incalcarea dreptului Uniunii nu este restituita contribuabilului decat in masura in care aceasta este mai mare decat cuantumul exigibil al timbrului de mediu, calculat pe baza elementelor luate in considerare la data inmatricularii autovehiculului importat in Romania.

Potrivit CJUE, rezulta ca un sistem de rambursare precum cel in discutie in litigiul principal are ca efect, in cazul unui autovehicul de ocazie importat dintr‑un alt stat membru, limitarea si chiar, precum in cauza principala, eliminarea totala a obligatiei de restituire a taxei pe poluare percepute cu incalcarea dreptului Uniunii, ceea ce este de natura sa mentina discriminarea constatata de Curte in Hotararile Tatu (EU:C:2011:219) si Nisipeanu (EU:C:2011:466).

In plus, sistemul mentionat are ca efect exonerarea autoritatilor nationale de obligatia de a lua in considerare dobanzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsa intre perceperea nejustificata a taxei pe poluare si rambursarea acesteia.

„In aceste conditii, este necesar sa se constate ca un sistem de rambursare precum cel in discutie in litigiul principal nu permite exercitarea efectiva a dreptului la rambursarea unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii de care justitiabilii dispun in temeiul acestui drept. Avand in vedere ceea ce preceda, este necesar sa se concluzioneze ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii precum cel in discutie in litigiul principal”, se mentioneaza in hotararea CJUE.

Taxa de poluare, contrara normelor europene inca din 2011

CJUE a decis inca din aprilie 2011 ca taxa pe poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 si aplicata la prima inmatriculare a autovehiculelor in Romania este contrara dreptului Uniunii, prevederile sale netinand cont de vechimea masinii sau de tara lor de provenienta.

Important! Decizia Curtii se refera la prima varianta a OUG nr. 50/2008, actul normativ fiind ulterior modificat.

Curtea a constatat ca reglementarea romana are ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzura importante sunt supuse – in pofida aplicarii unei reduceri substantiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piata, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala.

In aceste conditii, reglementarea respectiva are ca efect descurajarea importului si punerii in circulatie in Romania a unor vehicule de ocazie, cumparate in alte state membre.

Or, chiar daca dreptul Uniunii nu impiedica statele membre sa introduca impozite noi, acesta obliga fiecare stat membru sa aleaga taxele aplicate autovehiculelor si sa le stabileasca regimul astfel incat acestea sa nu aiba ca efect favorizarea vanzarii vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, in acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

In consecinta, Curtea apreciaza ca dreptul Uniunii se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie, in statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala.
Sursa: avocatnet.ro

Curtea de Justiţie: timbrul de mediu este ilegal

Curtea din Luxembourg a stabilit că modul de rambursare este contradictoriu şi păstrează prevederile discriminatorii din taxa de poluare
Deşi nu asta a fost întrebarea pusă Curţii, aceasta statuează încă o dată că Guvernul schimbă doar forma taxelor auto, care contravin legislaţiei UE
Avocaţii concluzionează că, în urma acestei decizii a CJUE, dată în cauza Nicula, se vor câştiga toate procesele aflate pe rolul instanţelor pe timbru de mediu

Analizând cauza înregistrată la Tribunalul Sibiu în care Ilie Nicolae Nicula reclama Administraţia Finan­ţelor Publice a Municipiului Sibiu şi Administraţia Fondului pentru Mediu că refuză să admită cererea sa de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule, percepută cu încălcarea dreptului Uniunii, Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) a decis că modalitatea de rambursare a taxei auto este contrară dreptului Uniunii şi că prevederile cuprinse în timbrul de mediu nu fac decât să păstreze principiile discriminatorii din normele anterioare, respectiv taxa de poluare.
Concret, Tribunalul Sibiu a întrebat CJUE dacă „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuţie în litigiul principal”.
Din jurisprudenţa constantă a Curţii reiese că dreptul de a obţine rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea normelor dreptului Uniunii repre­zintă consecinţa şi completarea drepturilor conferite justiţiabililor de dispoziţiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe, după cum au fost acestea interpretate de Curte.
„Statele membre sunt, aşadar, obligate, în principiu, să ramburse­ze impozitele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea Littlewoods Retail şi alţii, C-591/10, EU:C:2012:478, punctul 24, precum şi Hotărârea Irimie, C-565/11, EU: C:2013:250, punctul 20)”, arată CJUE.
Consultaţi, avocaţii au fost de părere că această decizie vine în sprijinul altor speţe similare înregistrate pe rolul instanţelor româneşti împotriva timbrului de mediu.
„Practic, decizia CJUE arată că OUG 9/2013 este la fel de ilegală ca şi taxa de poluare OUG 50/2008 şi că, asemeni acesteia, încalcă art. 110 TFUE. În fapt, Guvernul nu a făcut altceva decât să schimbe de­numirea actului normativ, păstrând aceleaşi prevederi discriminatorii ca în taxa de poluare. Decizia dată ieri (miercuri – n. red.) de CJUE nu va face altceva decât să aducă câştig de cauză în toate dosarele în care se contestă legalitatea timbrului de mediu, pentru că decizia dată în cazul Nicula creează precedentul şi este obligatorie oricăror altor speţe similare”, a declarat, pentru Curierul Naţional, avocatul Marius Coltuc, fondatorul Casei de Avocatură cu acelaşi nume.
Art. 110 TFUE se opune taxei pe poluare atât în versiunea originală, cât şi în versiunile modificate ale acesteia
De altfel, Curtea a evidenţiat faptul că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justiţiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci şi a sumelor plătite acestui stat sau reţinute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă (Hotărârea Littlewoods Retail şi alţii, EU:C:2012:478, punctul 25, precum şi Hotărârea Irimie, EU:C:2013:250, punctul 21), dar că Ordonanţa de Urgenţă 9/2013 nu permite acest lucru.
„Curtea a statuat deja că articolul 110 TFUE se opune unei taxe precum taxa pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008 atât în versiunea originală, cât şi în versiunile modificate ale acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea Tatu, EU:C:2011:219, punctele 58 şi 61, precum şi Hotărârea Nisipeanu, C-263/10, EU:C:2011:466, punctele 27 şi 29)”, justifică CJUE decizia luată.
În plus, CJUE arată că aplicarea dispoziţiilor OUG 50/2008, „indiferent de versiunea acesteia, avea ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr-o vechime şi o uzură importante erau supuse unei taxe care se putea apropia de 30 % din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie, acestea din urmă constituind astfel produse naţionale similare în sensul articolului 110 TFUE, nu erau în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”.
Curtea a concluzionat că o astfel de măsură descurajează punerea în circulaţie a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără a-i descuraja însă pe cumpărători să cumpere vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.
În urma deciziilor CJUE în cauzele Tatu şi Nisipeanu, Guver­nul a adoptat OUG nr. 9/2013, care introduce un nou impozit pe autovehicule, şi anume timbrul de mediu.
Analizând dacă sistemul de rambursare prin compensaţie, prevăzut în timbrul de mediu, permite justiţiabililor exercitarea efectivă a dreptului la rambursarea taxei plătite în mod nejustificat de care dispun în temeiul dreptului Uniunii, Curtea a conchis că acest lucru este limitat sau imposibil.
”Rezultă, astfel cum a arătat Comisia Europeană, că un sistem de rambursare precum cel în discuţie în litigiul principal are ca efect, în cazul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru, limitarea şi chiar, precum în cauza principală, eliminarea totală a obli­gaţiei de restituire a taxei pe poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, ceea ce este de natură să menţină discriminarea constatată de Curte în Hotărârile Tatu (EU:C:2011:219) şi Nisipeanu (EU:C:2011:466). În plus, sistemul menţionat are ca efect exonerarea autorităţilor naţionale de obligaţia de a lua în considerare dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei pe poluare şi rambursarea acesteia şi, prin urmare, nu îndeplineşte cerinţa enunţată la punctul 29 din prezenta hotărâre”, motivează CJUE decizia emisă.

Cum ar fi trebuit să arate timbrul de mediu

În luna iunie, Avocatul General considera că, în urma pronunţării în cauza Tatu (EU:C:2011:219), autorităţile române trebuiau să aleagă în realitate între două opţiuni pentru a se conforma cu obligaţiile ce le revin în temeiul dreptului Uniunii: fie desfiinţarea taxei pe poluare şi rambursarea sumelor percepute în temeiul acestei taxe contribuabililor care o plătiseră deja, însoţită de introducerea sau de neintroducerea unei taxe noi conforme cu articolul 110 TFUE pentru viitor, fie menţinerea taxei pe poluare (indiferent de denumire), dar să o solicite fără întârziere şi de la proprietarii de autovehicule de ocazie înmatriculate deja în România.
„În loc să aleagă una dintre aceste soluţii, Guvernul român a optat în realitate, prin OUG nr. 9/2013, pentru un regim care impune tuturor vehiculelor, importate sau neimportate, o nouă taxă începând de la o dată viitoare, permiţând în acelaşi timp autorităţilor fiscale să păstreze sumele percepute în mod nelegal în temeiul taxei pe poluare până în momentul unei transcrieri viitoare a dreptului de proprietate asupra vehiculului în cauză, care va determina plata timbrului de mediu”, consideră CJUE în decizia emisă miercuri.

Litigiul

În cursul anului 2009, Ilie Nicolae Nicula a cumpărat un autovehicul, înmatriculat pentru prima dată în Germania, pentru care a plătit 5.153 lei cu titlu de taxă pe poluare, prevăzută de OUG 50/2008.
În urma respingerii cererii sale de restituire a taxei de către autorităţi, Nicula s-a adresat instanţei, Tribunalul Sibiu admi­ţând cererea sa în 2012, şi a obligat Agenţia Fondului pentru Mediu să restituie taxa de poluare.
În recurs, la 25 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba a decis casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu, instanţă care în judecarea cauzei a trebuit însă să ţină cont de intrarea în vigoare a legii privind timbrul de mediu (15 martie 2013).
“În situaţia concretă a reclamantului, cuantumul timbrului de mediu pentru autovehiculul său s-a stabilit la 8.126,44 RON, în temeiul OUG nr. 9/2013, în timp ce taxa pe poluare plătită anterior se ridica la 5.153 RON. Or, în temeiul articolului 12 alineatul (1) din OUG 9/2013, domnul Nicula nu ar mai avea dreptul să recupereze taxa pe poluare şi dobânzile aferente acesteia, suma pe care o plătise fiind reţinută de autorităţile fiscale şi de mediu cu titlu de timbru de mediu, întrucât valoarea timbrului de mediu era mai ridicată decât taxa pe poluare pe care o plătise. În aceste condiţii, Tribunalul Sibiu a hotărât să suspende judecarea cauzei” şi să întrebe Curtea dacă jurisprudenţa Curţii (Hotărârile Belgocodex, C-381/97, EU:C:1998:589 şi Belbouab, 10/78, EU:C:1978:181), pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum OUG 9/2013”.

Ce spun art. 4 şi 12 din OUG 9/2013

Potrivit art. 4 din OUG 9/2013, obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată: a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobîndirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei de poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Art 12 din aceeaşi ordonanţă prevede că „(1) În cazul în care taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferenţa de sumă platită, numai către titularul obligaţiei de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Calculul diferenţei de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta ordonanţă de urgenţă, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat. (2) Cuantumul sumei rezultate ca diferenţă dintre suma achitată de contribuabil cu taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, titlul de taxă pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi cuantumul rezultat din aplicarea timbrului se restituie în termenul de prescripţie prevazut de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Analizând cele două articole, Curtea a constatat că „în aceste împrejurări, cuantumul taxei pe poluare, împreună cu dobânzile aferente, trebuie restituite domnului Nicula”.
Sursa: curierulnational.ro

CJUE: Dreptul la plata comisionului pe durata concediului anual plătit

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat în data de 23 mai într-o cauză care vizează calculul indemnizației de concediu pentru salariații care primesc un salariu de bază și un comision lunar în funcție de cifra de afaceri realizată și de numărul de contracte de vânzări încheiate. Problema apare din cauza unui conflict aparent între legislația Marii Britanii și legislația europeană cu privire la modul în care ar trebui calculate indemnizația de concediu și, în special, dacă elementele de remunerare, cum ar fi orele suplimentare și comisioanele, trebuie să fie incluse.

Directiva privind timpul de lucru (Directiva) acordă lucrătorilor dreptul la concediu de patru săptămâni, dar nu specifică modul în care ar trebui să fie calculată indemnizația. Directiva este implementată în Marea Britanie prin Working Time Regulations 1998 (WTR). Potrivit acestui act, angajații au dreptul la un concediu de 5,6 săptămâni, iar indemnizația se raportează la cuantumul remunerației pe săptămâna de lucru. Employment Rights Act 1996 (ERA) stabilește modul de calcul al salariului pe o săptămână. Calculul depinde de o serie de factori, inclusiv dacă un lucrător are un program normal de lucru sau nu. Efectul prevederilor privind plata pe săptămână este faptul că multe elemente comune de remunerare, cum ar fi orele suplimentare, comisioanele și bonusurile sunt excluse de la calculul indemnizației de concediu.

Cu toate acestea, în cazuri în care se interpretează Directiva privind timpul de lucru, CJUE a subliniat necesitatea menținerii unei remunerații normale în timpul perioadei de concediu anual. Într-un caz (Williams vs. British Airways) 2011, CJUE a hotărât că (1) lucrătorii aflați în concediul anual ar trebui să primească remunerația normală și (2) remunerația obișnuită este dreptul unui lucrător la orice plată care este intrinsec legată de îndeplinirea sarcinilor pe care este obligat să le efectueze în baza contractului său de muncă. CJUE a susținut apoi că este de competența instanței naționale să aprecieze legătura intrinsecă între diferitele componente care alcătuiesc remunerația totală a lucrătorului și îndeplinirea sarcinilor pe care trebuie să le efectueze în conformitate cu contractul său de muncă.

Ulterior, în mai multe cereri către tribunalele din Marea Britanie s-a pretins că prevederile legislației britanice se opun celor din legislația UE și că anumite elemente, cum ar fi comisioanele sau orele suplimentare, ar trebui să fie în mod corespunzător luate în considerare ca remunerație obișnuită și să fie incluse în calculele salariale pentru concediu.

În hotărârea din 23 mai 2014, CJUE s-a pronunțat într- un astfel de caz, Lock vs. Trading British Gas și alții, și a reafirmat principiul că indemnizația de concediu trebuie să corespundă remunerației obișnuite. Reclamantul Lock primește un salariu de bază, plus comision din vânzările pe care le face. Comisionul din vânzări este plătit la mai multe saptamani sau luni dupa o vânzare și reprezintă aproximativ 60% din remunerația sa totală. În timpul concediului anual, acesta a fost plătit cu salariul său de bază, plus comisionul din vânzările anterioare care ajunseseră la termen în acea perioadă. Cu toate acestea, Lock a suferit o reducere a venitului în lunile de după întoarcerea sa la muncă pentru că nu a avut vânzări care să genereze un comision, în timp ce el se afla în concediu de odihnă. Lock a depus o plângere pentru neplata perioadei de concediu, iar tribunalul a cerut CJUE să se pronunțe asupra includerii comisionului în remunerația datorată în perioada de concediu.

CJUE a reținut că este necesară integrarea acestui comision în baza de calcul a remunerației datorate lucrătorului în cauză pentru perioada concediului anual plătit, întrucât dezavantajul financiar suferit ar putea descuraja lucrătorii plătiți pe bază de comision să își ia concediu. Comisionul variază, desigur, în timp, astfel că este de competența instanțelor naționale să decidă cât trebuie să reprezinte comisionul în orice perioadă de concediu anual, pe baza unei perioade de referință reprezentativă.

Sursa: costelgilca.ro

Furnizorii de internet vor putea bloca accesul clientilor care descarca fisiere fara dreptul de autor

Providerii de internet din Europa vor putea fi fortati sa blocheze accesul la site-uri care contin fisiere asupra carora nu exista drepturi de autor, cum sunt torrentele.  Astfel, instantele europene vor primi drepturi sporite in a forta firmele care furnizeaza servicii de internet sa blocheze accesul clientilor la aceste site-uri. Curtea Europeana a decis ca site-urile care distribuie continut piratat pot fi blocate de catre provideri, scrie broadbandnews.com.

Cu toate acestea, orice actiune de blocare va trebui sa fie foarte punctuala, sa se asigure ca va viza doar continutul pus ilegal pe internet si ca orice alt site va putea fi accesat fara nicio problema. “Potrivit avocatului general, se poate impune unui furnizor de acces la internet obligatia de a bloca accesul clientilor sai la un site internet care incalca drepturile de autor. O astfel de ordonanta judecatoreasca trebuie sa indice masurile concrete de blocare si sa garanteze un just echilibru intre interesele contradictorii, care sunt aparate ca drepturi fundamentale“, se arata intr-un comunicat de presa anterior al Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Potrivit dreptului Uniunii, statele membre trebuie sa se asigure ca titularii dreptului de autor  pot solicita ca o ordonanta sa fie pronuntata impotriva intermediarilor ale caror servicii sunt folosite de catre terti pentru a contraface aceste drepturi.

In jurisprudenta s-a recunoscut deja ca furnizorii de acces la internet pot fi considerati, in principiu, intermediari in sensul mentionat si ca pot fi, astfel, destinatarii unei asemenea ordonante, atat pentru incetarea incalcarilor savarsite deja, cat si pentru prevenirea unor noi incalcari. In practica, persoanele care opereaza site-uri care in calca dreptul de autor sifurnizorii care le asigura acestora accesul la internet sunt stabiliti adesea in tari situate in afara Uniunii Europene sau isi ascund identitatea, astfel incat nu pot fi urmariti.

Sursa: Capital

Procedura în faţa CJUE – Trier, 7-9 octombrie 2013

Institutul Naţional al Magistraturii are plăcerea de a vă informa cu privire la organizarea de către Academia de Drept European (ERA) a seminarului cu tema “Procedura în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene”, care va avea loc în Trier (Germania), în perioada 7-9 octombrie 2013.

Seminarul se adresează magistraţilor, funcţionarilor din administraţia publică şi avocaţilor. Participanţii trebuie să aibă cunoștințe de bază în domeniul legislației UE.

În cadrul seminarului se vor supune discuţiilor aspecte privind legătura dintre legislaţia națională și cea Uniunii Europene, domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene şi rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea, în cadrul seminarului va fi organizată o vizită la CJUE.

Mai multe informaţii despre acest eveniment şi despre înscriere în vederea participării la seminar se regăsesc AICI.

Se va percepe o taxă standard de participare de 621 Euro, pentru înscrierile efectuate înainte de data de 7 septembrie, respectiv de 690 Euro, pentru înscrierile ulterioare acestei date.
Limba de lucru a seminarului este limba germană.

Reţeaua naţională de judecători-coordonatori în materia dreptului Uniunii Europene

EuRoQuod – este un proiect care a luat ființă la 20 septembrie 2012. Rețeaua reunește pe bază de voluntariat judecători de la toate gradele de jurisdicție, care manifestă un interes deosebit pentru aplicarea dreptului UE, sunt dornici să dobândească noi cunoștințe și sunt dispuși să transmită colegilor din experiența lor.
Reţeaua Naţională a judecătorilor-coordonatori în materia dreptului Uniunii Europene este abia la început. Obiectivele creatorilor ei sunt ambiţioase, dar pe măsura entuziasmului care îi animă.
În timp, activitatea judecătorilor-coordonatori de a strânge date cu privire la necesităţile specifice de formare ale magistraţilor din ţară va contribui la realizarea unui obiectiv foarte important, şi anume la revizuirea programului de formare continuă derulat de INM în domeniul dreptului european astfel încât să corespundă cât mai îndeaproape realităţilor din priceperea şi energia proprie în folosul imediat al colegilor judecători, dar şi în cel de ansamblu al unei mai bune funcţionări a sistemului judiciar românesc.

Detalii si lista membrilor Reţelei naţionale de judecători-coordonatori AICI