Aparitie editoriala inedita – Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial – Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu

Procedura-civila-Ciobanu-Briciu-Dinu Dreptul procesual civil reprezintă o disciplină fundamentală în pregătirea studenţilor de la orice facultate de drept şi a masteranzilor care doresc să se perfecţioneze în domeniul carierei judiciare, dar, în acelaşi timp, şi o disciplină la care trebuie să recurgă toţi cei care doresc să susţină examenul de intrare în oricare din profesiile juridice, iar după aceea, aproape zilnic, orice profesionist al drepului, fie că este judecător, arbitru, avocat, consilier juridic, notar public, executor judecătoresc sau chiar procuror dacă participă la judecata cauzelor civile.

În condiţiile în care a fost elaborat şi a intrat în vigoare Noul Cod de procedură civilă, fiind perfecţionate şi reglementările privind executarea silită şi activitatea executorilor judecătoreşti, arbitrajul şi activitatea notarială, este evident că şi materialul didactic trebuie reevaluat. Au apărut deja noi tratate, coduri comentate şi chiar cursuri, dar, în ce ne priveşte, am socotit că, în primul rând, trebuie să oferim studenţilor un curs de bază care să le permită să-şi însuşească aspectele esenţiale din toate domeniile la care ne-am referit – Drept procesual civil, Drept execuţional civil, Arbitraj şi Drept notarial –, dar în acelaşi timp să-i pună în situaţia de a răspunde la întrebări ce se pot ridica în doctrină şi în activitatea practică, de a rezolva teste tip grilă şi speţe şi de a lua contact încă din facultate cu modele de cereri şi alte acte de procedură cu care se vor întâlni în activitatea lor viitoare. Socotim că în acest fel seminarele vor fi mai eficiente şi mai atractive, iar pregătirea pentru examenele de an, examenul de licenţă şi concursurile/examenele de intrare în profesie va fi mai apropiată de necesităţi. Desigur cursul constituie o sinteză utilă şi pentru practicieni.

Sursa: http://www.juridice.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: